Prima pagină D:News

Luna – un “cadou” de la Venus? O nouă viziune contrazice toate teoriile precedente

09.29.2013 | ● Vizualizări: 216

Luna ar putea fi un “dar” din partea planetei vecine, Venus, care a avut cândva un satelit natural, pe care l-a pierdut. Capturat de câmpul gravitaţional terestru, acest corp ceresc a devenit satelitul natural al Pământului, sugerează o nouă teorie.

Ideea contrazice concepţiile marii majorităţi a cercetătorilor, care consideră că Luna s-a format acum cca. 4,5 miliarde de ani, când un corp ceresc de mărimea unei planete s-a ciocnit cu Pământul în formare.

Această teorie, numită a impactului gigantic, are, totuşi, punctele ei slabe, cum au şi teoriile alternative asupra formării Lunii, discutate recent la o conferinţă dedicată acestui subiect . Asemenea teorii alternative sunt:

  • teoria fisiunii, care afirmă că Luna ar fi o bucată desprinsă din scoarţa şi mantaua terestră ca urmare a forţei centrifuge generate de o rotire foarte rapidă a Terrei.
  • teoria acreţiei binare susţine că Luna şi Terra au luat naştere în acelaşi timp şi în aceeaşi regiune a spaţiului, din materialul care s-a aglomerat formând două corpuri spaţiale distincte – Terra şi satelitul său natural.
  • o nouă teorie alternativă este cea a capturării Lunii – atragerea ei de către Pământ, în câmpul gravitaţional al acestuia.

O problemă comună teoriilor fisiunii, acreţiei binare şi capturării este faptul că ele nu pot explica valoarea ridicată a momentului cinetic al sistemului Lună-Pământ.

Oamenii de ştiinţă cred că, iniţial, viteza de rotaţie a Pământului  era foarte mare, astfel încât o zi dura doar 5-6 ore, iar Luna se găsea foarte aproape de Pământ. Dar, treptat, rezistenţa creată de forţa mareică (o consecinţă a forţei de atracţie gravitaţională) a dus la încetinirea rotaţiei Pământului şi a împins Luna pe orbita ei actuală.

Un argument împotriva teoriei capturii este faptul că, în solul selenar şi cel terestru, compoziţia de izotopi este foarte asemănătoare, ceea ce sugerează o origine comună a celor două corpuri cereşti. Dar, dacă analizele vor arăta că şi compoziţia lui Venus şi a Terrei sunt asemănătoare între ele, atunci acesta ar fi un argument în favoarea teoriei. De altfel, şi teoria impactului gigantic – larg acceptată – nu explică suficient de bine cum de sunt Terra şi Luna aşa de asemănătoare între ele în ceea ce priveşte compoziţia de izotopi.

În orice caz, teoria capturării lunii venusiene de către Terra, propusă de Dave Stevenson, profesor la Caltech University, are  elemente interesante şi aduce o viziune nouă în domeniu.

Specialistul crede că înţelegerea multor lucruri despre planetele din sistemul nostru solar depinde de cercetarea planetei Venus.

Dacă aceasta a avut o Lună, ea trebuie să se fi format mult mai devreme, curând după formarea Sistemului Solar, şi să fi fost pierdută apoi, fie datorită unei coliziuni, fie dislocării ei de pe orbită din cauza trecerii unui obiect spaţial prin sistemul Venus-Lună.

Luna îşi păstrează în continuare misterul; până în prezent, nu există nicio teorie care să explice complet modul în care Pământul şi-a dobândit satelitul natural, dar toate scenariile propuse sunt plauzibile într-o anumita măsură.

Sursa: Live Science / Foto: Hepta