Home » D:News » Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când medităm? Rezultatul surprinzător al unui studiu (FOTO)

Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când medităm? Rezultatul surprinzător al unui studiu (FOTO)

Publicat: 16.05.2014
Oamenii folosesc metoda meditaţiei de mii de ani, în scopuri religioase, sau doar pentru a se relaxa şi a-şi regăsi echilibrul interior.

Există două tehnici principale de meditaţie, foarte diferite. Una este cea care lasă mintea să „zburde” cum doreşte, iar cea de-a doua presupune concentrare şi alungarea anumitor gânduri.

Un studiu recent, realizat de Svend Davanger de la Universitatea din Oslo, arată ce se întâmplă în creier în timpul meditaţiei.

La studiu au participat 14 voluntari, care practică meditaţia Acem (care constă în repetarea în gând a unui cuvânt, pentru a obţinea relaxarea).

Subiecţii au fost testaţi la RMN, pentru a se observa cum funcţionează creierul lor în trei stadii diferite: meditaţia Acem, relaxarea obişnuită şi concentrarea.

După 20 de minute de testare, cercetătorii au observat că activitatea a crescut semnificativ în zonele cerebrale asociate cu emoţiile şi amintirile, în cazul meditaţiei libere.

Rezultatul a fost surprinzător, pentru că experţii se aşteptau să observe aceste modificări în cazul meditaţiei prin concentrare.

În această imagine, în zona din stângă puteţi vedea cum funcţionează creierul în timpul meditaţiei prin concentrare, iar în dreapta în timpul meditaţiei libere.

Rezultatele studiului au fost publicate în Frontiers in Human Neuroscience.
 

Sursa: I Fucking Love Science!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din cauza viciilor
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din ...
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA
Se apropie sfârșitul unei ere în turism? City break-urile ieftine ar putea ajunge o raritate
Se apropie sfârșitul unei ere în turism? City break-urile ieftine ar putea ajunge o raritate
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?
Astronomii au observat cum o stea neutronică adormită „s-a trezit la viață”
Astronomii au observat cum o stea neutronică adormită „s-a trezit la viață”
Albinele primesc o șansă în plus: un nou supliment creat pentru a stopa declinul coloniilor
Albinele primesc o șansă în plus: un nou supliment creat pentru a stopa declinul coloniilor
Ce înseamnă chiptuning făcut corect? Dragoș Stăcescu explică fenomenul la „Podcast cu Prioritate” #88 by ProMotor
Ce înseamnă chiptuning făcut corect? Dragoș Stăcescu explică fenomenul la „Podcast cu Prioritate” #88 by ProMotor
Nikolai Vavilov: savantul care a murit de foame pentru a salva omenirea
Nikolai Vavilov: savantul care a murit de foame pentru a salva omenirea
Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic
Cine a inventat YouTube? Povestea platformei cu 1 miliard de ore vizionate zilnic
Opt dintre cei mai faimoși vegetarieni din istorie: de la Pitagora la Tolstoi
Opt dintre cei mai faimoși vegetarieni din istorie: de la Pitagora la Tolstoi
Accidentările sportive suferite de femei în timpul menstruației ar putea fi mai grave, spune un studiu
Accidentările sportive suferite de femei în timpul menstruației ar putea fi mai grave, spune un studiu
Cum poți să-ți dai seama dacă persoana cu care vorbești te ascultă cu adevărat?
Cum poți să-ți dai seama dacă persoana cu care vorbești te ascultă cu adevărat?