Home » D:News » Răsturnare spectaculoasă de situaţie: un grup de cercetători afirmă că „bosonul Higgs” este de fapt altceva

Răsturnare spectaculoasă de situaţie: un grup de cercetători afirmă că „bosonul Higgs” este de fapt altceva

Publicat: 10.11.2014
La un an după ce Peter Higgs şi François Englert au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru contribuţia lor la descoperirea bosonului Higgs, un grup de oameni de ştiinţă danezi susţine, într-un articol publicat recent, că e posibil ca fizicienii să nu fi descoperit, de fapt, faimoasa „particulă a lui Dumnezeu”.

Fizicienii de la LHC (Large Hadron Collider) au descoperit cu siguranţă ceva, dar e foarte probabil ca acel „ceva” să nu fie bosonul Higgs, ci cu totul altă particulă, afirmă cercetătorii danezi, în articolul lor publicat în Physical Review D.

„Datele actuale nu sunt suficient de precise pentru a şti cu precizie despre ce particulă este vorba. Ar putea fi vorba despre alte câteva particule cunoscute”, a declarat Mads Toudal Frandsen, care lucreaza la Centrul de Cosmologie şi Fenomenologia Fizicii Particulelor, din cadrul Universităţii Danemarcei de Sud.

Cercetătorii danezi cred că nu a fost descoperit bosonul Higgs – element de bază al Modelului Standard al Fizicii Particulelor, care descrie forţele fizice fundamentale şi apariţia Universului – ci o altă particulă teoretică, numită techni-higgs.

Techni-higgs nu este o particulă elementară, ci este constituită din mai mulţi techni-quarci, care, la rândul lor, în anumite combinaţii, pot lua parte la formarea materiei negre, care constituie cea mai mare parte a materiei din Univers, dar pe care bosonul Higgs nu o poate explica.

Repetarea experimentelor va fi posibilă abia peste câteva luni, deoarece LHC a fost închis pentru lucrări de întreţinere în anul 2013, iar experimentele vor fi reluate abia anul viitor. 

Sursa: The Independent

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase