Prima pagină D:News

Noua metodă folosită de infractori pentru a jefui bancomate. Băncile habar nu au că au fost sparte conturile

Alin Motogna | 02.12.2016 | ● Vizualizări: 21917
Sursa: stlucianewsonline.com     + zoom
Galerie foto (1)

Tehnica a fost dezvoltată de gruparea infracţională cunoscută sub numele de "Metel".

De curând, experţii au detectat un grup de hackeri cibernetici care folosesc o nouă metodă pentru a retrage bani din bancomate. Infractorii, care fac parte din aşa-numita grupare "Metel", au dezvoltat un mijloc prin care pot scoate bani din bancomate, în aşa fel încât contul fraudat să nu pară că fost accesat în mod abuziv.

Metoda constă din introducerea unui virus în sistemul electronic al băncilor. Prin intermediul acestuia, sunt scurtcircuitate legăturile dintre conturi şi bancomate. Astfel, infractorii nu trebuie decât să meargă la bancomate şi să scoată orice sumă doresc din conturi, pentru că în sistemul băncii, totalul de bani rămâne exact acelaşi.

Până în momentul de faţă, Metel a acţionat doar în Rusia. Experţii din domeniul informaticii bancare susţin că infractorii ar fi acţionat şi în alte ţări, chiar dacă băncile nu sunt în cunoştinţă de cauză.

Metel nu este singura grupare care a produs, în ultima perioadă, pagube importante pentru bancheri. Un alt grup infracţional, cunoscut sub numele de "GCMAN", accesează computerele băncilor şi retrag sumele disponibile sub formă de monedă electronică.

Deşi sumele furate par, la prima vedere, destul de mici (în jur de 200 de dolari), la final de an, atunci când băncile fac bilanţul, constată că au pierderi însemnate. Problema informaticienilor din domeniul bancar este cu atât mai mare cu cât nu pot detecta originea furturilor.

Sursa: stirileprotv.ro

Vă mai recomandăm şi: Povestea incredibilă a doi gemeni identici care au fost despărţiţi după naştere. Unul a crescut evreu, altul nazist

                                             A fost inventat covorul din iarbă care instalat pe acoperiş generează energie electrică

                                             Capcana naturii. Pare un râu de poveste, dar ''înghite'' oameni. Nimeni nu a scăpat viu din el - FOTO