Home » D:News » 7 motive pentru a mânca afine

7 motive pentru a mânca afine

7 motive pentru a mânca afine
Publicat: 28.08.2016
Bogate în vitamine, afinele sunt ideale în curele de slăbire, pentru că ajută la revigorarea organismului, dar pot fi consumate cu încredere şi de persoanele care suferă de diabet. Medicul nutriţonist Ioana Florenţiu spune pentru Gândul de ce e indicat să le includem în alimentaţia noastră.

1. Au un conţinut scăzut de calorii şi crescut de nutrienţi şi fibre (100g afine = 57kcal), ceea ce le face potrivite pentru a fi consumate cu moderaţie în curele de slăbire;

2. Conţin tanini ce inhibă ataşarea bacteriilor de pereţii tractului urinar,  protejând astfel de infecţii urinare;

3. Pot ajuta la prevenirea şi refacerea pierderilor de memorie asociate cu vârsta;

4. Conţin antioxidanţi precum anthocyanina, care reduce nivelul de radicali liberi, scăzând astfel riscul apariţiei bolilor de inimă;

5. Reduc uşor tensiunea arterială – un studiu cu durata de 8 săptămâni efectuat pe persoane obeze, cu risc crescut de a dezvolta boala cardiovasculară, a arătat  o scădere a tensiunii arteriale cu 4 – 6 % după consumul a 50 g de afine pe zi;

6. Pot scădea nivelul de LDL colesterol, cel care este responsabil de apariţia plăcilor de aterom de pe pereţii vaselor de sânge;

7. Indicele glicemic scăzut (53) le face potrivite pentru a fi consumate (în cantităţi moderate) de către persoanele cu diabet zaharat sau cu toleranţă scăzută la glucoză.

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase