Los Angeles, primul oraş în care străzile vor fi albe pentru beneficiul locuitorilor
Prima pagină D:News

Los Angeles, primul oraş în care străzile vor fi albe pentru beneficiul locuitorilor

Mihaela Stoica | 03.29.2018 | ● Vizualizări: 3091

Los Angeles-ul va fi primul oraş din lume în care o parte dintre străzi vor fi vopsite în alb, ca parte a unui efort de a menţine temperaturile la un nivel plăcut pentru locuitori şi a încetini încălzirea globală.

Materialul alb etanş, creat de compania GuardTop, va fi pulverizat pe străzile Los Angeles-ului dintr-un camion. Apoi, o echipă de lucrători ai municipalităţii îl vor distribui pe întreaga suprafaţă a şoselelor, acţionând astfel ca un sigiliu, relatează Yahoo News.
 
Asfaltul închis la culoare sau negru absoarbe 80 - 95% din razele soarelui, încălzind străzile până la 65,5 grade Celsius.
 
Pe de altă parte, străzile luminoase reflectă mai mult razele soarelui, şi sunt cu 8 grade Celsius mai răcoroase decât cele cu asfalt obişnuit.
 
Totodată, aceste străzi mai reci reflectă şi mai puţină căldură în clădiri, făcând economie la costurile cu aerul condiţionat şi reducând şi impactul asupra schimbărilor climatice.
 
Durata de viaţă a sigiliului alb care va acoperi străzile din Los Angeles este de şapte ani, iar costul este de 25.000 de dolari pentru un kilometru.