Home » D:News » Thales, liderul mondial în domeniul radarelor tactice, şi-a prezentat piesa de rezistenţă: GM 200, radarul care se montează în 15 minute

Thales, liderul mondial în domeniul radarelor tactice, şi-a prezentat piesa de rezistenţă: GM 200, radarul care se montează în 15 minute

Publicat: 18.05.2018
Compania franceză Thales, lider mondial în domeniul radarelor tactice, şi-a prezentant, joi, cel mai versatil radar, Ground Master 200, care se poate monta în aproximativ 15 minute.

Radarul Ground Master 200 este format dintr-o singură unitate, fiind montat pe un camion, ceea ce-l face deosebit de uşor de transportat, având o rază de acţiune de aproximativ 250 de kilometri, potrivit reprezentanţilor Thales în România.

„Ground Master poate fi intergrat foarte uşor în sistemul de apărare antiaeriană al unei ţări şi este ideal pentru operaţiuni comune, fiind calificat pe deplin de către Forţele Aeriene ale Franţei pentru sistemul NATO. Pentru supravegherea aeriană şi terestră GM 200 oferă şi detectare excelentă de la altitudini foarte joase, la mare altitudine”, explică reprezentanţii companiei franceze, scrie Mediafax.

Aceştia mai precizează faptul că GM răspunde, prin dotările sale, cerinţelor operaţionale ale Forţeleor Armae Române, mai ales în contextul politicii de înzestrare a armatei române, prin care statul român acordă 2% din PIB.

La nivel global, Thales a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri uriaşă, de peste 15 miliarde de euro.

În perioada 16-18 mai, la complexul expoziţional ROMAERO, se va desfăşura a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care va reuni peste 200 de firme din 24 de ţări.

Pe pagina oficială a evenimentului, organizatorii anunţă că ediţia din acest an a BSDA va reuni peste 200 de expozanţi din 24 de ţări, care vor aduce cele mai noi şi performante tehnologii din domeniul apărării şi securităţii terestre, aeriene şi maritime.

Alături de prezentarea exponatelor, programul evenimentului include şi numeroase demonstraţii practice, privind funcţionarea tehnologiei.

De asemenea, în cadrul expoziţiei a fost lansat, joi, şi Monitorul Apărării, care aparţine trustului MEDIAFAX. Monitorul Apărării şi Securităţii este o publicaţie on-line (www.monitorulapararii.ro), care reuneşte informaţii, monitorizări şi analize din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi internaţionale.

Monitorul Apărării şi Securităţii are secţiuni dedicate pentru bugete, echipamente militare, legislaţie, război informaţional, securitate cibernetică, organizaţii internaţionale, crize internaţionale, ordine publică. Monitorul Apărării şi Securităţii beneficiază de de analize originale, în care se regăseşte expertiza unor reprezentanţi ai elitei militare între care generalul (r) Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei României, generalul (r) Sergiu Medar, fost şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii, generalul (r) Ştefan Oprea, fost reprezentant militar al României la NATO şi Uniunea Europeană, generalul (r) Cristian Dincovici, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.

Monitorul Apărării şi Securităţii va fi disponibil pe bază de abonament, separat sau împreună cu alte produse de subscripţie ale MEDIAFAX Group. Monitorul Apărării şi Securităţii poate fi accesat la adresa web www.monitorulapararii.ro.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase