Cand durerea are “miros”

Studiile pe gemeni au aratat ca circa 50% din variabilitatea
sensibilitatii la durere este ereditara. „In toate tipurile de
durere, genele par a controla experineta durerii cel putin in
proportie de 50%, dar genele ne furnizeaza si un instrument
surprinzator pentru a intelege cum se naste durerea, ce trasee
functionale si ce proteine sunt implicate in acest proces”, a
comentat Clifford Woolf, unul dintre coordonatorii studiului
descris in revista Cell.

Acesta este si motivul pentru care, grupul international de
cercetatori, de la Children’s Hospital din Boston si Institutul de
Biologie Moleculara al Academiei de Stiinte din Viena, Austria, a
intreprins o analiza exhaustiva asupra genomului musculitei de otet
(Drosophila melanogaster), incercand sa identifice genele implicate
in durere.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Utilizand tehnica interferentei ARN, oamenii de stiinta au reusit
sa identifice peste 12.000 mutatii genetice. Prima gena analizata
in detaliu a fost una care codifica parte dintr-un canal al
calciului denumit alfa 2 delta 3 (α2δ3).
Canalele calciului regleaza trecerea prin membrana celulara a
ionilor de calciu si sunt un element critic pentru excitabilitatea
electrica a celulelor nervoase.

Studiul soarecilor cu carenta in ceea ce priveste acest canal al
calciului a demonstrat ca aceasta gena controleaza efectiv
sensibilitatea la durere provocata de caldura nu numai la
musculite, dar si la mamifere.

Alte experimente facute cu rezonanta magnetica au mai scos la
iveala si ca „α2δ3” participa la elaborarea durerii termice
la nivel cerebral, evidentiind si un fapt cu
adevarat bizar: in absenta lui „α2δ3”, semnalul durerii provocate
de caldura ajungea in mod corect in talamus, dar ulterior nu-si
continua drumul catre centrii corticali superiori ai durerii;
imaginile aratau mai curand o surprinzatoare activare incrucisata a
ariilor cerebrale dedicate vederii, simtului mirosului si auzului.
Acest fenomen de sinestezie a fost ulterior remarcat si atunci cand
stimului dureros era de natura tactila si nu datorat
caldurii.

„Desigur, nu putem sa-l intrebam pe soarece, dar el pare cu
adevarat ca vede, aude si miroase semnalul durerii”, a comentat
unul dintre cercetatori, Joseph Penninger.
Sursa: Le Scienze