Home » Lumea digitală » Huawei, exclus din sistemul bancar al Statelor Unite

Huawei, exclus din sistemul bancar al Statelor Unite

Huawei, exclus din sistemul bancar al Statelor Unite
Publicat: 04.12.2019
Administraţia Trump a luat decizia de a interzice companiei chineze Huawei să facă parte din sistemul financiar al SUA la începutul acestui an, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Planul, care a fost finalizat, a plasat Huawei Technologies, cel de-al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, pe lista naţională specializată a Departamentului Trezoreriei (SDN), potrivit Mediafax.

Pe lista respectivă s-au mai afalt compania rusă Rusal, al doilea producător mondial de aluminiu, alături de oligarhi ruşi, politicieni iranieni şi traficaţi de droguri din Venezuela.

Oficialii administraţiei au întocmit un memo şi au organizat şedinţe pe această temă, potrivit unei surse.

Huawei nu a făcut comentarii, iar un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat că agenţia „nu comentează potenţialele investigaţii sau acţiuni”.

Annie Fixler, expertă în cibernetică la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, a declarat că includerea companiei pe acea listă „ar avea implicaţii răspândite pentru Huawei pe tot globul”, menţionând că afacerea gigantului chinez va fi „grav afectată” în Europa şi în Asia.

Guvernul Statelor Unite a acuzat Huawei, în legătură cu furturi de informaţii comerciale, fraudă bancară, încălcări ale sancţiunilor împotriva Iranului şi a încercat să-i convingă pe aliaţii săi să o excludă din planurile de dezvoltare a reţelelor 5G.

Lista specializată interzice companiilor sau cetăţenilor americani să tranzacţioneze sau să efectueze tranzacţii financiare cu acele companii aflate pe listă şi îngheaţă activele acestora deţinute în Statele Unite.

Prin urmare, această hotărâre în ceea ce priveşte Huawei i-ar afecta pe aliaţii americani care se bazează deja pe companie pentru reţelele lor 4G, deoarece aproape toate plăţile în dolari trec prin intermediul instituţiilor financiare din SUA.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Frații Lumière și Revoluția Cinematografică
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie