De ce Vlad Ţepeş a ales ca metodă de execuţie tocmai trasul în ţeapă?

Întrebarea este una firească, mai ales dacă este privită prin context istoric, căci în perioada medievală în care a trăit şi Vlad Ţepeş, căutarea şi aplicarea unor metode cît mai dureroase de execuţie era o îndeletnicire cât se poate de normală.

Cu toate acestea, există unele motive pentru care voievodul valah a ales tragerea în ţeapă drept metodă favorită de ucidere a duşmanilor ţării şi a trădătorilor, în detrimentul altor asemenea metode precum, dezmembrarea de viu prin intermediul a patru cai legaţi de mâini şi picioare, arderea pe rug, tăierea în două cu fierăstrăul, jupuirea de viu, tragerea pe roată sau aruncarea victimei în gropi cu câini, lupi sau urşi care o devorau pe loc.

• Cum funcționează anestezia?
• Cum ne influențează muzica?

În primul rând, Vlad Ţepeş a fost ostatic la turci, ocazie cu care viitorul voievod s-a familiarizat atât cu tacticile militare ale otomanilor, cât şi cu metodele lor preferate de execuţie. Deşi tragerea în ţeapă ca metodă de execuţie a fost consemnată documentar încă din perioada babilonienilor, această metodă cumplită şi-a trăit „vârsta de aur” în perioada medievală a Imperiului Otoman.

Fin observator Vlad Ţepeş a notat nu numai durerea teribilă provocată de tragerea în ţeapă, dar şi groaza şi repulsia extremă pe care trasul în ţeapă îl exercita asupra turcilor musulmani. Pentru aceştia, trasul în ţeapă era de departe cel mai umilitor, degradant şi dureros fel de a muri, deoarece victima incapabilă de a se opune era penetrată anal cu ţeapa, un mod de a muri asociat subconştient de către turci unui viol fatal. Mai mult decât atât, turcii din acele vremuri credeau că un bărbat care moare într-un fel atât de umilitor pentru un musulman, sufletul acestuia nu mai primeşte dreptul ca după moarte să intre în Paradisul islamic. Vlad Ţepeş a ţinut cont de aceste detalii în special când a executat mii de turci prin tragere în ţeapă.

Un alt motiv pentru care voievodul Vlad Drăculea s-a oprit asupra tragerii în ţeapă, a fost impactul psihologic deosebit creat de această metodă asupra privitorilor şi potenţialilor duşmani. Conform surselor istorice, şi chiar a evidenţelor anatomice, tragerea în ţeapă era probabil cel mai dureros mod de execuţie din perioada medievală. De cele mai multe ori vârful ţepei nu era ascuţit, ci rotunjit, pentru ca ţeapa din lemn să pătrundă în corp alunecând pe lângă organele vitale în loc să le străpungă, fapt care ar fi ucis victima pe loc din cauza hemoragiei masive.

Executate astfel, victimele mureau de abia după o perioadă lungă de agonie, perioadă care dura chiar între 1-3 zile. Coloniştii olandezi din Batavia, Jakarta de astăzi, au consemnat cazul unei victime executate prin tragere în ţeapă care ar fi supravieţuit timp de şase zile consecutive.

În perioada medievală europeană cele mai multe victime ale trasului în ţeapă au fost consemnate în Imperiul Otoman, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Ţarist.