Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care este timpul din zi în care arzi cele mai multe calorii?

Care este timpul din zi în care arzi cele mai multe calorii?

Care este timpul din zi în care arzi cele mai multe calorii?
Publicat: 11.11.2018
Un nou studiu arată că ceasul intern al organismului joacă un rol esenţial în stabilirea perioadei maxime de ardere a caloriilor. S-a ajuns la concluzia că oamenii ard cu circa 10% mai multe calorii în intervalul dintre după-amiaza târzie şi începutul serii, comparativ cu dimineaţa devreme.

„Faptul că dacă faci acelaşi lucru într-un anumit moment al zilei arzi mult mai multe calorii decât dacă îl faci în alt moment ne-a surprins”, a precizat Kirsi-Marja Zitting, autorul principal al studiului de la Harvard Medical School din Boston.

„Este posibil că atunci când mănânci în momentul în care necesităţile de consum al energiei sunt mici să ducă la creşterea în greutate”, a precizat Jeanne Duffy, o altă cercetătoare din cadrul studiului de la Brigham and Women’s Hospital.

Studiul a fost publicat pe 8 noiembrie în jurnalul Current Biology.

Cercetătorii au recrutat şapte oameni care au petrecut mai mult de o lună în laborator fără să ştie ce timp din zi este afară. Camerele nu aveau ceasuri sau ferestre, iar participanţii nu aveau acces la telefoane sau internet. Mai mult, persoanele au avut programe de somn şi hrană, scrie Live Science.

De asemenea, în fiecare noapte mergeau să doarmă cu patru ore mai târziu decât în noaptea precedentă, având acest obicei timp de 3 săptămâni. Aceste schimbări de timp sunt echivalentul experienţei unei călătorii în jurul Pământului într-o săptămână.

Ceasul intern al organismului nu putea ţine pasul”, a precizat Duffy. Acest lucru însemna că ceasul „oscila în ritmul său” sau îşi ţinea timpul său fără să se bazeze pe indici externi. „Ne-a permis să măsurăm rata metabolică la diferite timpuri biologice din zi”, a adăugat cercetătoarea.

Studiul a arătat că rata arderii caloriilor era cea mai joasă noaptea biologică, atunci când temperatura corpului scădea. Rata de calorii arse era cea mai mare 12 ore mai târziu, în după amiaza/seara biologică.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce face să funcţioneze ceasul biologic?

Anotimpul in care te nasti iti regleaza ceasul biologic

Ceasul biologic dictează riscul apariţiei cancerului mamar

”Ceasul biologic” al bărbaţilor, vârsta la care fertilitatea acestora scade

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană