5 rezervatii naturale pe care ai vrea sa le vezi

Northeast Greenland, Groenlanda 

Mii de astfel de petice, mari si mici, alcatuiesc azi “stocul” de arii protejate al lumii, acele rezervatii in care ocrotim ce mai putem ocroti din biosfera planetei. Clasificarea ariilor protejate e complicata si se tot schimba, denumirile se mai inlocuiesc si ele uneori, legile tot asa, dar important e sa ramana, acolo, peticele de biosfera pazite si le sporim cat putem numarul si intinderea.

Sunt multe. Sute de parcuri nationale, alte cateva sute de rezervatii stiintifice, mii de parcuri naturale si alte, cu alte denumiri. Unele se intind pe sute de mii de kilometri patrati, alteori, e vorba doar de cate o pajiste unde inca infloreste, miraculos, cine stie ce buruiana devenita rara, dupa ce, odinioara, acoperise mii de hectare. Dintre toate aceste rezervatii, e greu sa alegi cateva pe care sa le prezinti… dupa ce criteriu, oare? Toate au splendorile lor, recordurile lor, bogatiile lor; fiecare are trasaturile ei interesante, caracterul ei unic, insusirile ei care o fac vrednica de a fi protejata. Si atunci, am ales cateva – nu chiar la intamplare, dar nici dupa un criteriu foarte strict; pur si simplu, cateva care sa fie mai putin cunoscute, sau sa aiba ceva care sa uimeasca, sau sa ne faca sa vrem sa stim mai multe, sau sa inspire dorinta de ajunge acolo si de a vedea cu ochii nostri. 

Rezistand dorintei de a include in selectie maretul Yellowstone nord-american (care este inclus in mai toate articolele despre parcurile nationale ale lumii nu numai fiindca este imens si magnific, ci si pentru ca a fost primul Parc National din lume, primul desemnat ca atare – in 1872), am inclus, in schimb, un alt parc national imens si magnific (desi mult altfel decat batranul Yellowstone), si anume cel mai mare parc national existent in lume: Northeast Greenland National Park. Cat e de mare? Imens e prea putin zis: are 972.000 de kilometri patrati! Semnul de exclamare nu este degeaba; in caz ca cifra nu va spune mare lucru, o sa recurg la comparatii (ca asa judecam cel mai bine lucrurile: prin comparatie). Stiti ce inseamna 972.000 de kilometri patrati? De patru ori suprafata Romaniei!!! (Am senzatia ca mai mergeau vreo cateva semne de exclamare, ce ziceti?)

Da, e urias si e aproape nelocuit. Traiesc aici, in statiunile situate pe coasta, cateva zeci de persoane implicate in operatiuni de supraveghere si cercetare meteo, plus cativa militari. In timpul verii, numarul sporeste datorita oamenilor de stiinta  care vin aici pentru diverse proiecte de cercetare. In rest, parcul national e locuit doar de boi moscati, de morse si foci, de ursi polari, vulpi polare si iepuri polari si de pasari precum bufnite si potarnichi – polare si ele. Corbi si cateva specii de rate si gaste nordice, precum si narvali si delfini beluga, completeaza ansamblul faunei, alcatuind o mostra de biodiversitate arctica de valoare nepretuita in acesta lume care devine tot mai fierbinte.

Parcul National Kavir, Iran 

In partea de miazanoapte a Iranului, intr-un peisaj de desert si stepa uscata, se intinde o rezervatie putin cunoscuta, dar extraordinara. E supranumita “mica Africa”, deoarece, pe cei 4.000 de km2 ai sai, traieste o bogatie de specii de mamifere ce aminteste de rezervatiile africane, mult mai marile si mai celebrele Tsavo, Etosha, Kruger sau Serengeti. Traiesc aici, in Kavir – pe langa capre si oi salbatice, vulpi, gazele, lupi, hiene si lincsi de desert – doua subspecii rare de feline: leopardul persan si ghepardul asiatic, ultimii urmasi ai leoparzilor si gheparzilor care, pana in urma cu doar cateva secole, rataceau pana in Asia Mica, in partea asiatica a Turciei de azi, la o azvarlitura de bat – peste Bosfor – de Europa.

Si mai exista aici si una dintre putinele populatii de magari salbatici. Iar alaturi de mamifere, vietuiesc pasari, si ele adaptate pustiului fierbinte si uscat: potarnichi de desert si houbara – o specie de dropii de desert, rare, care au aici o populatie bine intemeiata. Si vegetatia aminteste de peisajele Africii – tufisuri tepoase si arbori cu spini, plante adaptate la uscaciune, caci aici nu cad, de obicei, decat vreo150 mm de precipatii anual. Indata langa parc, se afla Daracheh-ye Namak (Lacul Sarat), mai degraba o mlastina sarata, alimentata de apele raului Qom (care trece prin partea de nord a parcului) unul dintre putinele cursuri permanente de apa care strabat deserturile Iranului.

Parcul National Tierra del Fuego, Argentina 

Apartine Argentinei, asezat fiind in partea argentiniana a insulei Tierra del Fuego – Tara de Foc. (Lamurire: Argentina si Chile impart suveranitatea asupra teritoriilor Patagoniei si Tarii de Foc. Tara Focului e de fapt un arhipelag, cu o multime de insulite in jurul unei insule mai maricele, cu suprafata de 48.000 km2). Pe acesta insula principala – numita oficial Marea Insula a Tarii de Foc, dar adesea desemnata doar cu apelativul Tierra del Fuego – se afla parcul national cu acelasi nume. Numele de Tara de Foc i se datoreaza lui  Magellan; trecand prin stramtoarea care-i poarta azi numele – si care desparte insula mare de continent –, navigatorul a zarit, licarind in departare, o multime de luminite si a crezut ca mii de “indieni” asteapta pe tarm, pregatindu-se sa-i atace flota. Erau insa indigeni din tribul Yaghan, care aprinsesera focuri cu niste intentii cum nu se poate pasnice, pur si simplu pentru a se incalzi.

Clima subpolara aspra, rece, cu vanturi puternice si ceturi, dar peisaje minunate, cu cascade, lacuri, paduri, ghetari si munti – acesta e Parcul National Tierra del Fuego, unde semne plantate ici-colo anunta ca aici se termina soseaua Pan-Americana, un “drum” (de fapt o retea de drumuri) care, pornind din Alaska, strabate ambele Americi, cu o singura “pauza” (ce-i drept, una lunga de 87 de kilometri, intr-o regiune de mlastini si paduri tropicale din Panama si Columbia, numita Darien, regiune care n-a putut fi inca strapunsa de constructorii de sosele). Ceea ce iti intareste, probabil, senzatia ca aici se termina lumea cunoscuta (desi e doar o impresie), cu atat mai mult cu cat exista si un tren numit – poetic si incitant – Trenul “Capatul Lumii”, care plimba vizitatorii pe o distanta de 5 km, prin interiorul rezervatiei. E un tren cu aburi, un soi de mocanita, care strabate pufaind plaiurile inghetate ale Tarii de Foc, unde, totusi, exista multa viata. Da, in acest loc aspru, unde vara temperatura rar depaseste 9 grade Celsius, iar iarna e mai mereu in jur de 0 grade, traiesc aproape 100 de specii de pasari – pescarusi, condori, bufnite, rate salbatice de tot felul – si mamifere: vulpi, guanaco (o specie de lama salbatica), vidra sudica, iepuri si castori (introdusi de om, cu rezultate nu prea fericite pentru ecosistemul originar). Totusi, locul si-a pastrat indeajuns de mult din caracterul sau specific, pentru a-i incanta pe cei dornici sa cunoasca peisajele si biodiversitatea dinspre capatul de miazazi al lumii.

Heard Island & McDonald Island Region, Australia 

Chiar daca nu e vorba despre un parc national,  e totusi o arie protejata cu totul deosebita: nu e doar foarte mare, ci si aproape necalcata de om (daca se poate spune “calcata” atunci cand e vorba despre o zona acoperita, in cea mai mare parte, de apele oceanului.) Aici vorbim despre un plan maret – acela de a crea cea mai mare rezervatie marina a lumii. O imensa suprafata de 65.000 km2 va fi protejata printr-o legislatie stricta (ce include interzicerea pescuitului), ocrotind astfel o uriasa intindere de natura oceanica si insulara aproape virgina.

Nu exista decat doua insulite – Heard si McDonald – in apele subantarctice apartinand Australiei, la 1000 km nord de continenetul inghetat, intr-o regiune aflata deja in inventarul patrimoniului mondial UNESCO. Ambele insule sunt nepopulate – de oameni –, spre norocul celorlalti locuitori ai lor, albatrosii, pinguinii si focile. Nu exista pe ele nici specii introduse de om, care sa fi perturbat echilibrul fragil al ecosistemelor, asa cum s-a intamplat  in atatea alte locuri (iar in Australia mai rau ca oriunde). Va deveni astfel ocrotit unul dintre putinele locuri de pe planeta unde natura a ramas intacta.

South Downs National Park, Anglia 

Si iata-l si pe cel mai nou (nascut) parc national: stabilirea lui a fost decisa abia cu cateva saptamani in urma si  practic, nici nu e gata; abia in 2011 isi va incepe, oficial, existenta. E unul de aici, de la noi, din Europa, un loc cu ocean, faleze, campii – un petic de natura cand mangaietor de frumoasa, cand grandioasa si magnifica, asa cum sunt atat de multe pe Batranul Continent. South Downs, in sudul Angliei, devine parc national dupa o asteptare de 60 de ani. Atata a trebuit pentru ca acest colt de coasta atlantica sa capete statul ravnit. Multi s-au luptat ani de zile pentru ca frumusetea locului sa fie recunoscuta si protejata oficial. Cum spunea Chris Todd, cel care a condus campania pentru recunoasterea si declararea parcului incepand din 1990: “Unii au asteptat acest moment timp de peste 60 de ani. Noi ne simtim tineri, de vreme ce sustinem campania doar de 20 de ani.”

SPUNE-TI PAREREA! Ai vazut cu ochii tai vreunul dintre cele 5 parcuri naturale? Care consideri ca este cel mai frumoas? Pe care ti-ai dori sa-l vizitezi? Despre ce alte tari si destinatii ai dori sa afli mai multe detalii in cadrul articolelor de calatorie de pe DESCOPERA.ro? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI:

• Plitvice – o pledoarie pentru natura
• 7 minuni mai putin cunoscute ale naturii
• Insula Madagascar – fortareata piratilor
• Gradina raiului exista in Irak
• Peste 100 de specii noi de lilieci descoperite in Ecuador