Prima pagină Stiinta

Stresul poate fi CONTAGIOS - acesta este rezultatul cercetătorilor americani. VIDEO

01.18.2016 | ● Vizualizări: 693

Conceptul de stres contagios a fost studiat recent de cercetători şi acceptat ca fiind un fenomen real, caracterizat prin creşterea nivelului de cortizol în organism, în urma observării unei alte persoane afectate de anxietate.

Într-un studiu recent, cercetătorii de la Mayo Clinic, Rochester, Minnesota au măsurat nivelul cortizolului (hormonul stresului) la participanţi. Aceştia erau supuşi unor interviuri în timp ce rezolvau probleme de matematică. Rezultatul a elucidat că 95% dintre ei au arătat creşteri a nivelului de cortizol. Un rezultat deloc surprinzător dată fiind situaţia stresantă în care se aflau.
 
Însă, ceea ce este remarcabil este faptul că atunci că s-au înregistrat creşteri ale nivelului de cortizol şi la persoanele care priveau participanţii printr-un geam de sticlă.
 
Nivelul de cortizol la aproape o treime dintre spectatorii de după geam a crescut. Procentul de creştere a nivelului cortizol ajunge la 40 la sută dacă persoana aflată într-o situaţie stresantă este partenerul de viaţă. Mai mult, simpla vizionare a unui clip care înfăţişează o situaţie stresantă a declanşat o stare de stres psihologic pentru 24% dintre observatori.
 
 
Sursa: CSID
 
Tag-uri: stres | cercetatori | organism | oameni