Home » Știință » Care este diferenţa dintre emisfera stângă şi emisfera dreaptă a creierului

Care este diferenţa dintre emisfera stângă şi emisfera dreaptă a creierului

Publicat: 07.09.2016
Unii oameni susţin că partea stângă a creierului lor este mult mai dominantă decât cea dreaptă şi invers în funcţie de cât de creativi sau buni la ştiinţele exacte sunt. Acest fapt se datorează diviziunii creierului în două părţi egale.

Roger Sperry a realizat experimente, examinând modul în care fiecare emisferă a creierului funcţionează. Ambele emisfere comunică informaţii precum observaţiile senzoriale prin intermediul corpul calos gros. Partea dreaptă a emisferei controlează musculatura de pe partea stângă a corpului. De exemplu atunci când un om face cu ohiul drept, emisfera stângă a creierului este funcţională.

În general, emisfera stângă domină limbajul (procesează ce aude o persoană), de asemenea se ocupă de logică şi calculele matematice.

Emisfera dreaptă a creierului se ocupă de abilităţile spaţiale, recunoaşterea facială şi procesarea muzicii. Partea dreaptă a creierului se ocupă de înţelegerea imaginilor vizuale şi îi ajută pe oameni să le ofere sens. 

Deşi unele persoane susţin că emisfera stângă este dominantă sau cea dreaptă, procesul este mult mai complex. Creierul echilibrează distribuirea funcţiilor în mod natural fiecărei emisfere în parte. Majoritatea persoanelor sunt dreptace, zona fiind controlată de emisfera stângă a creierului. ,,Asimetria creierului este esenţială pentru funcţiile propriu-zise ale creierului,” a declarat profesorul Stephen Wilson, de la Colegiul Universitar din Londra.

Sursa: Live Science 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea

Test de cultură generală. Care e diferența dintre simpatie și empatie?

Premieră în astronomie: explozie cosmică de peste 7 ore, detectată cu telescopul spațial Fermi

Deutsche Welle, una dintre cele mai mari organizații media din Germania, declarată „indezirabilă” de către Rusia

„Rușii nu își numără morții, dar numără fiecare dolar”, a transmis Volodimir Zelenski

Rusia își va disloca forțele militare către flancul estic al NATO, a avertizat premierul Finlandei

Povestea primei mari regine a României
Povestea primei mari regine a României
Este adevărat că zahărul îi face pe copii hiperactivi?

De ce tot mai multe femei aleg să devină mame singure?

Deepfake-urile din școli, tehnologia care transformă hărțuirea într-un fenomen alarmant

Experții atrag atenția: Grupurile extremiste folosesc Inteligența Artificială pentru manipulare și recrutare

O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers

Un mormânt „senzațional” din Epoca Vikingă i-a uimit pe arheologi

Oamenii de știință au găsit un „păianjen” uriaș pe unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter

Telescopul James Webb a descoperit cea mai veche supernovă observată vreodată

Puterea controlată: cum alegi și folosești corect o unealtă pentru tăieri rapide și curate (P)

Cum a condus interacțiunea umană la scăderea agresivității urșilor?

Lancement d’ARCMEDIA, le plus grand groupe d’édition de Roumanie