Prima pagină Stiinta

Psihopatii sunt printre noi

10.11.2010 | ● Vizualizări: 3773
Psihopatii sunt printre noi     psihopat, psihopatie, criminal, criminali, ucigasi in serie, sadism, viol, fara mila, criminalistica, psihologie, psihiatrie + zoom
Galerie foto (10)

La prima vedere, psihopatii sunt inzestrati cu niste creiere perfect functionale. Memoria le functioneaza “brici”, se exprima verbal cu mare iscusinta si detin o capacitate de concentrare in limite normale. De fapt, o serie de studii au scos la iveala ca psihopatii dispun chiar de un coeficient de inteligenta peste medie si de abilitati uimitoare de a-si argumenta afirmatiile, iar logica lor este una impecabila.

Cum arata creierul psihopatilor?

Ce nu merge exact in creierul lor? De ce sunt "predispusi" sa utilizeze violenta pentru a-si atinge scopurile si de ce este atat de mare numarul lor in inchisori? Specialistii considera ca au gasit raspunsul: inteligenta intacta a psihopatilor mascheaza faptul ca partea emotionala a creierului lor este avariata, si asta ii face atat de periculosi.

Cu ajutorul tehnicilor de imagistica cerebrala, de cativa ani incoace neurologii au inceput sa identifice deficitele specifice care definesc creierul psihopatic. Cei care au privit in interiorul creierului unui psihopat spun ca ar fi detectat acolo absenta absoluta a oricarei emotii. Ca, de exemplu, la oamenii normali care sunt pusi sa vizioneze imagini cu persoane straine supuse socurilor electrice sau altor stimuli durerosi, se declanseaza automat o reactie emotionala viscerala: incep sa transpire si le creste tensiunea arteriala.

Dar pusi intr-o situatie similara, psihopatii nu simt nimic. Studii de criminologie in care specialistii americani au analizat barbati acuzati ca si-au batut cu bestialitate nevestele, au demonstrat chiar ca pe masura ce agresivitatea acestora crestea, tensiunea lor inregistra o scadere; cu alte cuvinte, asupra lor violenta avea de-a dreptul un efect calmant.

Expuse la expresii faciale exprimand teroarea, partile emotionale ale unui creier uman normal prezinta niveluri crescute de activare, la fel si ariile corticale, responsabile cu recunoasterea faciala. In creierul psihopatilor insa, nimic nu tulbura ariile cerebrale corelate emotiilor, iar sistemul de recunoastere faciala este si mai putin "impresionat" la vederea unor fete schimonosite de frica.

Sadic si fara frica

In lumina celor mai recente cercetari in materie, cea mai mare problema pare a fi nefunctionarea amigdalei, o zona cerebrala responsabila cu "secretia" unor emotii precum frica si anxietatea. Iar efectul unei amigdale distruse este ca posesorul nu simte nicio tresarire de nervozitate atunci cand ii face pe cei din jur sa sufere.

Prin urmare, pentru un psihopat, nu este nimic in neregula cu violenta: a face rau unei alte persoane este doar o modalitate de a obtine ceea ce doreste, o cale perfect rationala de a-si satisface dorintele.

De-aici si concluzia: este lipsa emotiei, si nu cea a ratiunii care-l face pe un astfel de individ "impermeabil" la concepte morale de baza. In plus, in opinia unora, golul emotional implica si faptul ca psihopatii nu invata nimic din experientele ostile si ca atunci cand ajung la "racoare" sunt de patru ori mai predispusi decat ceilalti detinuti sa recidiveze dupa eliberare. Si aici lucrurile se complica.

Lipsa de frica, de empatie si sensibilitate in relatiile interpersonale: acestea sunt asadar trasaturile caracteristice ale unei personalitati psihopatice, studiate in cadrul a numeroase studii. Recent, specialistii in neurologie de la Vanderbilt University au mai identificat si o corelatie intre ele si o problema de functionare a sistemului cerebral al recompensei, deschizand noi perspective inceea ce priveste tratamentul farmacologic al acestei dereglari.

"De multe ori oamenii ii percep pe psihopati drept niste criminali cu sange rece care isi iau ceea ce doresc fara sa se gandeasca la consecinte. Noi am descoperit insa ca la baza unora dintre cele mai problematice comportamente asociate psihopatiilor, precum actele de violenta, tendinta de recidiva si recursul la alcool si droguri, poate sta un sistem al recompensei hiperactiv", a explicat Joshua Buckholtz, unul dintre cercetatori, intr-un articol publicat in revista Nature Neuroscience.

Manipulare, egocentrism, risc

Subiectilor le-a fost administrata o doza de amfetamina in timp ce erau supusi la o tomografie cu emisie de pozitroni pentru a le fi examinate reactiile sistemului dopaminergic. Astfel, ipoteza neurologilor ca trasaturile psihopatice ar fi legate si de o disfunctie a sistemului dopaminergic al recompensei s-a confirmat.

"Am descoperit ca persoanele cu puternice trasaturi psihopatice aveau o descarcare de dopamina de patru ori mai mare decat cea normala ca raspuns la amfetamina", a comentat Buckholtz.

In opinia colegului sau, David Zald, desi exista o lunga traditie de studiu al psihopatiilor care s-a concentrat asupra lipsei de sensibilitate la pedeapsa si a "neinfricarii" de care dau dovada cei afectati, aceste trasaturi nu constituie totusi indicatori valabili ai unui comportament violent sau criminal.

In cadrul studiului celor doi, voluntarii au fost supusi mai multor teste pentru a le fi evaluat nivelul trasaturilor de personalitate psihopatica: s-a dovedit ca acestea se dispun de-a lungul unui spectru de posibilitati, unde comportamentul criminal nu reprezinta decat o extrema; altfel spus, trasaturi de acest soi pot exista si la persoane normale, manifestandu-se ca tendinta care manipulare, egocentrism si apetit mare pentru asumarea de riscuri.

Si in ultima instanta, insasi existenta psihopatiei ca entitate nosologica, boala de sine statatoare, este foarte controversata, poate tocmai intrucat implica un diagnostic/verdict de potential pericol social nerecuperabil.

Testul Hare

Un test utilizat la scara larga in curtile de judecata din Statele Unite pentru a evalua daca un criminal care a comis acte precum omucideri sau violente sexuale este "Psychopathy Checklist Revised"(PCL-R), al carui autor este Robert Hare (foto jos), un criminolog de la Universitatea British Columbia.

In opinia lui, psihopatia este o forma deosebit de grava de dereglare antisociala de personalitate, caracterizata, pe langa o generala lipsa de empatie fata de ceilalti, capacitate de manipulare si dispret fata de reguli, si de o tendinta la un comportament criminal recidivant.

Testul pus la punct de Hare este foarte utilizat mai ales in SUA si mai ales in cazurile in care este implicata pedeapsa cu moartea, avand in vedere ca, in general, juratii par a fi in mod negativ influentati de prezenta unui diagnostic de psihopatie, altfel spus, fiind mult prea usor ca un psihopat sa fie condamnat la moarte.

Administrarea testului lui Hare presupune si un training special, fiind vorba despre un instrument de diagnoza supus legii copyrightului. De altfel, cursurile care califica in evaluarea psihopatilor au devenit un business destul de profitabil in Statele Unite, din moment ce foarte des testul face parte dintr-o expertiza supusa asa-numitei "cross-examination" (adica interogatoriului incrucisat al acuzarii si apararii vazut in filmele americane). Iar a urma cursul de formare la scoala creatorului testului, unica recunoscuta oficial, este considerat un element important de acreditare a expertului.

Psihopatia si criminalitatea nu merg mana in mana

Totusi, in 2007, doi psihologi de la Universitatea California, Skeem si Cooke, in urma unui studiu realizat pe un esantion de peste 1000 de subiecti, in cadrul caruia au administrat unui grup de criminali un chestionar alternativ celui lui Hare, au ajuns la concluzia ca psihopatia si criminalitatea nu merg neaparat mana in mana.

"Psihopatia si comportamentul criminal sunt doua constructii distincte. Daca trebuie sa intelegem in ce relatie se afla ele, cu toate ca o astfel de relatie exista, este esential ca aceste constructii sa fie evaluate separat", a explicat Cook, precizand ca acest lucru este deosebit de important mai ales in contextul unor proiecte in care indivizii sunt supusi unor limitari ale libertatii in baza asertiunii ca exista o corelatie functionala intre dereglarea lor de personalitate si riscul pe care ei il prezinta; precum < Dangerous and Severe Personality Disorders Project>, o initiativa experimentala de a-i izola in locuri protejate pe cei cu rezultate pozitive la testul lui Hare.

Jennifer Skeem si David Cook

Studiul lui Skeem si Cooke din 2007, trecut printr-un proces obisnuit de "peer-review" in anul respectiv, a fost publicat de-abia in luna iunie a acestui an in revista Psychological Assessment, insotit de un comentariu taios semnat de insusi Hare; acelasi care, in momentul acceptarii lui spre publicare, i-a amenintat pe autori si editor deopotriva, anuntand ca-i va da in judecata pentru defaimare, cerand daune financiare provocate de publicarea unui studiu care pune la indoaia teoria aflata la baza testului sau.

In domeniu, istoria este bine cunoscuta, poate si pentru ca unul dintre autori, Cooke a povestit partial tarasenia studiului cenzurat intr-o carte publicata anul trecut, dar cel mai probabil, a vazut finalmente lumina tiparului datorita jurnalistului John Travis de la revista Science, care a adus in atentia opiniei publice controversa dintre oamenii de stiinta.