Trenul cu levitaţie magnetică – vehiculul care a revoluţionat transportul pe calea ferată – FOTO+VIDEO

Trenurile cu levitaţie magnetică sunt vehicule propulsate cu ajutorul atracţiei/repulsiei magnetice şi sunt  folosite pentru transportul pe uscat. Conceptul care a stat la baza dezvoltării acestora a fost enunţat la începutul anilor 1900 de către Robert Goddard şi Emile Bachelet, însă vehiculele au intrat în uzul comun de-abia în anul 1984.

Există două tipuri de trenuri cu levitaţie magnetică. Primul dintre acestea este pus în funcţiune cu ajutorul suspensiei electromagnetice, care foloseşte forţa de atracţie dintre magneţii vehiculului şi cei ai căii ferate pentru a face trenul să leviteze. Un astfel de model, denumit „Transrapid”, este folosit astăzi în Germania.

Foto: schillerinstitute.org

Cel de-al doilea tip de tren cu levitaţie magnetică, care, de data aceasta, se bazează pe suspensia electrodinamică, este similar conceptului prezentat anterior, însă, în cazul acestuia, este folosită forţa de respingere a magneţilor şi nu cea de atracţie. Aceşti magneţi sunt expuşi unor temperaturi extrem de mici, au o conductibilitate foarte mare şi permit trecerea curentului electric, pentru o perioadă foarte scurtă, după ce nu mai sunt alimentaţi cu energie.

Vehiculele acţionate cu ajutorul suspensiei electrodinamice levitează la o distanţă mai mare faţă de şine (între 1 şi 10 cm), faţă de trenurile propulsate pe bază de suspensie electromagnetică (1,3 cm). Mai mult decât atât, ele sunt prevăzute cu roţi, deoarece magneţii funcţionează la capacitate maximă după ce este depăşită viteza de 100 km/h.

Tehnologia folosită la producerea trenurilor cu levitaţie magnetică este cu mult superioară celei utilizate în cazul vehiculelor feroviare obişnuite, deoarece este eliminată forţa de frecare dintre roţi şi şinele de cale ferată. Acest avantaj le permite să atingă viteze de peste 500 km/h, spre deosebire de cele mai rapide trenuri convenţionale, cum este TGV-ul, care călătoreşte, în mod obişnuit, cu o viteză circa 300 km/h.

Japonezii au fost cei care au testat pentru prima dată trenurile cu levitaţie magnetică, în anul 1977. Atunci, ei au reuşit să obţină viteza-record de 517 km/h. În aceeaşi perioadă, germanii realizează o serie de  teste similare, ajungând în anul 1993 să doboare recordul mondial pentru cea mai mare distanţă parcursă de un astfel de tren: 1.674 km.

Foto: randomwire.com

Primul tren cu levitaţie magnetică a intrat în uzul comercial în anul 1984, în Marea Britanie. El lega aeroportul din Birmingham de o gară aflată la o distanţă de numai 600 de metri. În 1995, vehiculul a fost scos din funcţiune. Primul model german a circulat pentru o foarte scurtă perioadă (1991-1992), în Berlin. Trenul, denumit „M-Bahn”, avea rolul de a fluidiza traficul îngreunat de Zidul comunist, care încă stătea în picioare.

În momentul de faţă, trenurile cu levitaţie magnetică sunt folosite, în principal, în ţările asiatice. Cea mai lungă rută pe care circulă astfel de trenuri leagă oraşul Shanghai de Aeroportul Internaţional din Pudong, pe o distanţă de circa 30 de kilometri. În ceea ce priveşte recordul actual de viteză al unui vehicul propulsat cu ajutorul levitaţiei magnetice, acesta este deţinut de modelul japonez L0: 603 km/h.

Vă mai recomandăm şi: Cele mai spectaculoase staţii de cale ferată din lume. Una dintre acestea poartă denumirea de ”Gara-Catedrală” – GALERIE FOTO

                                            Orient Express, trenul care uneşte două continente. Ce întâmplări amuzante s-au petrecut la bordul său – FOTO

                                              O scurtă istorie a trenului. Cum a devenit acesta unul dintre cele mai folosite mijloace de transport din lume – FOTO