Astronomii au identificat un obiect misterios dincolo de Pluto, care ar putea fi o nouă planetă pitică a Sistemului Solar.
Astronomii au zărit un obiect misterios dincolo de Pluto. Cercetătorii de la Observatorul Vera C. Rubin din Chile au anunțat descoperirea unui posibil corp ceresc situat la aproximativ 6,9 miliarde de kilometri de Soare, adică de 46 de ori mai departe decât Pământul. Obiectul, denumit provizoriu 2026 ED138, ar putea deveni prima planetă pitică adăugată oficial în această categorie de la introducerea clasificării de către Uniunea Astronomică Internațională, în 2006.
„Prima mea reacție a fost un amestec de entuziasm și neîncredere”, a declarat Matthew Holman, astrofizician la Centrul de Astrofizică din Massachusetts (SUA). Acesta a explicat că asemenea obiecte sunt atât de rare, încât inițial a verificat dacă nu cumva descoperirea era rezultatul unei erori de calcul sau de programare.
Potrivit observațiilor preliminare, 2026 ED138 ar avea un diametru cuprins între aproximativ 595 și 1.500 de kilometri, fiind astfel o posibilă planetă pitică de dimensiuni medii. Prin comparație, Pluto și Eris, cele mai mari planete pitice după volum, au diametre de peste 2.250 de kilometri.
Totuși, pentru a primi oficial această clasificare, astronomii trebuie să demonstreze că obiectul are suficientă masă și gravitație pentru a fi căpătat o formă aproximativ sferică, o caracteristică esențială care diferențiază planetele pitice de asteroizii mari, explică Futurism.
Un alt aspect interesant este orbita sa neobișnuită, înclinată cu aproximativ 25 de grade față de planul orbital al Sistemului Solar. Astfel, privită de pe Pământ, traiectoria sa în jurul Soarelui ar părea diagonală în raport cu orbitele celorlalte planete.
Descoperirea demonstrează și capacitățile remarcabile ale Observatorului Vera C. Rubin, amplasat pe un munte din Chile. Acesta dispune de cea mai mare cameră digitală construită vreodată, cu o rezoluție de 3,2 gigapixeli, și monitorizează permanent cerul nocturn.
Deși 2026 ED138 este suficient de luminos pentru a fi observat cu telescoape obișnuite, identificarea sa printre milioane de stele și alte obiecte cerești reprezintă o provocare. Monitorizarea continuă realizată de observator a permis detectarea mișcării sale orbitale cu ajutorul unor programe informatice. Ulterior, astronomii i-au urmărit traiectoria și l-au identificat în imagini mai vechi, obținute cu alte telescoape, ceea ce le-a permis să-i estimeze dimensiunile.
Holman a subliniat că descoperirea nu confirmă și nici nu infirmă existența ipoteticei Planete 9, despre care unii astronomi cred că s-ar afla la periferia Sistemului Solar.
„Această descoperire demonstrează însă că avem capacitatea de a identifica obiecte necunoscute și că încă există lucruri extraordinare care așteaptă să fie descoperite”, a explicat cercetătorul. Potrivit acestuia, în regiunile îndepărtate ale Sistemului Solar s-ar putea ascunde chiar și o planetă de dimensiunile lui Marte sau mai mare, care încă nu a fost observată.
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Telescopul Webb a descoperit o planetă de lavă cu o atmosferă surprinzătoare
Test de cultură generală. De ce Soarele răsare la est și apune la vest?
Astronomii anunță o descoperire care ar putea prezice viitorul Sistemului Solar