Home » D:News » Nivelul de colesterol ar trebui monitorizat încă din jurul vârstei de 30 de ani

Nivelul de colesterol ar trebui monitorizat încă din jurul vârstei de 30 de ani

Nivelul de colesterol ar trebui monitorizat încă din jurul vârstei de 30 de ani
Publicat: 29.01.2015
Persoanele care prezintă niveluri de colesterol moderat crescute în intervalul de vârstă 30-40 de ani prezintă un risc mai mare de a suferi mai târziu de maladii cardiace, se afirmă într-un studiu realizat recent de cercetătorii americani, informează Reuters.

Însă mulţi dintre aceşti pacienţi nu îndeplinesc criteriile necesare pentru a primi tratament medical, potrivit ghidului întocmit de American Heart Association şi de American College of Cardiology (AHA/ ACC).

„Am descoperit că oamenii cu o expunere prelungită la niveluri ridicate de colesterol prezintă un risc cardiovascular mult mai mare decât oamenii lipsiţi de această expunere”, a declarat Michael Pencina, cercetător la Universitatea Duke din Durham, un oraş din statul american North Carolina, coordonatorul studiului.

„Multe dintre aceste persoane nu ar fi considerate candidaţi pentru tratament, potrivit recomandărilor actuale. Ar trece prin ochiurile plasei”, a adăugat el.

În 2013, AHA şi ACC au emis noi seturi de recomandări care spun că exerciţiile fizice şi dietele sănătoase reprezintă cei mai importanţi paşi care trebuie făcuţi pentru a preveni nivelurile ridicate de colesterol.

În plus, noile recomandări au extins grupul de persoane eligibile pentru administrarea de medicamente ce vizează scăderea colesterolului, cunoscute sub numele de statine.

Potrivit acelui ghid, statinele pot fi benefice pentru oamenii cu boli cardiace cunoscute, pacienţii cu un nivel de colesterol rău (LDL) de peste 190, persoanele cu diabet de tip 2 cu vârste cuprinse între 40 şi 75 de ani şi pentru oamenii din aceeaşi categorie de vârstă care prezintă un risc de cel puţin 7,5% de a dezvolta o maladie cardiacă în următorii 10 ani.

Folosind date de la 1.478 de adulţi fără boli cardiace la vârsta de 55 de ani, savanţii americani au descoperit că maladiile cardiace s-au dezvoltat în cele din urmă la 4% dintre pacienţii care au avut întotdeauna niveluri bune de colesterol, la 8% dintre aceia care au avut niveluri ridicate de colesterol între 1 an şi 10 ani şi la 17% dintre persoanele care au avut concentraţii mari de colesterol în organism între 11 şi 20 de ani.

„Colesterolul se acumulează în artere de-a lungul timpului. Aşadar, cu cât aşteptăm mai mult, cu atât acumulările devin mai mari”, a spus profesorul Pencina.

Autorii studiului nu recomandă însă administrarea pe scară largă a statinelor, considerând că este nevoie de o serie de cercetări suplimentare care să vizeze perioade mai îndelungate.

Statinele nu sunt însă lipsite de riscuri. În anumite cazuri, ele pot cauza afecţiuni hepatice şi musculare, creşterea glicemiei şi tulburări de memorie.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Acuzații grave pentru Google: ar fi tăiat ilegal 250.000 de copaci în nordul Finlandei
Acuzații grave pentru Google: ar fi tăiat ilegal 250.000 de copaci în nordul Finlandei
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie
Cercetătorii au găsit o corelație stranie între „cazurile” de reîncarnare
Cercetătorii au găsit o corelație stranie între „cazurile” de reîncarnare
Telescopul James Webb a descoperit o structură cosmică masivă care sfidează cunoștințele actuale
Telescopul James Webb a descoperit o structură cosmică masivă care sfidează cunoștințele actuale
Poate o balenă să înghită un om?
Poate o balenă să înghită un om?
Calculator credit ipotecar: cum estimezi rata pentru casa pe care o vrei (P)
Calculator credit ipotecar: cum estimezi rata pentru casa pe care o vrei (P)
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, ...
Oamenii de știință au descoperit un paradox surprinzător legat de modul în care îmbătrânesc celulele noastre
Oamenii de știință au descoperit un paradox surprinzător legat de modul în care îmbătrânesc celulele noastre
Micul dejun este mai important decât s-a crezut până acum, indică un nou studiu
Micul dejun este mai important decât s-a crezut până acum, indică un nou studiu
Câinele îți tulbură somnul? S-ar putea să fie invers, indică un nou studiu
Câinele îți tulbură somnul? S-ar putea să fie invers, indică un nou studiu
Un microb cu un genom minuscul contrazice tot ce se știa despre viața pe Pământ
Un microb cu un genom minuscul contrazice tot ce se știa despre viața pe Pământ
Test de cultură generală. Care este diferența dintre rachete balistice și rachete de croazieră?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre rachete balistice și rachete de croazieră?
Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în primele cinci minute ale Universului
Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în primele cinci minute ale Universului
Care este cea mai mare slăbiciune a mașinilor de astăzi?
Care este cea mai mare slăbiciune a mașinilor de astăzi?
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Elon Musk ar putea pregăti una dintre cele mai mari fuziuni din istorie
Elon Musk ar putea pregăti una dintre cele mai mari fuziuni din istorie
Primul om care a sărit cu paraşuta. Prima dată şi-a aruncat câinele
Primul om care a sărit cu paraşuta. Prima dată şi-a aruncat câinele