Organele-relicvă ale organismului uman: teorii şi controverse

Probabil cel mai celebru exemplu este apendicele, despre care încă există dezbateri dacă este sau nu un organ vestigial. Ideea că organismul nostru are elemente de care nu se mai foloseşte şi care au avut un rol doar la strămoşii omului a fascinat mereu oamenii de ştiinţă.

Există, desigur, şi contestatarii teoriei evoluţioniste, creaţioniştii, care resping din start acest concept. Vom prezenta cinci elemente anatomice umane despre care teoriile evoluţioniste susţin că ar fi cu adevărat organe vestigiale;  există multe alte indicii evolutive care fac obiectul acestor ipoteze: splina, timusul, amigdalele, muşchiul plantar, muşchii auriculari, plica semilunară a ochiului.

• Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
• O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un…

Organul vomeronazal sau Jacobson

Rozătoarele şi alte mamifere secretă substanţe chimice numite feromoni care conţin informaţii despre sexualitatea lor şi despre stadiul reproductiv al acestora, influenţând comportamentul semenilor.

Feromonii sunt detectaţi de un sistem senzorial specializat, organul vomeronazal sau organului lui Jacobson situat în mucoasa nazală sau în cerul gurii.

Există teoria care spune că şi oamenii preistorici se foloseau de acest organ pentru a localiza partenerii de împerechere atunci când comunicarea nu era încă posibilă. Michael Meredith de la Universitatea din Florida respinge însă ideea că acest organ ar fi o relicvă. Nu există fibre nervoase care să asigure o legătură cu creierul, iar genele specifice receptorilor de la acest nivel sunt inactive.

Cu toate acestea, au fost aduse dovezi ştiinţifice că oamenii reacţionează la anumiţi feromoni, fără a se folosi însă de acest organ, ci de sistemul olfactiv propriu-zis.

Citeşte continuarea în Rador!