Home » Știință » Un neurobiolog român vrea să genereze un cortex cerebral uman în laborator – FOTO

Un neurobiolog român vrea să genereze un cortex cerebral uman în laborator – FOTO

Publicat: 15.04.2016
Un neurobiolog român, Sergiu Paşca, derulează la Universitatea Stanford (SUA) cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia.

Sergiu Paşca a declarat, joi, la Cluj-Napoca, în cadrul unei prelegeri susţinute în Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), că ceea ce lipseşte cercetătorilor sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem interesaţi de dezvoltarea creierului cu aplicaţii pentru bolile asociate. Cercetările din laboratorul pe care îl conduc la Universitatea Stanford investighează generarea şi dezvoltarea cortexului cerebral uman cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia. Am folosit celule stem induse pentru a descrie caracteristicile neuronilor de la pacienţi cu autism. De asemenea, am dezvoltat un model experimental care permite pentru prima dată studierea formării cortexului cerebral uman în condiţii de cultură. Ce ne lipseşte în prezent sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice. Metodele pe care le-am folosit pentru a studia bolile creierului sunt primitive, nu avem acces direct la creier. Ne lipseşte posibilitatea de a atinge celulele respective, de a studia exact cum neuronii interacţionează în contextul patologiei”, a spus Paşca.

Potrivit acestuia, o metodă folosită pentru depistarea cauzelor care duc la apariţia bolilor psihiatrice este de a recrea în laborator o bucăţică de creier uman, de cortex, pentru a-l studia.

„Celulele stem pe care le folosim au o proprietate extraordinară, pot fi ghidate în laborator să se transforme în orice celulă a ţesutului uman. Şi pentru că studiem o boală psihiatrică, suntem interesaţi în a genera neuroni de la pacienţi. Cercetările sunt la început şi vom vedea peste câţiva ani unde vom ajunge. Noi nu creăm minţi în laborator, ci încercăm înţelegerea proceselor care stau la baza bolilor din spectrul autist”, a explicat cercetătorul (foto).

Sergiu Paşca a absolvit în 2007 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar din 2009 până în prezent îşi desfăşoară activitatea la Departamentul de Psihiatrie şi Ştiinţe Comportamentale din cadrul Universităţii Stanford (SUA).

Înainte de plecarea în SUA, acesta a predat seminarii de neuroştiinţe la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la UBB. Cercetările sale recente sunt publicate în reviste cum ar fi Nature Medicine, Nature Neuroscience, Nature Biotechnology, Nature Methods, Annual Review of Neuroscience.

Pentru cercetările sale în domeniul neurobiologiei, Paşca a primit mai multe premii internaţionale de prestigiu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă