Home » D:News » Agenţia Spaţială Europeană se alătură NASA într-o misiune istorică în care oamenii nu au mai participat de 45 de ani

Agenţia Spaţială Europeană se alătură NASA într-o misiune istorică în care oamenii nu au mai participat de 45 de ani

Publicat: 10.02.2017
Agenţia spaţială Europeană şi NASA vor colabora pentru a trimite pe Lună o nouă misiune în următorii ani. Astronomii nu au mai ajuns pe Lună încă din 1972 când NASA a încheiat misiunea Apollo

Agenţia Spaţială Europeană şi compania Airbus au trimis deja un propulsor şi module  pentru zborul sondei Orion care va avea loc în 2018. Agenţia a declarat că se va alătura programului pentru crearea unui modul secundar care va orbita în jurul Lunii la începutul anului 2021, informează Daily Mail.  

Modulul va fi dotat cu propulsoare, electricitate, apă şi control termic care va monitoriza nivelul de oxigen şi nitrogen al echipajului. 

Misiunea va fi lansată de pe Kennedy Space Center din Florida, Statele Unite ale Americii, la începutul anului 2021 şi va include patru astronauţi. Directorul ESA, Dave Parker, a declarat: ,,Suntem încântaţi deoarece vom face parte dintr-o misiune istorică, apreciem încrederea pe care NASA ne-a acordat-o”.

Sursa:NASA

Modulul european va fi construit  de o echipă compusă din membri care fac parte din 11 ţări.Misiunea şi colaborarea cu NASA fac parte din viziunea ESA de explorare în profunzime a Sistemului Solar. 

Sonda Orion cu primul modul de serviciu va fi lansată în 2018 şi va orbita în jurul lunii înainte de a se reîntoarce pe Pământ pentru testarea sondei şi a rachetei înainte de a transporta şi echipaj uman.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:  

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)