Home » Cultură » Un desen realizat de Hergé, creatorul lui Tintin a fost vândut pentru suma de peste 600.000 de euro

Un desen realizat de Hergé, creatorul lui Tintin a fost vândut pentru suma de peste 600.000 de euro

Un desen realizat de Hergé, creatorul lui Tintin a fost vândut pentru suma de peste 600.000 de euro
Publicat: 07.05.2018
O acuarelă semnată de Hergé, creatorul personajului de benzi desenate Tintin, datând din 1939, a fost vândută pentru 629.000 de euro într-o licitaţie organizată joi, la Paris, de casa Christie's, transmite AFP.
Este vorba de o ilustraţie în creion şi acuarele, care a fost realizată pentru coperta unei ediţii Petit Vingtième, publicată pe 22 iunie 1939. Imaginea ilustra un episod din „Sceptre d’Ottokar”, al şaptelea album din aventurile lui Tintin, informează Mediafax.
 
Aceasta a fost pentru prima dată când ilustraţia a fost scoasă la licitaţie. Oferită de Hergé unui prieten, a rămas în familia beneficiarului timp de 77 de ani.
 
„Le Sceptre d’Ottokar” a fost publicat în foileton, în alb şi negru, din august 1938 până în august 1939, în paginile Petit Vingtième, un supliment săptămânal al cotidianului catolic belgian Le Vingtième Siècle.
 
În noiembrie 2017, o lucrare similară a fost vândută la licitaţie pentru 505.000 de euro, iar o altă ilustraţie a fost vândută în noiembrie 2015 pentru 770.600 de euro.
 
Belgianul Georges Prosper Remi (1907 – 1983), cunoscut sub numele de Hergé, a fost creator de benzi desenate şi este celebru pentru seriile „Aventurile lui Tintin”, „Quick & Flupke” şi „Aventurile lui Jo, Zette şi Jocko”.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii