Home » Știință » Inovaţia care i-ar putea ajuta pe copiii care supravieţuiesc cancerului să nu ajungă adulţi infertili

Inovaţia care i-ar putea ajuta pe copiii care supravieţuiesc cancerului să nu ajungă adulţi infertili

Publicat: 26.03.2019
Oamenii de ştiinţă au descoperit că îi pot ajuta pe băieţii care suferă de cancer să îşi prezerve fertilitatea până la maturitate.

Unul din trei copii rămâne infertil din cauza tratamentului cu radiaţii sau a chimoterapiei care le salvează vieţile. 

Adulţii diagnosticaţi cu cancer au posibilitatea de a-şi îngheţa spermă, ovule sau embrioni, la clinici specializate. Pentru copiii care nu au ajuns la pubertate, acest fapt nu este posibil în prezent, potrivit Gândul.

Kyle Orwig, cercetător specializat în reproducere la Universitatea din Pittsburgh, a declarat că „problemele de fertilitate pentru copiii care suferă de cancer au fost ignorate până acum. Mulţi dintre noi visăm să creştem mari şi să ne facem propriile familii. Sperăm ca cercetările noastre să îi ajute pe cei mici să facă acest lucru”.

Procedura pe care Orwig şi echipa sa au utilizat-o a fost următoare: a fost prelevat ţesut testicular de la o mamuţă care nu ajunsese la perioada de pubertate. Ulterior, când animalul a ajuns în perioada mai sus menţionată, mostrele au fost implantate sub piele, unde au format spermă „activă”. Mai târziu, sperma obţinută a fost utilizată pentru o fertilizare în virtro, în urma căreia s-a născut Grady, o maimuţică femelă. 

Susan Taymans, reprezentant al Institutului Naţional de Sănătate a Copilului şi Dezvoltare Umană, este încrezătoare în acest studiu „Este

Deoarece experimentul s-a dovedit un succes, în următorii ani ar putea începe testele pe oameni.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă