Atribuţiile pe care le aveau pionierii în comunism

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Aşadar, conform memorialulrevolutiei1989.ro , pionierul trebuia “să fie gata oricând să-şi aducă întreaga contribuţie la apărarea ei; să cinstească trecutul său glorios, tradiţiile de luptă ale poporului nostru, ale clasei muncitoare; să-şi exprime prin fapte dragostea nemărginită şi ataşamentul profund faţă de Partidul Comunist Român (…)Versurile imnului (neoficial) al pionierilor reflectă felul în care propaganda comunistă se infiltra în cele mai intime momente ale vieţii de copil: joaca, care se supune unor reguli, unei ţinute pioniereşti obligatorii, ţelului de a deveni component al clasei muncitoare şi, eventual, de a elimina din cercul de prieteni nepionierii: I. Am cravata mea, sunt pionier, Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! Flutură în vânt, zălog şi legământ, Întâiul meu cuvânt de pionier… II: Am cravata mea, sunt pionier, Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! Mâine – brigadier şi şef de şantier, Chiar dacă azi sunt numai pionier… III: Am cravata mea, sunt pionier, Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! Cu tine nu mă joc şi n-o s-o fac deloc, Eu doar decât mă joc cu pionieri”. Pionierii aveau şi propria revistă, Cutezătorii, care se difuza în şcoli, abonamentele fiind obligatorii.

Sărbători precum 1 mai (Ziua Muncii), 23 august (Ziua Nationala a RSR), 26 ianuarie (ziua de naştere a lui Nicoale Ceausescu) erau respectate cu stricteţe. Se organizau defilări, spectacole, copiii fiind obligaţi să strige lozinci, să fluture steguleţe tricolore şi să aplaude.

Ca şi Şoimii patriei, şi pionierii mai aveau şi alte îndatoriri: să înveţe cu sârguinţă şi să fie un prieten statornic al cărţii; să iubească şi să respecte munca, să participe activ la acţiunile de muncă patriotică; să apere şi să păstreze cu grijă avutul obştesc; să-i cinstească pe cei care făuresc bunurile materiale şi spirituale ale ţării; să dovedească, în întreaga activitate de învăţătură, muncă şi pregătire practică productivă, interes şi pasiune, precum şi năzuinţa de a obţine o calitate cât mai înaltă a muncii lor; să-şi cultive aptitudinile şi talentele, manifestând întotdeauna iniţiativă, spirit creator şi novator, cutezanţă; să dovedească prin fapte ataşamentul faţă de organizaţie, manifestând iniţiativă şi răspundere în îndeplinirea sarcinilor şi îndatoririlor pioniereşti; să participe activ la viaţa grupei, detaşamentului şi unităţii; să răspundă fără şovăire la chemările organizaţiei; să fie disciplinat şi ordonat atât în şcoală, cât şi în afara ei; să se îngrijească permanent de menţinerea sănătăţii şi călirea sa fizică; să fie cinstit, modest şi drept; să spună adevărul şi să lupte pentru triumful acestuia; să fie curajos şi demn; să aibă încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi; să fie un bun coleg şi prieten; să lupte hotărât împotriva lipsurilor, pentru sporirea neîntreruptă a onoarei şi prestigiului colectivului din care face parte; să-şi iubească învăţătorii şi profesorii, să-i respecte pe cei mai în vârstă şi să aibă grijă de cei mici.

Începutul anului şcolar, igiena şi practica agricolă

Fiecare pionier era obligat să aibă permanent carnetul de elev la el şi numărul matricol cusut pe uniformă, la vedere, număr care permitea identificarea elevului în cazul unor incidente şi raportarea lui la şcoală. “Carnetul de elev este oglinda activitatii scolare si a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţatură şi muncă, în comportarea corectă şi demnă în şcoală şi societate”, scria la începutul acestui document.

Elevul trebuia să dea carnetul profesorului de câte ori primea vreo notă (notele erau de la1 la 10) şi să-l arate părinţilor pentru a lua la cunoştinţă prin semnătură.

Un alt aspect căruia i se acorda atenţie era igiena elevilor. Înaintea începerii cursurilor, zilnic, cadrele didactice verificau elevii punându-i să prezinte batista si unghiile curate. Fetele trebuia să poarte bentiţă şi cozi dacă aveau părul lung, iar băieţii să se tundă. În afara controalelor făcute de cadrele didactice, erau şi controale ale Direcţiei de Sănătate, iar ritualul era următorul: înşiraţi, elevii trebuiau plece capul, să scoată limba şi să-şi arate burta. Se urmărea depistarea păduchilor, a amigdalitei sau a unor boli contagioase. În plus, mai erau şi vaccinurile, în special cel anti-TBC, care era obligatoriu şi se făcea în şcoli.

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”. Vezi continuarea articolului pe Revolutions!