Marte poate avea o cantitate mai mare de apă decât s-a crezut

Un studiu recent arată că pe suprafaţa planetei Marte ar putea exista o cantitate mai mare de lichide decât au arătat analizele anterioare, cercetătorii explică faptul că condiţiile de mediu fac ca apa lichidă să îngheţe sau să se evapore în atmosferă. Totuşi, saramurile, apă cu un conţinut ridicat de săruri care au un punct de îngheţ mai ridicat, ar putea supravieţui mai mult pe suprafaţa planetei, notează Space.

Oamenii de ştiinţă susţin faptul că imaginile oferite de către Mars Reconnaissance Orbiter oferă indicii ale formării acestor amestecuri de apă şi săruri, putând fi vizibile sub forma unor pete mai întunecate. Folosind o varietate de informaţii, cercetătorii au construit un model care indică faptul că aceste amestecuri ar putea să fie prezente pe suprafaţa planetei.

Modelul indică faptul că aproximativ 40% din suprafaţa marţiană ar putea să susţină aceste amestecuri pentru o perioadă care poate atinge chiar şi şase ore. În ceea ce priveşte fenomenele care pot avea loc la mică distanţă faţă de suprafaţa planetei, modelul indică faptul că aceste amestecuri ar putea exista pentru aproape 10% din anul marţian, aproximativ 68,7 zile, la o adâncime de doar opt centimetri. Din nefericire, este improbabil ca acestea amestecuri de apă şi săruri să reprezinte surse de viaţă şi asta deoarece acestea pot atinge temperaturi de chiar -48 grade Celsius.

„Rezultatele noastre indică faptul că (meta)saramurile stabile de pe suprafaţa marţiană şi suprafaţa sa superficială, câţiva centimetri adâncime, nu sunt locuibile, deoarece activităţile şi temperaturile lor în apă nu se încadrează în toleranţele cunoscute pentru viaţa terestră”, explică cercetătorii.

„Aceste rezultate noi reduc o parte din riscul explorării planetei roşii, contribuind, de asemenea, la studiile viitoare privind potenţialul condiţiilor locuibile pe Marte”, concluzionează Alejandro Soto, co-autor al studiului şi cercetător al Universităţii Boulder, Statele Unite ale Americii.

Studiul a fost publicat în Nature Astronomy.

Citeşte şi: