Home » D:News » Rămășițe umane vândute colecționarilor prin Facebook

Rămășițe umane vândute colecționarilor prin Facebook

Rămășițe umane vândute colecționarilor prin Facebook
Credit foto:Pixabay
Publicat: 12.07.2020

Reporterii au descoperit faptul că Facebook se dovedește mediul ideal de comercializare a rămășițelor umane.

Comercializarea artefactelor istorice este o activitate care se dovedește extrem de profitabilă, mulți colecționari dorind să se afle în posesia unor piese unice sau cu o vechime și importanță istorică semnificativă. O parte importantă a acestor tranzacții se află în limitele legale, atât în ceea ce privește modul în care au fost obținute, dar și modul în care sunt tranzacționate.

Reporterii de la Live Science au descoperit o latură întunecată a acestui tip de comerț. Mai exact, aceștia s-au infiltrat într-o serie de grupuri de Facebook în care rămășițe umane erau tranzacționate. Astfel de practici vin adesea la pachet cu jefuirea siturilor arheologice din lumea întreagă.

O practică ilegală

Investigația reporterilor a început de pe un grup de Facebook pe care unul dintre membrii a scos la vânzare un craniu furat din catacombele Sousse, Tunisia. Acest loc este, conform arheologilor, unul dintre cele mai locuri de veci folosite de creștini din lume.

Experții în drept explică faptul că majoritatea țărilor din lume, printre care se numără Tunisia, locul de unde a fost furat craniul, dar și SUA, unde s-a încercat comercializare acestuia, au interzis astfel de practici.

Tanya Marsh, expertă în legislația cimitirelor, explică faptul că în SUA nu există legi care permit deținerea de rămășițe umane și chiar unele state interzic astfel de practici în mod explicit. De asemenea, aceasta mai adaugă că „nu există excepții pentru deținerea rămășițele umane, chiar dacă există documente care susțin proveniența din colecția unei facultăți de medicină sau a unui muzeu”.

Ryan Seidemann și Christine Halling, angajat al biroului procurorului general din Louisiana, respectiv expertă în arheologie, explică faptul este improbabil ca o persoană care și-a donat corpul studiilor științifice să vrea să devină parte a unei colecții private.

„Și mai clară e situația rămășițelor umane care provin din morminte. Acei oameni au vrut rămășițelor lor să rămână în spațiul lor de înmormântare. Încălcarea acestei intenții în pentru scopuri personale reprezintă o încălcare a normelor legale și morale”, mai explică cei doi.

Citește și:

19.000 de artefacte istorice, extrem de valoroase, recuperate de către Interpol

Furate de hoţi şi duse la vânzare pe piaţa neagră din Londra, cele mai importante documente scrise ale istoriei noastre au fost recuperate. Ce se va întâmpla cu ele

Artefacte recuperate de pe epava navei Elgin, pe care un conte o încărcase cu obiecte furate

Artefacte importante ale lumii ISLAMICE au fost recuperate de autorităţile egiptene. Sunt vechi de peste 800 de ani şi au o valoare inestimabilă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?