Home » Știință » Cometa Leonard s-a stins. Povestea unui vizitator luminos într-o perioadă întunecată

Cometa Leonard s-a stins. Povestea unui vizitator luminos într-o perioadă întunecată

Cometa Leonard s-a stins. Povestea unui vizitator luminos într-o perioadă întunecată
Cometa C/2021 A1 Leonard. Credit foto: Profimedia
Publicat: 22.03.2022

Cometa Leonard nu va face următoarea călătorie de 80.000 de ani în jurul Soarelui, deoarece cometa de 1,5 km lățime pare să se fi dezintegrat în luna februarie.

Astronomul Gregory Leonard, de la Catalina Sky Survey, a fost primul care a observat cometa, la data de 3 ianuarie 2021. Acum, toate semnele indică dispariția acesteia.

„În acest moment se îndepărtează de Soare și nu numai că s-a estompat, dar îi lipsesc cele mai importante două părți ale sale: nucleul (miezul) și coma (învelișul nebulos care înconjoară nucleul și care apare atunci când o cometă trece pe lângă Soare)”, relatează EarthSky.

Cometa Leonard, cunoscută și sub numele de C/2021 A1, a ajuns la o distanță de 90 de milioane de kilometri de Soare. Prin comparație, Pământul se apropie la o distanță de 147 de milioane de kilometri de stea.

Cometa tocmai își începuse călătoria de 40.000 de ani

Căldura Soarelui i-a dat viață lui Leonard, determinând-o să elibereze gaze și praf, dar șederea cometei prin Sistemul Solar intern s-a dovedit a fi sfârșitul ei.

Oamenii de știință au reușit să îl studieze pe Leonard cu ajutorul Solar Terrestrial Relations Observatory-A (STEREO-A), operat de NASA, și Solar Orbiter, un proiect comun al NASA și ESA. Cometele sunt practic imposibil de prezis, întrucât nu există două la fel, raportează Gizmodo.

Atunci când Gregory Leonard a observat prima dată cometa, aceasta se afla încă foarte aproape de orbita lui Jupiter. Au apărut speculații că ar putea deveni vizibilă cu ochiul liber pe măsură ce se apropie, dar s-a dovedit că nu a fost cazul, cometa putând fi observată doar cu ajutorul telescoapelor.

În plus, ca orice cometă care se deplasează pentru o trecere pe lângă Soare, Leonard risca să se dezintegreze, o posibilitate care pare să se fi adeverit. Cometa, care abia își începuse călătoria de întoarcere de 40.000 de ani către Sistemul Solar exterior, pare să se fi stins.

De ce va rămâne cometa Leonard în istorie?

Astronomii au început să observe aceste semne în momentul periheliului său. Printre acestea se numărau fluctuații ale luminozității sale la fiecare trei până la cinci zile și schimbări structurale ciudate în coada sa – un potențial semnal că bucăți din nucleu se desprind.

Ulterior, astronomul Martin Mašek de la Institutul de Fizică al Academiei Cehe de Științe a constatat că Leonard, care putea fi văzut doar în emisfera sudică, devenise o dungă care se estompa în spațiu, fără un cap strălucitor. Mašek a efectuat observații de la distanță de la un observator din Chile.

Scenariul cel mai probabil este că nucleul s-a dezintegrat sau s-a evaporat, ori o combinație a celor două. Cu toate acestea, Leonard va rămâne în istorie drept cea mai strălucitoare cometă din 2021.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cea mai mare cometă observată vreodată este de mărimea unei planete mici

39 de membri ai unei secte s-au sinucis când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp

Cea mai mare cometă descoperită vreodată se întoarce la Pământ după o absență de 3,5 milioane de ani

O „cometă uriașă” se apropie pe o orbită foarte excentrică

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Oamenii de știință explică beneficiile cititului de plăcere
Oamenii de știință explică beneficiile cititului de plăcere
(P) Efectul de ancorare: de ce prima cifră pe care o vedem ne poate schimba o decizie
(P) Efectul de ancorare: de ce prima cifră pe care o vedem ne poate schimba o decizie