Ce provoacă pofta de alimente grase? Legătura neștiută dintre intestin și creier

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetarea pe șoareci dezvăluie senzori de grăsime din intestine care stimulează creierul și determină dorințele alimentare

O persoană care ține dietă și care se luptă cu pofta de alimente grase ar putea fi tentată să dea vina pe gust. Însă o nouă cercetare care investighează sursa apetitului nostru a scos la iveală o conexiune cu totul nouă între intestine și creier, care stimulează dorința noastră pentru grăsimi. La Institutul Zuckerman de la Columbia, oamenii de știință care au studiat șoareci au descoperit că grăsimea care intră în intestine declanșează un semnal.

Condus de-a lungul nervilor până la creier, acest semnal determină dorința de a mânca alimente grase. Publicat în Nature, noul studiu ridică posibilitatea de a interveni asupra acestei conexiuni intestin-creier pentru a ajuta la prevenirea alegerilor nesănătoase și pentru a aborda criza globală tot mai mare de sănătate cauzată de mâncatul în exces.

,,Trăim vremuri fără precedent, în care consumul excesiv de grăsimi și zaharuri provoacă o epidemie de obezitate și tulburări metabolice”, a declarat primul autor Mengtong Li, doctor în științe, cercetător postdoctoral în laboratorul lui Charles Zuker, doctor în științe al Institutului Zuckerman, scrie EurekAlert. ,,Dacă dorim să ne controlăm dorința insațiabilă de a ne hrăni cu grăsimi, știința ne arată că principala cale de conducere a acestor pofte este o conexiune între intestin și creier”.

Cum este stimulat creierul pentru a determina dorințele alimentare?

Această nouă viziune asupra alegerilor alimentare și a sănătății a început cu lucrările anterioare ale laboratorului Zuker privind zahărul. Cercetătorii au descoperit că glucoza activează un circuit specific intestinului-creier care comunică cu creierul în prezența zahărului intestinal. În schimb, îndulcitorii artificiali fără calorii nu au acest eefect.

,,Cercetările noastre arată că limba îi spune creierului nostru ce ne place, cum ar fi lucrurile care au gust dulce, sărat sau gras”, a declarat Dr. Zuker. ,,Instinctul, însă, îi spune creierului nostru ce vrem, de ce avem nevoie”.

Dr. Li a vrut să exploreze modul în care șoarecii răspund la grăsimile alimentare: lipidele și acizii grași pe care fiecare animal trebuie să îi consume pentru a furniza elementele de bază ale vieții. Ea a oferit șoarecilor sticle de apă cu grăsimi dizolvate, inclusiv o componentă a uleiului de soia, și sticle de apă care conțineau substanțe dulci despre care se știe că nu afectează intestinul, dar care sunt inițial atractive.

Rozătoarele au dezvoltat o preferință puternică, în câteva zile, pentru apa cu grăsimi. Ei au format această preferință chiar și atunci când oamenii de știință au modificat genetic șoarecii pentru a elimina capacitatea animalelor de a gusta grăsimile cu ajutorul limbii.

O epidemie de obezitate și tulburări metabolice

,,Chiar dacă animalele nu puteau simți gustul grăsimii, ele au fost totuși împinse să o consume”, a declarat Dr. Zuker.

Cercetătorii au gândit că grăsimea trebuie să activeze circuite cerebrale specifice care conduc răspunsul comportamental al animalelor la grăsimi. Pentru a căuta acel circuit, Dr. Li a măsurat activitatea cerebrală la șoareci în timp ce le dădea animalelor grăsime. Neuronii dintr-o anumită regiune a trunchiului cerebral au crescut.

Dr. Li a găsit apoi liniile de comunicare care au transmis mesajul către trunchiul cerebral. Neuronii din nervul vag, care leagă intestinul de creier, au avut, de asemenea, o activitate zvâcnitoare atunci când șoarecii aveau grăsime în intestine.

După ce a identificat mașinăria biologică care stă la baza preferinței șoarecilor pentru grăsimi, Dr. Li a analizat îndeaproape intestinul în sine: în special celulele endoteliale care căptușesc intestinele. Astfel, a găsit două grupuri de celule care trimiteau semnale către neuroni, ca răspuns la grăsimi.

,,Un grup de celule funcționează ca un senzor general al nutrienților esențiali, răspunzând nu numai la grăsimi, ci și la zaharuri și aminoacizi”, a declarat Dr. Li. ,,Celălalt grup răspunde doar la grăsimi, ajutând potențial creierul să distingă grăsimile de alte substanțe din intestin”.

Rate de obezitate tot mai mari

Dr. Li a făcut apoi un pas important mai departe, blocând activitatea acestor celule cu ajutorul unui medicament. Oprirea semnalizării de la oricare dintre grupurile de celule a împiedicat neuronii vagali să răspundă la grăsimile din intestine. A folosit apoi tehnici genetice pentru a dezactiva fie neuronii vagali în sine, fie neuronii din cNST. În ambele cazuri, șoarecele și-a pierdut apetitul pentru grăsimi.

,,Aceste intervenții au verificat faptul că fiecare dintre aceste etape biologice de la intestin la creier este esențială pentru răspunsul unui animal la grăsimi”, a declarat Dr. Li. ,,Aceste experimente oferă, de asemenea, strategii noi pentru a schimba răspunsul creierului la grăsimi și, eventual, comportamentul față de alimente”.

Ratele de obezitate aproape că s-au dublat la nivel mondial din 1980. Astăzi, aproape o jumătate de miliard de oameni suferă de diabet.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Lipsa somnului la adolescenți poate cauza supraponderalitate sau obezitate

Legătura dintre stres, metabolism și obezitate. Ce au descoperit, în premieră, cercetătorii?

ADHD la adulți, asociată cu un număr șocant de boli printre care epilepsie, obezitate și demență

Microbii din intestine, sau microbiomul, ar putea fi responsabili pentru obezitate