Home » Știință » Combustibili lichizi din energie solară? Cercetătorii spun că este posibil

Combustibili lichizi din energie solară? Cercetătorii spun că este posibil

Publicat: 25.05.2023

Combustibili lichizi din energie solară? Cercetătorii au dezvoltat o tehnologie alimentată cu energie solară care transformă dioxidul de carbon și apa în combustibili lichizi care pot fi adăugați direct în rezervorul autoturismului.

Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge (Anglia) au valorificat capacitatea fotosintezei de a converti CO2, apă și lumina soarelui în combustibili multicarbon, etanol și propanol, într-un singur pas. Acești combustibili au o densitate mare de energie și pot fi depozitați sau transportați cu ușurință.

Spre deosebire de carburanții fosili, acești combustibili lichizi din energie solară produc emisii de carbon net zero, sunt complet regenerabili și, spre deosebire de majoritatea bioetanolului, aceștia nu deturnează niciun teren agricol de la producția de alimente.

Deși tehnologia este încă la stadiul de laborator, cercetătorii spun că „frunzele lor artificiale” reprezintă un pas important în tranziția de la o economie bazată pe combustibili fosili. Rezultatele sunt publicate în revista Nature Energy.

Combustibili lichizi din energie solară sunt acum realitate

Bioetanolul este prezentat drept alternativa mai curată la benzină, deoarece este fabricat din plante și nu din combustibili fosili. Majoritatea mașinilor și camioanelor de astăzi funcționează cu benzină care conține până la 10% etanol (combustibil E10).

Statele Unite ale Americii sunt cel mai mare producător de bioetanol din lume: conform Departamentului pentru Agricultură al SUA, aproape 45% din tot porumbul cultivat în SUA este folosit pentru producția de etanol.

„Biocombustibilii precum etanolul sunt o tehnologie controversată, nu în ultimul rând pentru că ocupă terenuri agricole care ar putea fi folosite pentru a cultiva alimente”, a spus profesorul Erwin Reisner, care a condus cercetarea.

De mai mulți ani, grupul de cercetare al lui Reisner, cu sediul la Departamentul de Chimie Yusuf Hamied, a dezvoltat combustibili durabili, cu zero emisii de carbon, inspirați de fotosinteză (procesul prin care plantele transformă lumina soarelui în hrană) folosind frunze artificiale.

Până în prezent, aceste frunze artificiale au reușit să producă doar substanțe chimice simple, cum ar fi gazul de sinteză (un amestec de hidrogen și monoxid de carbon care este folosit pentru a produce combustibili), produse farmaceutice, materiale plastice și îngrășăminte. Dar pentru a face tehnologia mai practică, ar trebui să fie capabilă să producă substanțe chimice mai complexe într-o singură etapă, alimentată cu energie solară, scrie Tech Xplore.

Un pas înainte pentru frunzele artificiale

Acum, frunza artificială poate produce direct etanol și propanol, fără a fi nevoie de etapa intermediară de producere a gazului de sinteză.

Cercetătorii au dezvoltat un catalizator pe bază de cupru și paladiu. Catalizatorul a fost optimizat într-un mod care i-a permis frunzei artificiale să producă substanțe chimice mai complexe, în special alcoolii multicarbon, etanol și n-propanol. Ambii alcooli sunt combustibili cu densitate energetică ridicată care pot fi transportați și depozitați cu ușurință.

Dispozitivul mai are nevoie de îmbunătățiri

Alți oameni de știință au reușit să producă substanțe chimice similare folosind energie electrică, dar aceasta este prima dată când astfel de substanțe chimice complexe au fost produse cu o frunză artificială folosind doar energia de la soare.

În prezent, dispozitivul este doar demonstrativ și are o eficiență modestă. Cercetătorii lucrează la optimizarea absorbanților de lumină, astfel încât să poată absorbi mai bine lumina soarelui și optimizează catalizatorul astfel încât să poată transforma mai multă lumină solară în combustibil. De asemenea, vor fi necesare lucrări suplimentare pentru a face dispozitivul scalabil, astfel încât să poată produce volume mari de combustibil.

Vă recomandăm să citiți și:

Betonul făcut din scutece ar putea rezolva o parte din problema deșeurilor

Bateriile inspirate de tehnologia NASA ar putea funcționa până la 30 de ani

O nouă mască aduce mirosuri „realiste” în VR

Senzorul revoluționar care imită ochiul uman

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record