Astronomii au observat valuri monstruoase, înalte cât trei sori, care se prăbușesc pe o stea colosală

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un sistemul stelar i-a intrigat pe cercetători deoarece este cel mai dramatic exemplu de „stea cu bătăi de inimă” înregistrat vreodată.

Acum, noi modele au dezvăluit că valuri titanice, generate de maree, se sparg în mod repetat pe una dintre stelele din sistem. Este prima dată când acest fenomen a fost observat pe o stea.

Acestea sunt stele aflate în perechi apropiate ce pulsează periodic în luminozitate, precum bătăile de inimă observate pe electrocardiogramă.

Mareele întind și distorsionează formele stelelor

Stelele se rotesc pe orbite ovale alungite. Ori de câte ori se balansează aproape una de cealaltă, gravitația stelelor generează maree – la fel cum Luna creează mareele oceanice pe Pământ. Mareele întind și distorsionează formele stelelor, modificând cantitatea de lumină stelară emanată, în timp ce suprafețele lor late sau înguste sunt orientate alternativ spre Pământ.

Un nou studiu explică de ce fluctuațiile de luminozitate de la un sistem de stele „cu bătăi de inimă” deosebit de extreme măsoară de aproximativ 200 de ori mai mult decât stelele „cu bătăi de inimă” tipice.

Sistemul stelar i-a intrigat pe cercetători

Cauza este reprezentată de valuri gigantice ce se rostogolesc peste steaua mai mare, provocate atunci când steaua mai mică care o însoțește trece în mod regulat prin apropiere. Aceste valuri de maree ating înălțimi atât de mari și viteze atât de mari, conform studiului, încât valurile se sparg – la fel ca valurile oceanului – și se prăbușesc pe suprafața stelei mari.

Sistemul oferă o privire fără precedent asupra modului în care interacționează stelele masive.

„Fiecare prăbușire a valurilor mareice impunătoare ale stelei eliberează suficientă energie pentru a dezintegra întreaga noastră planetă de câteva sute de ori”, spune Morgan MacLeod, cercetător postdoctoral în astrofizică teoretică la Centrul de Astrofizică de la Harvard & Smithsonian (CfA) și autor al unui nou studiu publicat în Nature Astronomy ce raportează descoperirile.

Stelele „cu bătăi ale inimii” au fost observate pentru prima dată când Telescopul Spațial Kepler a detectat pulsațiile lor revelatoare, de obicei subtile, ale luminozității stelare.

Prima dată când acest fenomen a fost observat vreodată pe o stea

Totuși, steaua nu este deloc subtilă. Steaua cea mai mare din sistem are o masă de aproape 35 de ori mai mare decât cea a Soarelui și, împreună cu steaua sa însoțitoare mai mică, este desemnată oficial MACHO 80.7443.1718 – nu din cauza vreunei puteri stelare, ci pentru că schimbările de luminozitate ale sistemului au fost înregistrate pentru prima dată de proiectul MACHO în anii 1990, care a căutat semne de materie întunecată în galaxia noastră.

Cele mai multe stele „cu bătăi de inimă” variază în luminozitate doar cu aproximativ 0,1%, dar MACHO 80.7443.1718 a atras atenția astronomilor datorită variațiilor sale de luminozitate fără precedent de dramatice, de 20% în sus și în jos. „Nu cunoaștem nicio altă stea de acest tip care să varieze atât de mult”, spune MacLeod.

Pentru a elucida misterul, MacLeod a creat un model computerizat al MACHO 80.7443.1718. Modelul său a surprins modul în care gravitația interactivă a celor două stele generează valuri masive în steaua mai mare. Valurile de maree rezultate se ridică până la aproximativ o cincime din raza stelei de proporții uriașe, fapt ce echivalează cu valuri la fel de înalte ca trei sori suprapuși.

Valurile se sparg la suprafața stelei

Eliberarea enormă de energie a valurilor care se sparg pe MACHO 80.7443.1718 are două efecte, arată modelul lui MacLeod, scrie Phys.org.

Aceasta rotește suprafața stelară din ce în ce mai repede și aruncă gazul stelar spre exterior pentru a forma o atmosferă stelară rotativă și incandescentă.

Aproximativ o dată pe lună, cele două stele trec una pe lângă cealaltă și un nou val monstruos se abate pe suprafața stelei cu inima frântă. Cumulat, această agitație a făcut ca marea stea din MACHO 80.7443.1718 să se umfle la ecuator cu aproximativ 50% mai mult decât la poli.

Strălucirea caracteristică a acestei atmosfere a fost unul dintre indiciile cheie că valurile se sparg la suprafața stelei, potrivit lui MacLeod.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Telescopul Webb dezvăluie culorile celei mai îndepărtate stele care a fost detectată vreodată

Stele în plină formare, surprinse în detaliu de Telescopul Webb

„Fantomele” stelelor moarte se aliniază în mod ciudat. De ce?

Test de cultură generală. Câte stele există în Calea Lactee?