Giuseppe Garibaldi, eroul revoluționar al Italiei. A avut 8 copii și a inspirat crearea unor biscuiți englezești

Patriot, luptător și general italian, un republican care, prin cucerirea Siciliei și a Regatului Neapolelor cu gherilele sale, a contribuit la realizarea unificării Italiei la mijlocul anilor 1800, sub conducerea Casei Regale de Savoia, Giuseppe Garibaldi este eroul care a ajutat la crearea statului italian modern.  

Născut la 4 iulie 1807 la Nisa în Franța și decedat la 2 iunie 1882, Caprera, Italia, Garibaldi a fost marinar timp de mai bine de zece ani.

• Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui…
• Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

În 1832 a obținut brevetul de căpitan pentru nave comerciale, iar între 1833 – 1844 a servit în marina regatului Piemont-Sardinia, experiențele de navigator ajutându-l mai târziu în acțiunile sale militare.

Condamnat la moarte

Influențat de Giuseppe Mazzini, marele susținător al naționalismului italian, jurist, democrat și luptător italian în mișcarea „Risorgimento” (în traducere „Renașterea Italiei”) (1815-1870), dar și de gânditorul socialist francez contele de Saint-Simon, Garibaldi s-a alăturat luptei pentru eliberare națională iar pentru implicarea în 1835 în coordonarea mișcării revoluționare avea să fie condamnat la moarte „in absentia”. Giuseppe Garibaldi a părăsit Italia refugiindu-se în Franța pentru scurt timp.

Între 1836 și 1848, Garibaldi a trăit în America de Sud într-o perioadă în care continentul era puternic afectat de tulburări și revolte, spiritul său revoluționar împingându-l să intervină în mișcările ce se aflau atunci în plină desfășurare.

Lider militar priceput și curajos, dar și un mare îndrăgostit

Garibaldi a luptat în Războiul Civil din Uruguay și în Războiul de Independență din Brazilia, câștigându-și reputația de lider militar priceput și curajos dar, în realitate, a prădat transportul maritim brazilian, după care a fugit din țară cu o femeie căsătorită, Anna Maria Ribeiro da Silva (Anita), care avea să-i rămână alături până la finalul vieții ei.

După un șir de victorii braziliene care au avut loc între 1839-1840, Garibaldi, împreună cu Anita și fiul lor, s-a stabilit la Montevideo, Uruguay, unde și-a încercat norocul ca afacerist fără prea mult succes însă, și asta mai ales din cauza faptului că nu a reușit să se adapteze stilului de viață de zi cu zi de acolo. În 1842, a fost numit la conducerea marinei uruguayene într-un alt conflict de eliberare în lupta pornită  împotriva lui Juan Manuel de Rosas, dictatorului Argentinei, reușitele sale devenind faimoase și în Europa.

La conducerea flotei din Uruguay

În 1847, scriitorul francez Alexandre Dumas tatăl a avut ocazia să-l cunoască pe Garibaldi care era atunci însărcinat cu apărarea orașului Montevideo împotriva forțelor străine, întâlnirea dintre cei doi având un impact semnificativ asupra reputației lui Garibaldi și contribuind la ascensiunea sa în lumea politică și militară.

Giuseppe Garibaldi, considerat unul dintre cei mai importanți eroi ai unificării Italiei în secolul al XIX-lea, un lider lider carismatic,  în timpul petrecut în America de Sud, a beneficiat de o instruire semnificativă în tacticile de luptă de gherilă ceea ce l-a ajutat mai târziu în luptele pornite împotriva soldaților francezi și austrieci insuficient antrenați. Toate victoriile sale timpurii au contribuit la modelarea imaginii sale de rebel de carieră, un luptătot neînduplecat care și-a trăit întreaga viață în ținuta de gaucho (ultimii cavaleri-fermieri (văcari)  – un simbol popular din Argentina, Uruguay, Rio Grande do Sul în Brazilia, partea de sud a Boliviei și sudul Patagoniei chiliene – care traiesc, în prezent, în bătaia vântului din Pamapas și dorm direct pe pământ), comportându-se ca și cum viața ar fi fost o luptă nesfârșită pentru libertate.

Primul care a sugerat ca Roma să devină o republică

Revenit în Italia, în aprilie 1848, Garibaldi, urmat de un grup restrâns de 60 de soldați din Legiunea italiană, s-a oferit inițial să lupte pentru Papa Pius al IX-lea, iar când a fost refuzat, și-a pus serviciile la dispoziția regelui piemontez-sardist Carol Albert care, din cauza mai vechii sale condamnări, l-a refuzat și el. Prin urmare, Garibaldi s-a implicat, alături de regele Piemontului şi Sardiniei, în luptele împotriva armatei austriece, succesul militar propulsându-l și implicându-l în sprijinirea luptei forţelor republicane la Roma.

Pentru o vreme, Garibaldi a locuit la Nisa împreună cu soția sa Anita și cei trei copii ai lor, dar era în continuare hotărât să ajute la eliberarea Italiei de sub tirania străină. Convingerea sa era că numeroasele națiuni italiene, în ciuda faptului că se angajau frecvent în conflicte intra-statale, puteau totuși să fie unite într-un singur stat, o convingere pe care el și doar un număr mic de oameni o împărtășeau cu generalul și politicianul italian Giuseppe Mazzini care, de asemenea, a jucat un rol vital în unificarea Italiei, a servit drept confirmare a intențiilor sale. Garibaldi a condus o companie de voluntari la Roma după ce Pius al IX-lea s-a retras acolo spre sfârșitul anului 1848, în urma unor amenințări venite din partea facțiunilor liberale din interiorul statelor papale. A fost ales deputat în Adunarea Romană, în februarie 1849, fiind primul care a sugerat ca Roma să devină o republică.

Respins de Europa și abandonat de proprii oameni

În același an, 1849, când a avut loc Bătălia de la Velletri, Garibaldi a reușit să învingă o bună parte din trupele franceze pe care le trimisese Napoleon al III-lea, dar a eșuat în cele pentru asediul Romei care au avut loc între 4 și 29 iulie 1849. Respins de Europa, și abandonat de mulți dintre oamenii lui, Giuseppe Garibaldi se refugiază în Maroc.

Decis să renunțe la statutul său de luptător, Garibaldi se aventurează din nou pe mări în calitate de comerciant însă revine în mijlocul revoltelor odată cu declanșarea celui de-al Doilea Război Italian de Independență numit și Războiul Sardiniei sau Campania din Italia, punând bazele unităţii de voluntari „Cacciatori Delle Alpi” şi fiind numit comandantul armatei , Garibaldi reușind să înfrângă o parte din armata franceză și cucerind numeroase teritorii mai puțin Roma.

A fost o figură cheie în unificarea Italiei

În 1870, atunci când l-a întâlnit pe Victor Emanuel al II-lea de Piemont-Sardinia (ulterior rege al Italiei) pentru a-i preda teritoriile pe care le cucerise, Garibaldi a reușit, prin acest pas, să finalizeze efectiv unificarea sudului Italiei cu Regatul Sardiniei.

Deși Garibaldi a fost o figură cheie în unificarea Italiei, este important de menționat faptul că acesta nu a fost singurul „arhitect” al mișcării. Contele Camillo di Cavour, prim-ministru al Piemont-Sardiniei, a jucat, de asemenea, un rol semnificativ în acest proces.

În ciuda dorinței sale de a avea o Italie unificată, Garibaldi a intrat în conflict cu guvernul italian oficial în legătură cu soarta Romei și a Veneției. Garibaldi credea în necesitatea de a captura aceste orașe de la puterile străine, și anume statele papale și Imperiul Austriac.

În 1862, a încercat să cucerească Roma, aflată pe atunci sub dominație papală. Cu toate acestea, armata franceză, care proteja statele papale, a intervenit și i-a oprit înaintarea. După eșecurile de la Roma, Garibaldi s-a retras la ferma sa de pe insula Caprera din Sardinia.

A avut 8 copii

În timpul perioadei petrecute în America de Sud, prima soție a lui Garibaldi, Anita, a decedat, moartea ei  afectându-l profund. Mai târziu, avea să numească locuința sa din Caprera „Casa dell’Amore” (Casa iubirii) în memoria ei. Giuseppe Garibaldi s-a recăsătorit, mai apoi, de două ori, având în total 8 copii.

Revoluționarul și patriotul italian Giuseppe Garibaldi a murit la 74 de ani, în 1882, pe insula Caprera din Sardinia, în urma unor complicații ale artritei și ale vechilor răni suferite în război. Înaintea morții sale, Garibaldi și-a exprimat dorința de a fi incinerat, sperând ca praful cenușii sale să fie luat de italieni  obișnuiți care să o amestece apoi cu pământul patriei lui iubite, pământ din care să crească grădini, ca un simbol al unei noi și mai bune Italii.

Dar toate aceste ultime dorințe au fost ignorate, decizându-se ca trupul lui Garibaldi să fie îngropat într-un mormânt din incinta casei sale. Cu toate acestea, una dintre strănepoatele lui, Anita, declara în 2013 pentru BBC că trupul revoluționarului este posibil să nu se mai afle în mormânt, suspectând faptul că „unii dintre cei mai devotați adepți ai săi s-ar putea să se fi simțit obligați să îi respecte ultimele dorințe și indicații”, luându-l de acolo și incinerându-l, așa cum voia Garibaldi.

Biscuiții Garibaldi

În 1864, compania alimentară britanică Huntley & Palmers, fondată în 1822, a creat biscuiții Garibaldi, în cinstea generalului italian și al liderului al luptei pentru unificarea regatului Italiei – Giuseppe Garibaldi -care vizitase Anglia, mai exact South Shields, în 1854.

Conform The Guardian, biscuiții Garibaldi, care constau în stafide strivite și așezate între două bucăți subțiri de aluat de biscuiți înainte de a fi coapte, se presupune că simbolizau faptul că revoluționarul italian Garibaldi și-a hrănit, la un moment dat, voluntarii din Cămășile Roșii cu „sandvișuri”, în timpul campaniei de unificare a Italiei. Așadar biscuiții ar trebui să semene cu această masă.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Giuseppe-Garibaldi/Kingdom-of-Italy

https://www.theguardian.com/notesandqueries/query/0,5753,-1415,00.html

https://www.bbc.com/news/magazine-20987487

Vă mai recomandăm să citiți și:

Omul Tanc, eroul necunoscut din Piața Tiananmen. „Mergeți înapoi! Întorceți-vă! Nu-mi mai ucideți oamenii!”

Juliette Binoche: „Atunci când am revenit în Franța după ce am câștigat Oscarul, am fost tratată ca un rege, sau ca un erou al fotbalului!”

La Fayette, eroul celor două lumi și francezul onorat de americani

George Washington: Generalul, președintele, omul politic, eroul