Home » Cultură » Elton John: „Nu ar trebui să iei niciodată mai mult decât dai”

Elton John: „Nu ar trebui să iei niciodată mai mult decât dai”

Publicat: 18.02.2024

Elton John este unul dintre cei mai de succes muzicieni din toate timpurile, cu o carieră de peste cinci decenii și peste 300 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. Născut Reginald Kenneth Dwight la 25 martie 1947, în Pinner, Middlesex, Anglia, Elton John a devenit celebru la începutul anilor 1970 cu muzica sa, un amestec unic de pop, rock și glam rock.

Pasiunea lui John pentru muzică i-a fost insuflată de mama lui, Sheila Eileen Harris, o femeie care se ocupa în cea mai mare parte a timpului de gospodăria familiei dar care lucra cu jumătate de normă ca și croitoreasă. Sheila era mare iubitoare de muzică, astfel că ea a fost cea care l-a educat și l-a încurajat pe John încă de timpuriu să îmbrățișeze calea sunetului muzicii, plătindu-i ore de pian când Elton avea doar trei ani. La vârsta de 11 ani, Elton John a fost admis la Academia Regală de Muzică, însă a fost exmatriculat după doi ani pentru indisciplină și…lipsă de talent. În schimb, s-a orientat spre cântatul în trupe locale, în 1969 alăturându-se grupului Bluesology.

În 1970, Elton John l-a întâlnit pe viitorul său partener de compoziție, Bernie Taupin, care lucra ca textier pentru Bluesology, împreună scriind primul lor single de succes, „Your Song”, hit lansat în același an și care a ajuns rapid în top 10 în Marea Britanie și în SUA. În următorii câțiva ani, Elton John a lansat o serie de albume de succes, printre care „Tumbleweed Connection” (1971), „Honky Château” (1972) și „Goodbye Yellow Brick Road” (1973) care i-au consolidat statutul de superstar mondial.

Elton John, o prezența scenică flamboaiantă

Prezența scenică flamboaiantă și stilul androgin al lui Elton John l-au transformat într-o figură distinctă a scenei glam rock de la începutul anilor 1970. Era cunoscut pentru costumele sale scandaloase, inclusiv cizme cu platformă, boas cu pene și ochelari supradimensionați. Spectacolele lui live erau adesea teatrale și considerate de unii exagerate, cu lumini elaborate, efecte pirotehnice, introducând în concerte chiar și o păpușă care cânta la pian și pe care o folosea pentru a interpreta „Crocodile Rock”.

Muzica lui Elton John a fost, de asemenea, puternic influențată de glam rock, cu accentul pus pe spectaculozitate, spectacol și respingerea normelor tradiționale de gen. Cântecele sale prezentau adesea melodii catchy, versuri ingenioase și un amestec de influențe pop și rock. Unele dintre cele mai cunoscute cântece ale sale din această perioadă includ „Rocket Man”, „Honky Cat” și „Goodbye Yellow Brick Road”.

Viața personală și activismul

Elton John a fost homosexual declarat încă de la începutul anilor 1980, devenind și un avocat vocal pentru drepturile LGBTQ+. În 1993 l-a cunoscut pe regizorul canadian David Furnish, cei doi devenind un cuplu, iar în 2014 căsătorindu-se.  Elton John a fost, de asemenea, un critic vocal al nedreptăților sociale, implicându-se în numeroase proiecte de caritate, inclusiv în Fundația Elton John AIDS, pe care a înființat-o în 1992.

Pe lângă muzica și activismul său, Elton John a ținut prima pagină a ziarelor pentru stilul său de viață extravagant și pentru colecția sa vastă de artă și suveniruri. Se știe că a cheltuit milioane de dolari pe artă, bijuterii și alte obiecte de lux. În 2019, Elton John a fost subiectul unui serial documentar „Elton John: The Nation’s Favourite Song”, difuzat de BBC.

Un artist îndrăgit de public, Elton John a influențat totodată prin muzica și personalitatea sa inclusiv colegi de scenă, printre ei numărându-se Lady Gaga, Katy Perry și Taylor Swift.

A fost recompensat cu două premii Oscar

Pe lângă cariera sa muzicală și cinematografică, Elton John a fost recunoscut și pentru contribuțiile în domeniul artelor și pentru activitatea  umanitară. A primit numeroase distincții, inclusiv titlul de cavaler din partea reginei Elisabeta a II-a în 1998, și a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, Songwriters Hall of Fame și Grammy Hall of Fame.

Elton John a fost recompensat cu două premii Oscar, o dată în 1995 la categoria cea mai bună muzică pentru cântecul „Can you feel the love tonight” și a doua oară în 2020 pentru cea mai bună realizare în domeniul muzicii scrise pentru filme (pentru cel mai original cântec) – „I’m Gonna Love Me Again” aflat pe coloana sonoră a filmului „Rocketman”.

Fost dependent de droguri, alcoolic și bulimic reformat, suferind de asemenea și de epilepsie, Elton John a decis în 1992 ca toate profiturile obținute de pe urma single-urilor sale să fie donate organizațiilor de caritate pentru combaterea SIDA, în același an înființând Fundația Elton John AIDS, devenită în timp una dintre cele mai mari organizații non-profit din lume care luptă împotriva SIDA.

Unul dintre ei mai apropiați prieteni ai lui Freddie Mercury

Elton John a fost unul dintre ei mai apropiați prieteni ai lui Freddie Mercury, liderul legendarei trupe Queen și unul dintre primii oameni care au fost anunțați de Mercury despre diagnosticul bolii sale – SIDA, în 1987, patru ani mai târziu Freddie Mercury decedând la vârsta de 45 de ani.

Elton John și partenerul său de viață, David Furnish, au doi copii  – Zachary Jackson Levon Furnish-John și Elijah Joseph Daniel Furnish-John – cuplul devenind părinți prin intermediul unei mame surogat.

Elton John și David Furnish au anunțat public nașterea primului lor copil la 28 decembrie 2010. Al doilea prenume al lui Zachary, „Levon”, este un omagiu adus prietenului și muzicianului de lungă durată al lui Elton John, Levon Helm.

Elijah Joseph Daniel Furnish-John s-a născut la 11 ianuarie 2013, ca și fratele său mai mare, conceput tot prin intermediul unei mame surogat, tatăl biologic al copiilor fiind Elton John.

Elton John, aclamatul cântăreț, compozitor și pianist britanic, a făcut prin muzica sa o avere remarcabilă de peste 550 de milioane de dolari, fiind unul dintre cei mai de succes artiști din punct de vedere comercial din toate timpurile.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0005056/

https://www.celebritynetworth.com/richest-celebrities/rock-stars/elton-john-net-worth/

https://www.britannica.com/biography/Elton-John

Vă mai recomandăm să citiți și:

Willie Nelson, „băiatul rău” al muzicii country. „Dacă vrei cu adevărat să te înțelegi cu cineva, lasă-l să fie el însuși”

Sir Paul McCartney, aproape cel mai bogat muzician din lume. „Dacă abatoarele ar avea pereți de sticlă, toată lumea ar fi vegetariană”

Jimi Hendrix, artistul care a schimbat sunetul muzicii. „Muzica este religia mea. Ceea ce am de spus, spun cu chitara mea”

Celine Dion, diva scenei muzicale. „Tocmai atunci când crezi că nu poți, de fapt poți”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ