De ce l-au urât vreme de multe decenii boierii pe Cuza?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza este una dintre cele mai contrastante din istoria României. Pe de o parte inteligent, voluntar, abil, hotărât să reformeze România, pe de altă parte dezordonat în viață privată marcată de vicii, el s-a înconjurat de o camarilă de joasă calitate. A rămas în istorie nu numai datorită Unirii de la 1859, cât și datorită reformelor pe care le-a inițiat. Și-a dorit ca România să iasă din Evul Mediu și să prindă din urmă Occidentul. Însă reformele pe care le-a demarat au stârnit o opoziție pătimașă a celor care de secole erau obișnuiți cu mari privilegii.

Primii ani de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza au fost deosebit de dificili, fiind obligat să facă naveta între Iași şi Bucureşti şi să folosească două guverne.

Abia la sfârşitul anului 1861, Imperiul Otoman și apoi celelalte puteri garante, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia, au recunoscut unirea politico-administrativă a Principatelor Române.

La 22 ianuarie /3 februarie 1862 a fost creat primul guvern unic şi un singur Parlament, deschis la 24 ianuarie /5 februarie la Bucureşti, oraș care devenea capitala țării.

Mihail Kogălniceanu: „Gândiți-vă că mâine, poate, ora pericolului poate iarăși suna; că fără țărani nu veți putea apăra nici Patria, nici averile”

România avea însă nevoie urgent de o reformă agrară, care să îi elibereze pe țărani de sarcinile feudale și să îi împroprietărească.

La 25 mai/6 iunie 1862, Mihail Kogălniceanu solicita în Parlament emanciparea țăranilor prin împroprietărire, adresându-se reprezentanților moşierimii:

„O, nu drămuiți brazda de pământ trebuitoare hranei țăranilor. Gândiți la durerile, la patimile, la lipsurile trecutului lor. Gândiți la originea averilor dv.; gândiți că cea mai mare parte din ele o datoriți muncii şi sudoarelor lor.

Închipuiți-vă că părinții lor s-au luptat alăturea cu părinții noștri pentru salvarea țării şi a altarului. Gândiți-vă că mâine, poate, ora pericolului poate iarăși suna; că fără dânșii nu veți putea apăra nici Patria, nici averile, nici drepturile voastre şi că, odată țara căzută, nu veți fi decât slugile străinilor, când astăzi sunteți în capul României, în capul unei țări libere şi autonome”

Barbu Catargiu i-a răspuns destul de dur, refuzând orice reformă agrară: „Dacă voiți să faceți pe țăran liber, nu-l învățați a hrăpi ce este a altuia. (…) Dați țăranilor libertatea şi ei vor cumpăra pământ, când vor socoti de trebuință. (…) Şi apoi ce credeți că numai în proprietatea cea mică stă scăparea și puterea unei țări?”

Un sfert din pământurile țării, deținute de mănăstiri

O altă mare problemă a României era cauzată de faptul că un sfert din pământurile țării erau deținute de mănăstiri din care multe erau închinate mănăstirilor de la Muntele Athos, patriarhiilor și altor așezăminte religioase din Orientul ortodox.

„Avea loc o mare scurgere de venituri către aceste fundații bisericești din afara țării, care își delegau reprezentanți pentru a gestiona ca egumeni sau a strânge veniturile realizate pe moșiile mănăstirilor închinate.

Inițial a fost luată în considerare numai secularizarea averilor mănăstirilor închinate, dar, prin legea din 13/25 decembrie 1863, au fost trecute în proprietatea statului `toate averile mănăstirești din România`. Aproximativ un sfert din teritoriul țării a devenit patrimoniul statului, ceea ce a mărit suprafața de care dispuneau autoritățile pentru viitoarea împroprietărire.

În același timp, dacă secularizarea a readus sub autoritatea statului român marile întinderi de pământ sustrase controlului său, ea a privat şi Biserica ortodoxă română de proprietățile ei, fără a exista temeiuri pentru această etatizare”, considera istoricul Florin Constantiniu.

Lovitura de stat a lui Cuza

În octombrie 1863, Mihai Kogălniceanu devine prim-ministru al României și susținut de Cuza forțează adoptarea reformei agrare, dar se izbește de refuzul conservatorilor care dominau Parlamentul.

Pentru a elimina obstacolele din calea împroprietăririi, ca şi a altor reforme, Cuza a dizolvat Parlamentul la 2 mai 1864. Evenimentul a rămas în istorie drept o lovitură de stat deoarece Cuza a promulgat camuflat o nouă constituție, „Statutul dezvoltător”, care întărea puterea Domnului în detrimentul legislativului, şi o nouă lege electorală, care sporea considerabil numărul alegătorilor.

„În memoria colectivă a satelor, Cuza a rămas ca marele binefăcător”

După acest eveniment, Alexandru Ioan Cuza a adoptat reforma agrară prin Legea rurală din 14/26 august 1864. Țăranii au fost eliberați de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile și desființa monopolurile feudale din interiorul satelor, dar și mai important au fost împroprietăriți.

„În total, prin prevederile legii, 511.896 de familii (ţărani şi, `însurăței`) au primit 2.038.640,2 ha. Reforma, cu toate carențele ei, a însemnat o cotitură în viața țărănimii. A fost un adevărat șoc psihologic primirea de la stat a unui pământ – chiar dacă neîndestulător – râvnit cu atâta sete. În memoria colectivă a satelor, Cuza a rămas ca marele binefăcător”, scria Florin Constantiniu.

Dar dacă țăranii aveau pe veci să îi fie recunoscători lui Cuza, nu același lucru s-a întâmplat cu boierii, cei care dețineau mari suprafețe de teren. Aceștia s-au revoltat și au contribuit și ei la îndepărtarea lui Cuza de la domnie în 1866.

Până la cel de Al Doilea Război Mondial, în rândul marilor proprietari de pământ din România a supraviețuit o ură față de Alexandru Ioan Cuza.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza

Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii

Casa în care a copilărit Alexandru Ioan Cuza a fost reabilitată cu fonduri europene

Epopeea statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Craiova: autoritățile locale nu au amplasat-o din ranchiună față de domnitor, iar germanii au vrut să o topească