ADN-ul antic a dezvăluit locul în care au trăit strămoșii maghiarilor acum 4.500 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Unde au trăit strămoșii estonienilor? Vorbitorii actuali ai limbilor maghiară, finlandeză și estonă au o importantă moștenire genetică siberiană, potrivit unui nou studiu bazat pe ADN-ul antic.

Rădăcinile lor par să provină dintr-un grup de oameni care trăiau în zonele de stepă forestieră din Munții Altai, în Asia Centrală și de Est, acum aproximativ 4.500 de ani. Analiza ADN-ului a arătat că acești oameni trăiau într-o societate patriliniară, adică descendența era urmărită prin linia tatălui.

Totuși, deși ADN-ul poate urmări migrațiile unei populații, este dificil să fie folosit pentru a urmări evoluția unei limbi. Specialiștii subliniază că rezultatele nu dovedesc în mod clar o legătură directă între aceste populații străvechi și limbile uralice moderne.

Unde au trăit strămoșii estonienilor, finlandezilor și ai maghiarilor acum 4.500 de ani?

Așadar, unde au trăit strămoșii estonienilor, finlandezilor și ai maghiarilor? Studiul a analizat genomurile a 180 de persoane care au trăit în nordul Eurasiei între perioada mezolitică și epoca bronzului (cu 11.000-4.000 de ani în urmă). Cercetătorii au comparat aceste date cu un set de peste 1.300 de indivizi analizați anterior și cu populațiile moderne.

Studiul a fost publicat în revista Nature.

Una dintre descoperirile importante provine dintr-o perioadă cuprinsă între neoliticul târziu și începutul epocii bronzului (cu 4.500-3.200 de ani în urmă).

Cercetătorii au identificat un tipar genetic pe care l-au numit Yakutia_LNBA și au observat că acesta era „fără echivoc asociat cu populațiile vorbitoare de limbi uralice, atât străvechi, cât și moderne”, au notat autorii în studiu.

Familiile de limbi uralice includ peste 20 de limbi, cele mai cunoscute fiind estona, finlandeza și maghiara. Acestea sunt de interes pentru lingviști deoarece sunt complet diferite de limbile indo-europene vorbite în țările vecine.

„Populațiile învecinate care vorbesc limbi indo-europene tind să nu aibă deloc moștenire genetică de tip Yakutia_LNBA sau vreo altă moștenire din Asia de Est. Ancestralitatea Yakutia_LNBA este singura moștenire est-asiatică prezentă aproape universal în componența genetică a vorbitorilor de limbi uralice, atât din trecut, cât și din prezent”, a explicat Tian Chen Zeng, doctorand în biologia evoluției umane la Universitatea Harvard (SUA).

O civilizație străveche din Siberia

Acest grup genetic a fost identificat în rămășițele unor persoane care au trăit în Siberia între cu 4.500 și 3.200 de ani în urmă, posibil parte a culturii Ymyyakhtakh, o civilizație veche din nord-estul Siberiei cunoscută pentru ceramica sa, obiectele din bronz și vârfurile de săgeți din piatră și os.

Arheologii descoperiseră anterior că ceramica Ymyyakhtakh s-a răspândit spre sud, către regiunile de stepă forestieră din zona Altai-Sayan, în apropierea graniței actuale dintre Rusia, Mongolia, Kazahstan și China, acum circa 4.000 de ani. Cercetătorii sugerează că ADN-ul de tip Yakutia_LNBA ar putea fi legat de culturile uralice preistorice.

„O interpretare directă este că această moștenire genetică s-a răspândit din est spre vest, odată cu limbile uralice”, a afirmat Zeng.

„Considerăm că Yakutia_LNBA poate funcționa ca un excelent marker genetic pentru răspândirea timpurie a comunităților vorbitoare de limbi uralice”, au adăugat cercetătorii.

Unde au trăit strămoșii estonienilor și ce limbi vorbeau aceștia?

De asemenea, studiul a arătat că acest grup ar fi putut fi organizat pe linie paternă, concluzie bazată pe tiparele cromozomului Y din ADN-ul antic. Totuși, legătura dintre gene și limbă este dificil de demonstrat, mai ales în trecut.

„Structura genetică a unei persoane nu spune nimic despre limbile pe care aceasta le poate vorbi sau despre limba pe care o consideră principală”, a spus arheoloaga Catherine Frieman, de la Universitatea Națională Australiană, care nu a fost implicată în cercetare.

Având în vedere complexitatea comunicării umane, „ar trebui să luăm în considerare multilingvismul, inclusiv între familii de limbi diferite, atunci când vorbim despre răspândirea și schimbarea limbilor”, a mai spus ea.

Deși studiul nu tratează direct multilingvismul, Zeng recunoaște că „este foarte probabil ca populațiile antice să fi fost multilingve”. Totuși, pentru ca o schimbare de limbă să se producă la scară largă, ar fi fost necesare migrații consistente sau integrarea unui număr semnificativ de vorbitori noi, aspect care lasă de regulă urme genetice, scrie Live Science.

Frieman avertizează că trebuie să fim prudenți în a asocia un anumit tip genetic cu o limbă sau o familie lingvistică, mai ales când analizăm viața oamenilor din trecut.

Chiar dacă studiul oferă „o perspectivă interesantă și binevenită asupra ADN-ului antic din Eurasia de Est”, Frieman subliniază că lucrarea este concentrată în principal pe aspecte de genomică a populațiilor, nu pe limbaj.

Vă recomandăm să citiți și:

Teoria migrației din Paleolitic, sub semnul întrebării. Ce au descoperit acum arheologii?

Un bumerang din colți de mamut, vechi de 40.000 de ani, este cel mai vechi din Europa și posibil din lume

Test de cultură generală. Care era cel mai deștept dinozaur?

Muncitorii care lucrau la rețelele de gaz din Peru au descoperit o mumie veche de 1.000 de ani, așezată într-o poziție unică