Procesele vrăjitoarelor din Salem. Lecție atemporală despre paranoia în masă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Între februarie 1692 și mai 1692, un mic sat puritan din Massachusetts, Salem pe numele lui, a devenit epicentrul uneia dintre cele mai infame panici morale din istorie. Până la 200 de persoane, scrie National Geographic, majoritatea femei, au fost acuzate de practicarea vrăjitoriei. Dintre aceste 200 de persoane, 30 au fost condamnate și 19 executate.

Și contrar caricaturilor din cultura populară, „vrăjitoarele” din Salem nu erau femei cu pielea verde, cu negi pe nas și părul vâlvoi. Erau femei normale, vizate pentru că sfidau normele sociale sau pentru că aparțineau unor grupuri marginalizate, așa cum explică Bridget M. Marshall, cercetătoare la Universitatea din Massachusetts specializată în procesele vrăjitoarelor. Dintre cele 200 de persoane acuzate, multe erau sărace, erau persoane mai vocale sau outsideri, precum Tituba, o tânără indigenă înrobită a cărei mărturisire forțată a declanșat criza. Altele erau certărețele satului, văduve sau femei de culoare. Iar într-o societate puritană rigidă, vulnerabilitatea lor le transforma destul de ușor în țapi ispășitori.

În timp ce vânătoarea de vrăjitoare a afectat Europa secolului al XVII-lea și coloniile sale, criza din Salem a fost fără precedent. Și trei factori au declanșat această problemă. Începând cu extremismul religios care se concretiza în doctrina puritană ce predica faptul că Satana corupea sufletele în mod activ. Orice nenorocire – recolte eșuate sau boli – semnala mânia divină, alimentând paranoia oamenilor. Apoi, a fost vorba despre tensiuni sociopolitice. Satul Salem (Danvers în zilele noastre) era fracturat de dispute funciare, rivalități economice și resentimente față de comercianții bogați. Acuzațiile vizau adesea familiile din tabăra adversă a acestor conflicte. Și, în cele din urmă, cazul fetelor bolnave. Isteria a început când două tinere, Betty Parris și Abigail Williams, au suferit crize pe care oamenii le-au considerat suspecte și misterioase. Medicii au dat vina pe vrăjitorie, iar acuzațiile acestora – amplificate de un tribunal credul – s-au răspândit ca un foc de tabără.

Confesiunea lui Tituba a marcat un moment decisiv în procesele vrăjitoarelor din Salem. Sclavă în casa reverendului Samuel Parris, fata a mărturisit că a semnat o „carte a diavolului” și a identificat alte persoane ca fiind complice în practici oculte. Declarațiile ei – probabil extrase sub presiune sau violență – au dat crezare teoriilor despre un complot satanic infiltrat în comunitate. Și acest act nu doar că a legitimat panica colectivă, dar a declanșat un val de acuzații care a transformat suspiciuni private în condamnări publice, amplificând o spirală de isterie ce a sfârșit în tragedie.

Bilanțul? O comunitate distrusă

Până în mai 1693, 19 persoane au fost spânzurate, iar cinci au murit în închisoare, inclusiv Giles Corey, presat cu pietre până la moarte pentru că a refuzat să pledeze vinovat. Familiile s-au întors împotriva vecinilor; chiar și o fetiță de patru ani, Dorothy Good, a fost întemnițată timp de luni de zile. Supraviețuitorii au plecat cu reputația lor devastată, înrăutățită de faptul că unii au fost excomunicați din Biserică. Ca urmare, mulți au dus lupte îndelungate pentru ca numele lor să fie șterse timp de ani de zile, spune Marshall.

Sfârșitul abrupt al proceselor a venit atunci când elitele – inclusiv soția guvernatorului William Phips – s-au confruntat cu acuzații. Brusc, a prevalat scepticismul. Instanțele au respins dovezile spectrale și au urmat grațierile, dar răul era deja făcut.

În 1711, statul Massachusetts a acordat despăgubiri familiilor victimelor, și abia în 1957, oficialii din Massachusetts au început să își ceară scuze pentru procese, iar ultima persoană exonerată pentru crima de vrăjitorie din Salem, Elizabeth Johnson Jr., a fost reabilitată în 2022. În 2017, orașul a dedicat în cele din urmă un memorial la locul unde au avut loc spânzurătorile în masă. Monumentul, înconjurat de pădure, constă într-un perete simplu pe care sunt gravate numele celor 19 victime ale spânzurătorii.

Așadar, secole mai târziu, lecțiile din Salem dăinuie prin reforme juridice – procesele au stimulat cererile pentru o justiție bazată pe dovezi, influențând prezumția de nevinovăție din sistemul juridic american. Prin recunoaștere culturală – Salem este acum o lentilă pentru examinarea isteriei în masă, de la McCarthyism la QAnon. „Este un model pentru felul în care frica erodează rațiunea”, spune Marshall. Și prin memorial – în 1992, Salem a dedicat acel monument victimelor, un memento sumbru al costului paranoiei.

Istoricii au văzut procesele vrăjitoarelor din Salem ca pe ceva între anomalie și avertisment, arătând cât de repede frica, amplificată de dezechilibrele de putere și de autoritatea necontrolată, poate devora o societate. De aceea, într-o epocă a dezinformării și a diviziunii sociale, inclusiv această poveste poate fi un îndeamn la vigilență – nu împotriva vrăjitoarelor, ci împotriva impulsului uman de a da vina pe cei vulnerabili pentru cele mai profunde temeri ale noastre.

Sursa:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/salem-witch-trials

Vă mai recomandăm să citiți și:

Baba Yaga, cea mai faimoasă vrăjitoare din basmele rusești

Helen Duncan, ultima vrăjitoare a Marii Britanii. O poveste de spionaj, secretomanie și panică guvernamentală

Vrăji împotriva mușcăturilor de șarpe, găsite într-un mormânt egiptean antic

Aproape jumătate din populația lumii încă mai crede în vrăjitorie