Din ciclul poveștilor adevărate (nu de adormit, dar de speriat copiii) este cea a „Vampirului din Hanovra”, al cărui nume real era Fritz Haarmann, și despre care presa a scris că ar fi una dintre cele mai înfricoșătoare povești din istoria criminalității.
Activ la începutul secolului al XX-lea în Germania, Haarmann a fost un criminal în serie notoriu care ademenea băieți tineri în apartamentul său, unde îi ucidea în cele din urmă. Actele sale odioase și ancheta ulterioară dezvăluie nu numai profunzimea depravării umane, ci și complexitatea aplicării legii în acea perioadă.
Fritz Haarmann s-a născut la 24 octombrie 1879, în Hanovra, Germania. Primii săi ani din viață au fost marcați de instabilitate; a avut o copilărie chinuită și plină de provocări nu tocmai constructive. Ajuns la vârsta adultă, Haarmann și-a făcut o reputație de excentric și ciudat din punct de vedere social. S-a străduit să își păstreze un loc de muncă stabil și a recurs adesea la infracțiuni minore pentru a supraviețui.
În anii premergători crimelor sale, Haarmann s-a apropiat de tinerii din zona în care locuia, în special de băieții vulnerabili sau fără adăpost, câștigându-le încrederea prin diverse mijloace, inclusiv oferindu-le mâncare sau adăpost, un comportament de prădător care a pregătit, de fapt, terenul pentru crimele sale ulterioare.
Undeva în 1898, scrie criminalminds.fandom.com, a fost arestat pentru molestarea mai multor copii, dar cu toate acestea a fost considerat incapabil din punct de vedere psihologic să fie judecat și a fost condamnat la internarea într-un ospiciu. După șase luni, Haarmann a evadat și s-a refugiat în Elveția, înainte de a se întoarce în Germania, la vârsta de 20 de ani. În jurul anului 1900, a reușit să seducă și să se căsătorească cu o femeie pe nume Erna Loewert, lăsând-o ulterior însărcinată. Haarmann a abandonat-o apoi pe Loewert în favoarea unei vieți în armată.
În octombrie 1901, după un incident în care s-a prăbușit în timpul unui exercițiu militar, Haarmann a fost diagnosticat cu o deficiență mintală și, drept urmare, a fost lăsat la vatră și trimis înapoi să locuiască cu familia sa. Haarmann și-a încercat norocul în afaceri, însă fără succes, eșecul acesta fiind un motiv în plus pentru el să comită diverse infracțiuni, de la mici spargeri, la diverse escrocherii.
„Din cauza arestărilor frecvente, Haarmann a devenit cunoscut poliției din Hanovra, transformându-se într-unul dintre informatorii acesteia după ultima sa eliberare din 1918, doar pentru a redirecționa atenția poliției de la el însuși. Simultan, a început Primul Război Mondial, Haarmann fiind puternic afectat de sărăcia națională provocată. A început, de asemenea, o serie de infracțiuni sexuale minore care au trecut neobservate de autorități mai ales pentru că partenerii săi erau prea rușinați pentru a depune plângeri”.
Prima lui victimă a fost un băiat de 17 ani, Friedel Rothe, crima având loc la 25 septembrie 1918. După acest incident, în urma relatărilor martorilor oculari și a presiunilor din partea familiei acestuia, autoritățile au făcut o razie la reședința lui, găsindu-l în pat cu un adolescent, în acel moment Haarmann fiind arestat pentru agresiune sexuală. Cu toate astea, poliția nu i-a percheziționat niciodată locuința și, prin urmare, a fost exonerat de orice suspiciune privind uciderea lui Rothe.
Între 1918 și 1924, se crede că Haarmann, împreună cu un complice, partenerul său homosexual, ar fi ucis cel puțin 27 de băieți, modul de operare implicând ademenirea acestor tinere victime în apartamentul lui, sub pretexte false, adesea promițându-le mâncare sau companie. Odată ajunși înăuntru, Haarmann îi domina și îi mușca de gât, de aici și faima sa de „Vampirul din Hanovra”.
Natura metodică a crimelor comise a șocat comunitatea, acestea trecând neobservate până în mai 1924, când peste 500 de oase umane aparținând victimelor lui Haarmann au început să apară în aval, în râul Leine. Groaza pură a cuprins întreg orașul, iar cetățenii l-au supranumit pe criminal Măcelarul din Hanovra.
Capturarea lui Haarmann s-a datorat unei combinații de muncă de investigație și informatori din cadrul comunității, deși poziția lui ca informator și colaborator al poliției i-au permis un anumit nivel de protecție împotriva suspiciunilor, până în momentul în care au început să se adune dovezi reale împotriva lui.
În iunie 1924, poliția l-a arestat pe Haarmann după ce a descoperit rămășițe umane în apartamentul său și în zonele din apropiere, descoperirile macabre incluzând cadavre dezmembrate ascunse în diverse locuri din Hanovra.
Procesul a început la 4 decembrie 1924, în timpul lui, Haarmann, chiar dacă a mărturisit multe dintre crime, a încercat să își minimalizeze acțiunile invocând nebunia – o strategie de apărare comună în rândul criminalilor în serie care încearcă să obțină clemență.
Dar în ciuda tentativelor lui de a se prezenta ca fiind instabil mintal, probele medico-legale din timpul procesului au oferit o imagine clară a unor crime premeditate, mai degrabă decât a unor acte impulsive determinate de o boală mintală, astfel că în cele din urmă instanța l-a găsit vinovat pentru mai multe crime.
La 15 aprilie 1925, Fritz Haarmann a fost executat prin ghilotinare, dar nu înainte de a-și rosti ultimele cuvinte: „Mă căiesc, dar nu mă tem de moarte”. Rămășițele victimelor sale au fost îngropate împreună într-un mormânt din cimitirul Stöckener cu câteva luni înainte de execuția ucigașului lor, în aprilie 1928 fiind ridicat un memorial mare, din granit, în stil triptic, inscripționat cu numele și vârsta lor. Capul lui Haarmann a fost păstrat într-un borcan de către oamenii de știință, care l-au folosit în studiile lor pentru a examina structura creierului său. Acesta a fost păstrat la facultatea de medicină din Göttingen până în 2014, când a fost incinerat.
Sursa:
https://criminalminds.fandom.com/wiki/Fritz_Haarmann
Jack Henry Abbott: criminalul lăudat de laureați ai Premiului Nobel
Jack Unterweger: criminalul care a scris despre propriile victime în ziare și cărți