Megastructuri de vânătoare recent descoperite sugerează că societățile dinaintea Epocii Bronzului erau mai sofisticate decât se credea anterior

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Lasere aeropurtate au scos la iveală patru megastructuri de vânătoare lungi și joase din piatră uscată pe Platoul Carstic din Italia și Slovenia, iar cercetătorii cred că aceste ziduri erau folosite pentru a dirija animalele sălbatice spre zone unde puteau fi vânate mai ușor. Deși nu au fost datate cu precizie, ele sugerează un nivel ridicat de coordonare în societăți preistorice despre care se credea anterior că nu aveau astfel de capacități organizatorice.

Marile mamifere au evoluat timp de milioane de ani pentru a scăpa de prădători mult mai rapizi și mai puternici decât oamenii, așa că vânătorii preistorici au trebuit să-și folosească inteligența pentru a compensa. În multe regiuni ale lumii, vânătorii cunoșteau rutele de migrație ale animalelor și le exploatau în avantajul lor. De exemplu, nativii americani ardeau intenționat terenurile pentru a atrage bizonii către ierburi fragede, iar apoi îi conduceau spre așa-numitele „buffalo jumps”, stânci abrupte care îi ucideau în cădere.

• Toate scheletele de Homo Naledi găsite vreodată sunt de sex feminin. Ce indică acest lucru?
• Test de cultură generală. Ce a fost Turcul mecanic?

Acolo unde terenul nu oferea astfel de forme naturale, oamenii construiau structuri pentru a ghida animalele, cum este cazul „desert kites” din Africa de Nord și Asia de Vest, care erau ziduri de piatră vizibile din aer, folosite probabil în același scop. În Europa, astfel de construcții sunt rare, dar au fost identificate câteva posibile exemple, iar acum patru noi megastructuri de vânătoare au fost descoperite la circa 25 km una de alta, pe înălțimile din apropierea Golfului Trieste.

Cum arată aceste megastructuri de vânătoare recent descoperite?

Potrivit dr. Dimitrij Mlekuž Vrhovnik, de la Universitatea din Ljubljana (Slovenia) și dr. Tomaž Fabec, de la Institutul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural din Slovenia, zidurile descoperite au o formă comună: pereți joși din piatră uscată care convergeau spre o incintă adâncă, aflată sub o pantă naturală sau o stâncă. Zidurile măsoară de la câteva sute de metri până la câțiva kilometri, iar dispunerea lor ar fi forțat animalele să înainteze spre un punct fără scăpare, unde vânătorii le puteau ucide.

Construcțiile sunt realizate din blocuri mari de calcar, fără mortar, întărite cu pietre mai mici. Deși nu foarte înalte (în jur de 50 cm) sau late (1-1,5 m), zidurile converg spre un spațiu central de 8-10 metri lățime, delimitat de stânci abrupte și pereți mai solizi. Animalele nu ar fi observat prăpastia până la circa 20 de metri distanță, prea târziu pentru a se opri, explică IFL Science.

Adâncimea acestor gropi exclude ipoteza că ar fi fost țarcuri pentru animale domestice, cum s-a sugerat pentru structurile similare din deșert. Cercetătorii cred că prada principală era cerbul roșu, vânat probabil în timpul sezonului de împerechere, ceea ce ar fi necesitat metode de păstrare a cărnii.

Construcția unei astfel de structuri ar fi durat mii de ore

Analiza logistică arată că cea mai mare structură, numită KO1, ar fi necesitat cel puțin 5.000 de ore de muncă pentru a fi construită, un efort imposibil fără o comunitate numeroasă și bine organizată, cu rezerve de hrană și o planificare atentă.

Deși nu se știe exact când au fost construite structurile, depunerile de sol din interior sugerează că au fost abandonate înainte de sfârșitul Epocii Bronzului. În timpul ultimei ere glaciare, ceea ce este astăzi Marea Adriatică era o câmpie vastă; pe măsură ce a fost inundată, vânătorii s-au retras pe platourile carstice, iar aceste ziduri ar fi putut fi o inovație pentru a-i face față lipsei de hrană, datând posibil din Holocenul timpuriu, cu mult înaintea piramidelor egiptene.

Descoperirea oferă o nouă perspectivă asupra complexității și cooperării din societățile pre-agricole europene. Autorii concluzionează că „capcanele carstice” ar putea reprezenta o verigă lipsă în istoria modificării peisajului european preistoric.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă descendență de mamuți tropicali a fost descoperită în Mexic

Un manuscris antic despre „fenomene inexplicabile” aduce vești proaste pentru cei care cred în Giulgiul din Torino

Ziua în care ţarul Petru cel Mare impunea impozitul pe bărbi

Cum s-au schimbat animalele după 8.000 de ani de activități umane?