Un manuscris antic despre „fenomene inexplicabile” aduce vești proaste pentru cei care cred în Giulgiul din Torino

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un studiu asupra unui manuscris antic despre „fenomene inexplicabile”, redactat între anii 1355 și 1382, a scos la iveală referiri la faimosul Giulgiu din Torino.

Giulgiul din Torino este o bucată mare de pânză de in despre care unii credincioși afirmă că ar fi servit la înfășurarea trupului lui Iisus Hristos. Pe țesătură se distinge o imagine slab conturată, pe care mulți au interpretat-o drept chipul lui Iisus din Nazaret, purtând o coroană de spini și având pete considerate a fi sânge.

• Poporul care nu a avut niciun război timp de 1.000 de ani. Ce făceau, în schimb,…
• Cea mai veche brânză descoperită vreodată a fost cândva hrană pentru viața de apoi

Ca și în cazul altor relicve asociate cu Iisus, autenticitatea sa a fost intens contestată. Prima mențiune documentară datează din 1354, când îi aparținea cavalerului Geoffroi de Charnay. Treizeci și cinci de ani mai târziu a fost expus public, dar a fost rapid catalogat drept fals de episcopul de Troyes, care l-a descris drept „pictat cu meșteșug, lucru confirmat chiar de artistul care l-a realizat”.

Cu toate acestea, mai mulți papi au crezut în autenticitatea lui și l-au venerat, unii mergând în pelerinaj să îl vadă chiar până în 2015. Giulgiul este expus foarte rar astăzi, dar a fost supus unor analize științifice menite să determine perioada și locul în care a fost realizat și de către cine.

Povestea cercetării Giulgiului din Torino

În anii ’80, trei echipe independente de cercetători, din Arizona, Oxford și Zürich, au efectuat teste de datare cu radiocarbon asupra giulgiului și a trei probe de control. Concluziile, publicate în revista Nature, au fost clare: pânza se datează cu o probabilitate de 95% între anii 1260–1390 d.Hr., adică exact perioada când giulgiul intră în documentele istorice.

Deși ulterior au apărut ipoteze conform cărora testele ar fi analizat o zonă reparată a giulgiului sau că pânza ar fi fost contaminată de incendiul din Chambéry (1532), acestea nu au schimbat rezultatul de bază. Alte teorii, mai speculative, au sugerat contaminarea cu monoxid de carbon, dar experimentele nu au confirmat o astfel de influență asupra datării.

Alte cercetări au vizat tiparele de pe giulgiu. Folosind un manechin și un voluntar, un grup de oameni de știință a recreat rănile presupus reprezentate pe țesătură, cu sânge real și artificial, pentru a compara scurgerile. Ei încercau să stabilească dacă modelul îi corespunde unei crucificări pe o cruce în formă de „T” sau „Y”, dar concluzia a fost că nu îi corespunde deloc unei răstigniri, subliniază IFL Science.

Deși unii au pus la îndoială această analiză, sugerând că pânza s-ar fi putut modifica dacă ar fi transportat un trup, majoritatea probelor științifice conduc la aceeași concluzie: giulgiul datează din Evul Mediu și este un artefact realizat înainte de a intra în circulația documentară.

Ce spune despre giulgiu un manuscris antic despre „fenomene inexplicabile”?

Noul studiu aduce un argument suplimentar, identificând o sursă chiar mai veche care îl considera o falsificare: un manuscris antic despre „fenomene inexplicabile”. Cercetătorul Nicolas Sarzeaud, de la Université Catholique de Louvain (Belgia), a descoperit într-un tratat despre fenomene inexplicabile, scris de savantul normand Nicole Oresme (d. 1382), o referire la giulgiu drept „exemplu evident de fraudă clericală”.

Oresme, cunoscut pentru gândirea sa rațională într-o epocă dominată de misticism, evalua fenomenele după criterii precum numărul și credibilitatea martorilor sau conformitatea cu rațiunea și natura. El scria: „Nu trebuie să cred pe oricine afirmă că i s-a făcut un miracol, fiindcă mulți preoți înșală astfel oamenii pentru a obține donații. Acesta este clar cazul unei biserici din Champagne, unde se spunea că se află giulgiul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Spre deosebire de alți autori medievali, Oresme alegea exemple precise pentru a denunța înșelăciuni și insista asupra unei analize critice, punând sub semnul întrebării zvonurile și mărturiile îndoielnice. Este probabil ca el să fi scris despre fals în jurul anului 1370, după ce aflase despre expunerea giulgiului la Lirey, în regiunea Champagne.

Istoricul Andrea Nicolotti, de la Universitatea din Torino (Italia), subliniază importanța acestei descoperiri: „Ea confirmă că, încă din anii 1370, giulgiul era cunoscut ca o relicvă falsă, iar acest fapt circula până la Paris. Oresme, nefiind implicat direct, a oferit o mărturie neutră, extrem de valoroasă.”

Deși studiul nu aduce noi dovezi științifice privind inautenticitatea giulgiului, el arată că scepticismul exista chiar de la primele expuneri. „Giulgiul este cel mai bine documentat caz de relicvă falsificată din Evul Mediu și unul dintre puținele exemple de cult stopat chiar de către Biserică”, conchide Sarzeaud.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Journal of Medieval History.

Vă recomandăm să citiți și:

Aur și jad pentru viața de apoi: cum erau înhumați regii dinastiei Han

Un misterios sistem de „scriere” incaș era folosit atât de oamenii de rând, cât și de elite

Trei ecosisteme antice de acum 300 de milioane de ani, descoperite lângă un mare oraș american

Oasele dintr-o peșteră din Norvegia dezvăluie soarta animalelor din Era Glaciară