Mister aproape rezolvat: Cum aterizează pisicile mereu în picioare?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De mai bine de un secol, oamenii de știință încearcă să înțeleagă modul în care pisicile aterizează mereu în picioare. Un studiu celebru despre acest fenomen a fost publicat în 1894, însă cercetările continuă și astăzi. Un nou studiu apărut în 2026 arată că misterul nu este încă pe deplin elucidat.

De ce pisicile aterizează mereu în picioare? Potrivit unei echipe conduse de fiziologul veterinar Yasuo Higurashi, de la Yamaguchi University (Japonia), abilitatea extraordinară a pisicilor de a se redresa în aer li se datorează, cel puțin parțial, diferențelor de flexibilitate dintre segmentele coloanei vertebrale.

• Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen
• Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii

Cercetătorii au analizat fiecare secțiune a coloanei și au măsurat mai multe caracteristici biomecanice: cuplul de rotație, unghiul de rotire, rigiditatea și așa-numita „zonă neutră”, adică intervalul de mișcare în care este necesară foarte puțină forță pentru deplasare.

Rezultatele au arătat că jumătatea din față a coloanei, regiunea toracică, are o mobilitate mult mai mare și se răsucește mai ușor decât regiunea lombară, care este mult mai rigidă. Cercetătorii explică faptul că, în timpul redresării în aer, rotația corpului nu are loc simultan: partea anterioară se rotește prima, iar cea posterioară o urmează ulterior.

Cercetătorii încă studiază modul în care pisicile aterizează mereu în picioare

Problema pisicii care cade a devenit celebră la sfârșitul secolului al XIX-lea, când fiziologul francez Étienne-Jules Marey a folosit una dintre primele tehnici de fotografie de mare viteză pentru a surprinde o pisică răsucindu-se în aer. Imaginile sale, publicate în 1894 în revista Nature, arătau că animalul începea căderea fără rotație, dar reușea totuși să se întoarcă înainte de aterizare. La prima vedere, fenomenul părea să contrazică legea conservării momentului cinetic.

Acest paradox a devenit cunoscut în fizică drept „problema pisicii care cade”. Abia în 1969 cercetătorii au demonstrat matematic că pisica se poate reorienta în aer prin rotirea diferitelor părți ale corpului una față de cealaltă, fără a încălca legile fizicii.

Totuși, majoritatea studiilor s-au concentrat pe explicațiile fizice ale fenomenului, iar rolul anatomiei a fost mult mai puțin investigat.

Ce a revelat cel mai nou studiu pe acest subiect?

Pentru a studia structura coloanei, echipa lui Higurashi a analizat coloanele vertebrale provenite de la cinci pisici decedate donate pentru cercetare. Coloanele au fost păstrate cu ligamentele și discurile intervertebrale intacte, apoi împărțite în două regiuni: toracică și lombară. Fiecare segment a fost montat într-un dispozitiv special care măsoară cât de mult poate fi răsucit.

Diferențele au fost evidente: mobilitatea segmentelor toracice era de aproximativ trei ori mai mare decât cea a segmentelor lombare, iar rigiditatea lor era cu circa o treime mai mică. În plus, regiunea toracică avea o „zonă neutră” de aproximativ 47 de grade, în timp ce regiunea lombară nu prezenta deloc o astfel de zonă.

Deși numărul probelor a fost mic, același tipar a apărut în toate cele cinci coloane analizate.

Pentru a vedea dacă aceste proprietăți se reflectă în mișcarea reală, cercetătorii au studiat și două pisici vii. Fiecare a fost lăsată să cadă de opt ori de la o înălțime de aproximativ un metru, pe o pernă moale, iar mișcarea a fost filmată cu o cameră de mare viteză. Imaginile au arătat că rotația nu este o singură mișcare continuă: partea din față a corpului se rotește prima, iar cea din spate o urmează cu o întârziere de aproximativ 70-90 de milisecunde.

Astfel, cercetătorii concluzionează că pisicile se redresează în aer în mod secvențial. Partea frontală, mai flexibilă și mai ușoară, se mișcă prima, iar partea posterioară, mai rigidă și mai grea, o urmează. Această flexibilitate variabilă le-ar putea ajuta pe pisici și în alte mișcări, precum alergarea rapidă sau schimbările bruște de direcție.

Studiul a fost publicat în revista The Anatomical Record.

Vă recomandăm să citiți și:

Animalul care nu poate muri de bătrânețe: Care este singura creatură biologic nemuritoare?

Un coral verde strălucitor este primul caz raportat de bioluminiscență într-o peșteră din adâncurile mării

Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor

Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?