Deși împerecherea este, în mod obișnuit, asociată cu contact direct, cercetătorii au descoperit că în cazul caracatițelor procesul poate avea loc „la distanță”, printr-un mecanism biologic remarcabil.
Masculii folosesc un braț specializat, numit hectocotil, pentru a transfera pachetele de spermă în sistemul reproducător al femelei. Până recent, nu era clar cum reușește acest braț să identifice partenera sau să localizeze cu precizie zona în care trebuie livrat materialul genetic, potrivit The Guardian.
Un studiu publicat în revista Science arată că acest braț funcționează, de fapt, ca un organ senzorial, similar unei limbi, capabil să detecteze hormonul feminin progesteron. Această capacitate le permite masculilor să găsească și să fertilizeze femela chiar și în absența contactului vizual.
Coordonatorul cercetării, Nicholas Bellono de la Harvard University, explică faptul că mecanismul este adaptat stilului de viață solitar al acestor animale.
„Are sens ca brațul să fie și senzor, și organ de împerechere, deoarece în întâlnirile întâmplătoare trebuie să localizeze rapid femela și să inițieze împerecherea sau să se retragă”, a spus el.
Pentru a studia comportamentul, echipa a plasat perechi de caracatițe din specia California – caracatița cu două pete, într-un acvariu separat de o barieră opacă, prevăzută cu orificii prin care puteau trece brațele.
Masculii și-au introdus brațul prin aceste orificii, au găsit femela și au inițiat împerecherea fără contact vizual direct. Același comportament a fost observat chiar și în întuneric, confirmând că procesul este ghidat de semnale chimice, nu vizuale.
Experimentele ulterioare au arătat că progesteronul joacă un rol. Brațele amputate ale masculilor reacționau la acest hormon, dar nu la alții similari. Mai mult, atunci când cercetătorii au înlocuit femela cu tuburi ce conțineau diferite substanțe, masculii au fost atrași exclusiv de cele cu progesteron, încercând chiar să se împerecheze cu acestea.
Studiul a identificat și receptori specializați în vârful brațului, responsabili pentru detectarea hormonului, sugerând o evoluție rapidă a acestor mecanisme în rândul cefalopodelor. Potrivit lui Bellono, acest lucru indică faptul că diferite specii pot răspunde la semnale chimice distincte, contribuind la diferențierea reproductivă.
„Aceasta ridică posibilitatea fascinantă ca semnalele chimice să codifice atât sexul, cât și identitatea speciei”, a explicat cercetătorul.
Descoperirea oferă indicii despre modul în care sistemele senzoriale evoluează pentru a menține sau, uneori, a estompa barierele dintre specii. Totodată, subliniază rolul observației directe în știință.
Fosila „celei mai bătrâne caracatițe” nu este deloc o caracatiță, dezvăluie scanările
De ce au recreat cercetătorii pigmenți de caracatiță în laborator?