O epavă romană dezvăluie o poveste fascinantă de la Marea Adriatică de acum 2.200 de ani

O epavă romană dezvăluie o istorie fascinantă a reparațiilor. De când oamenii au început să navigheze pe mare, au avut nevoie ca navele să fie impermeabile, rezistente la apa sărată și la organismele marine, precum viermii. Totuși, până la mijlocul secolului al XX-lea, studierea materialelor non-lemnoase folosite în construcția navelor a fost în mare parte ignorată. Chiar și astăzi, cercetările privind materialele de etanșare sunt limitate.

O epavă romană dezvăluie o istorie fascinantă a reparațiilor. Un studiu recent analizează stratul protector al epavei romane Ilovik–Paržine 1, scufundată acum aproximativ 2.200 de ani în largul coastei Croației de astăzi.

Studiul a fost publicat în revista Frontiers in Materials.

„În arheologie, materialele organice de impermeabilizare sunt rareori studiate, deși sunt esențiale pentru navigație și reflectă tehnologiile navale din trecut. Am identificat două tipuri de acoperire pe această navă: unul tip din gudron de pin și altul dintr-un amestec de gudron și ceară de albine. Analizarea polenului ne-a permis să identificăm plantele din mediul înconjurător în momentul construcției sau reparațiilor”, a explicat autoarea principală, dr. Armelle Charrié.

Cum a fost analizată epava?

Epava a fost descoperită în 2016, însă acest studiu este primul care combină analizarea polenului cu cea moleculară pentru a înțelege compoziția stratului protector și mediul vegetal asociat. Cercetarea este rezultatul unei colaborări dintre Institutul Croat pentru Conservare și programul ADRIBOATS al Universității Aix-Marseille (Franța).

Pentru analizare, cercetătorii au folosit metode structurale, moleculare și palinologice, incluzând spectrometria de masă, care permite identificarea compușilor organici. Din zece probe analizate, s-a stabilit că principalul ingredient era rășina de conifere încălzită, cunoscută drept gudron. Unul dintre eșantioane conținea însă și ceară de albine, formând un amestec numit de grecii antici zopissa, care făcea materialul mai flexibil și mai ușor de aplicat.

Gudronul are proprietăți adezive și poate conserva polen din mediul înconjurător. Analizarea acestor urme le-a permis cercetătorilor să restrângă zonele posibile unde materialele au fost produse sau aplicate în timpul reparațiilor.

Polenul identificat indică o mare diversitate de medii: păduri mediteraneene de stejar și pin, vegetație de tip matorral cu măslini și aluni, dar și specii precum arinul și frasinul, specifice zonelor de coastă sau apropiate de ape. Au fost găsite și urme de brad și fag, caracteristice regiunilor montane din nord-estul Adriaticii, notează EurekAlert.

O epavă romană dezvăluie o istorie fascinantă a reparațiilor. Ce au aflat oamenii de știință?

Rezultatele sugerează că nava a fost acoperită în patru sau cinci etape diferite. Pupa și zona centrală aveau același strat, în timp ce prova prezenta trei straturi distincte, indicând reparații succesive cu materiale provenite din regiuni diferite.

Cercetările anterioare au indicat că nava a fost construită la Brundisium (astăzi Brindisi, Italia). Analizarea polenului confirmă că unele straturi au fost aplicate acolo, în timp ce altele au fost adăugate pe coasta nord-estică a Adriaticii, unde a fost găsită epava.

„Deși este evident că navele care parcurg distanțe mari necesită reparații, este dificil de demonstrat acest lucru. Polenul s-a dovedit esențial pentru a distinge între straturi de acoperire aparent identice din punct de vedere molecular”, a concluzionat Charrié.

Vă recomandăm să citiți și:

Descoperire impresionantă la un sit al culturii Cucuteni. Ce au găsit arheologii?

Sōtō Zen, una dintre cele mai riguroase forme ale budismului japonez

De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?

Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani