Accidentul nuclear de la Cernobîl este unul dintre evenimentele istorice care continuă să fascineze, chiar dacă anii au trecut, vinovații au fost mai mult sau mai puțin găsiți, iar victimele au fost (sau nu) numărate.
În noaptea de 26 aprilie 1986, ora locală 01:23, reactorul numărul 4 de la Centrala Nucleară Cernobîl din Ucraina sovietică exploda și dezlănțuia un nor de material radioactiv asupra Europei, contaminând totul în calea sa. În jur de 5 milioane de oameni din Ucraina, Belarus și Rusia au fost afectați, relatează Phys.org.
Deși este imposibil de calculat cifra reală a morților atribuite exploziei de la Cernobîl, 31 de oameni au fost uciși imediat ori au murit din cauza sindromului iradierii acute în câteva luni, în timp ce numărul morților în anii următori ar ajunge la aproximativ 10.000. Aproximativ 116.000 de oameni au fost evacuați pe o rază de 30 de kilometri în următoarele două săptămâni de la accident.
Pe măsură ce praful radioactiv a acoperit păduri și râuri, otrăvind apa și resursele de hrană, flora și fauna, a rămas, de asemenea, pentru totdeauna, în imaginația culturală colectivă. 40 de ani mai târziu, savanții, specialiștii, istoricii, dar și oamenii obișnuiți, încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum s-a schimbat lumea de atunci.
De-a lungul anilor, nenumărate cărți, documentare și filme au încercat să aducă la lumină tocmai ce a fost invizibil la momentul dezastrului, nu doar radiațiile și efectele acestora asupra corpului uman, ci și încercările sovieticilor de a mușamaliza accidentul de la Cernobîl.
Primul documentar despre Cernobîl a fost filmat la doar trei zile după explozia de la reactorul nr. 4. Regizat de Vladimir Shevchenko, „Cernobîl: Cronica unor săptămâni dificile” (1986) dezvăluie operațiunile de curățare desfășurate de muncitori și voluntari ucraineni. Mulți dintre aceștia aveau să moară din cauza radiațiilor.
Sursa: YouTube
Documentarul de 54 de minute, rezultatul a trei luni de filmări continue, începe cu imaginea aeriană a reactorului distrus înainte să treacă la un discurs televizat al lui Mihail Gorbaciov din data de 14 mai 1986. „Am fost loviți de dezastru”, anunța atunci liderul sovietic, „ne confruntăm cu pericolul: energia atomică ce nu poate fi controlată”.
În documentar, amenințarea pare să vină de la un inamic necunoscut, iar limbajul este unul de război. Zona de excludere este comparată cu un front de conflict, lichidatorii sunt „soldați care se jertfesc” iar dezertorii care „și-au abandonat tovarășii” sunt „lași”. „Dezertorii nu au fost executați, dar disprețul oamenilor va servi drept pedeapsă eternă”, mai spune documentarul.
De altfel, această încercare zadarnică de a reafirma mitul eroismului sovietic dezvăluie efortul statului de a absorbi Cernobîl în propria sa mitologie: o poveste despre cât de mult pot să îndure cetățenii sovietici.
Însă, ceea ce vedem de la distanță, cu avantajul retrospectivei, este ceva mult mai sinistru: radiația care saturează camera de filmat și, prin extensiune, mâna care o controlează. Shevchenko și echipa sa au crezut inițial că acele sclipiri de lumină de pe ecran și trosniturile auzite indicau probleme cu filmul. „Am crezut că filmul este defect. Dar ne-am înșelat. Așa arată radiația”, a explicat Shevchenko, care avea să moară la nici un mai târziu, din cauza sindromului iradierii acute. Filmul său, ascuns de autoritățile sovietice și publicat doar după deces, este uneori descris drept „cel mai periculos film din lume”.
Așa cum relatează un material mai recent, „Chernobyl: The Lost Tapes” (2022), „sovieticii au documentat totul crezând că vor arăta lumii o victorie eroică”. Timpul a trecut, iar adevărul s-a dezvăluit singur.
Probabil cea mai cunoscută repovestire a accidentului este miniseria HBO „Chernobyl” (2019), regizată de Craig Mazin și nominalizată la 19 premii Emmy. Miniseria îl are în prim-plan pe actorul Jared Harris în rolul cercetătorului sovietic Valery Legasov, omul care a primit sarcina de a investiga dezastrul de la Cernobîl și care s-a sinucis la 27 aprilie 1988, la fix doi ani și o zi după explozie.
Sursa: YouTube
Prin reconstruirea cronologiei evenimentelor (înainte, în timpul și după explozie), miniserialul critică dur puterea sovietică, industria nucleară și forțele afiliate. De asemenea, „Chernobyl” (2019) ridică semne de întrebare despre siguranța nucleară, pregătirea în caz de urgență și comunicarea de risc.
Într-un eseu din 2006, fostul președinte al URSS și ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov a scris că „accidentul nuclear de la Cernobîl a fost poate adevărata cauză a prăbușirii Uniunii Sovietice cinci ani mai târziu”.
Acum, 40 de ani mai târziu, lumea este din nou în pragul dezastrului. Sarcofagul de la Cernobîl, construit pentru a bloca radiațiile de la reactor și menit să reziste 100 de ani, a fost grav avariat în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, în data de 14 februarie 2025. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a lovit cupola protectoare de la Cernobîl cu o dronă cu exploziv puternic. Oficialii ruși au negat acuzațiile. În decembrie 2025, Națiunile Unite au anunțat că scutul nu mai are funcție de protecție în urma loviturii. Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA) au descoperit că structura masivă, construită peste reactor, a pierdut „funcțiile principale de siguranță inclusiv capabilitatea de izolare”, potrivit BBC.
Un atom tocmai a încălcat una dintre cele mai mari reguli ale fizicii nucleare
Femeia din spatele fisiunii nucleare. De ce nu a primit Lise Meitner Premiul Nobel?
Un studiu surprinzător sugerează că unele OZN-uri ar fi fost create de teste nucleare