Home » Știință » Chiar și sub anestezie, o parte a creierului nu adoarme niciodată, dezvăluie un studiu

Chiar și sub anestezie, o parte a creierului nu adoarme niciodată, dezvăluie un studiu

Publicat: 13.06.2026

Creierul nostru ar putea fi mult mai alert atunci când suntem inconștienți decât ne dădeam seama până acum. Un nou studiu focusat pe celulele cerebrale din hipocamp demonstrează că persoanele aflate sub anestezie generală pot procesa limbajul în timp real și chiar pot învăța să recunoască sunete.

Descoperirea ridică întrebări fascinante despre ce înseamnă, de fapt, să fii conștient și despre activitatea neuronală ascunsă sub greutatea medicamentelor anestezice.

De asemenea, studiul lasă ușa deschisă pentru cercetări viitoare privind procesele care au loc în creier în timpul somnului sau al comei.

La acest experiment, condus de cercetători de la Baylor College of Medicine din SUA, au participat șapte pacienți supuși unor intervenții chirurgicale pentru epilepsie. Specialiștii au folosit microelectrozi de înaltă rezoluție numiți neuropixels pentru a măsura activitatea celulelor din hipocamp. Aceasta este o premieră absolută pentru această regiune cerebrală.

Sondele au înregistrat activitatea a sute de neuroni individuali pentru a vedea cum reacționează la stimulii sonori și lingvistici.

„Rezultatele noastre arată că, de fapt, creierul este mult mai activ și capabil în starea de inconștiență decât se credea anterior”, afirmă neurochirurgul Sameer Sheth. „Chiar și atunci când pacienții sunt complet anesteziați, creierul lor continuă să analizeze lumea din jur.”

Creierul, mult mai alert atunci când suntem inconștienți decât credeam

Hipocampul gestionează sarcini majore legate de învățare și memorie. Spre deosebire de cortexul cerebral, unde informațiile senzoriale sunt procesate inițial și unde studiile trecute au mai detectat răspunsuri reziduale sub anestezie, hipocampul se află în profunzimea creierului.

Faptul că sunetele declanșează activitate în această zonă profundă reprezintă o dovadă solidă că activitatea cerebrală nu este complet oprită.

În primul experiment, pacienților le-au fost redate tonuri repetitive, întrerupte ocazional de sunete neașteptate. Neuronii au arătat semne clare că pot distinge aceste anomalii sonore, devenind tot mai eficienți pe măsură ce timpul trecea, scrie ScienceAlert.

Al doilea experiment a fost și mai complex: participanților le-au fost redate clipuri din videoclipuri educaționale și podcasturi de storytelling. Hipocampul a demonstrat o procesare constantă a limbajului în timp real.

Implicații pe termen lung

Activitatea neurală a arătat că, de fapt, creierul sorta substantivele, verbele și adjectivele, încercând chiar să anticipeze următorul cuvânt din frază, un proces similar cu modul în care modelele de inteligență artificială generativă își formulează răspunsurile.

„Acest tip de codificare predictivă este ceva ce asociem de regulă cu starea de veghe și atenție, și totuși se întâmplă aici, într-o stare de inconștiență”, adaugă neurochirurgul Benjamin Hayden.

Deși studiul a avut un eșantion mic de doar șapte pacienți, toți anesteziați cu propofol, implicațiile sale clinice pe termen lung sunt vaste. Oamenii de știință speră că această capacitate subconștientă a creierului de a procesa vorbirea va putea fi folosită în viitor pentru a crea proteze de vorbire capabile să redirecționeze circuitele neuronale distruse în urma unui atac cerebral sau a unui traumatism.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce râsul este mai important pentru dezvoltarea creierului decât am fi crezut?

De ce creierul continuă să se gândească la oameni pe care nu i-ai mai văzut de ani întregi

Nu orice dietă bazată pe plante protejează creierul

O „genă a longevității” ar putea proteja creierul de îmbătrânire și demență

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Un studiu pe 27.000 de bărbați răspunde la întrebarea dacă lenjeria strâmtă afectează calitatea spermei
Un studiu pe 27.000 de bărbați răspunde la întrebarea dacă lenjeria strâmtă afectează calitatea spermei
Înlocuirea lactatelor cu băuturi vegetale nefortificate poate duce la deficiențe de nutrienți
Înlocuirea lactatelor cu băuturi vegetale nefortificate poate duce la deficiențe de nutrienți
Unele dintre cele mai vechi și mai spectaculoase opere de artă rupestră din lume sunt protejate de un scut invizibil
Unele dintre cele mai vechi și mai spectaculoase opere de artă rupestră din lume sunt protejate de un scut invizibil
Stoicismul s-a născut sub un portic din Atena și a ajuns să conducă Imperiul Roman! Povestea filosofiei care l-a cucerit pe Marcus Aurelius (P)
Stoicismul s-a născut sub un portic din Atena și a ajuns să conducă Imperiul Roman! Povestea filosofiei care l-a cucerit ...
Mergeau 30 de kilometri în cinci ore și se antrenau cu arme de două ori mai grele! Cum își pregăteau romanii soldații și ce legătură aveau cu filosofia lui Marcus Aurelius (P)
Mergeau 30 de kilometri în cinci ore și se antrenau cu arme de două ori mai grele! Cum își pregăteau romanii soldații ...
Astronomii au crezut că acest obiect este o galaxie din Universul foarte timpuriu, dar apoi a început să se miște
Astronomii au crezut că acest obiect este o galaxie din Universul foarte timpuriu, dar apoi a început să se miște
Astronomii sunt uimiți de o structură incredibil de lungă dintr-un sistem stelar din apropiere
Astronomii sunt uimiți de o structură incredibil de lungă dintr-un sistem stelar din apropiere
Este posibil ca neanderthalienii să fi fost mult mai organizați decât am fi crezut
Este posibil ca neanderthalienii să fi fost mult mai organizați decât am fi crezut
Legătura surprinzătoare dintre somnul din timpul zilei și demență
Legătura surprinzătoare dintre somnul din timpul zilei și demență
O pasăre hawaiană pe cale de dispariție își folosește întregul corp pentru a „săpa” după hrană
O pasăre hawaiană pe cale de dispariție își folosește întregul corp pentru a „săpa” după hrană
Romanii au construit drumuri care rezistă și după 2.000 de ani. Cum călătorea împăratul Marcus Aurelius și de ce unele șosele moderne se strică după câțiva ani (P)
Romanii au construit drumuri care rezistă și după 2.000 de ani. Cum călătorea împăratul Marcus Aurelius și de ce ...
Cum arăta harta lumii acum 2.000 de ani, pe vremea lui Marcus Aurelius. Ce știau romanii despre China, India și teritoriile necunoscute (P)
Cum arăta harta lumii acum 2.000 de ani, pe vremea lui Marcus Aurelius. Ce știau romanii despre China, India și teritoriile ...
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație ...
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator