Războiul ca răspuns la frică: Planurile care au schimbat istoria Europei

De mai bine de un secol, istoricii încearcă să explice cauzele care au condus la izbucnirea Primului Război Mondial. Printre factorii identificați se numără și planurile militare elaborate de Marile Puteri europene la începutul secolului al XX-lea, considerate de numeroși cercetători drept elemente-cheie în escaladarea tensiunilor care au culminat cu Marele Război. Odată puse în aplicare, aceste planuri declanșau o succesiune rapidă de acțiuni și reacții greu de oprit sau de inversat. La baza lor se afla însă un sentiment profund de neîncredere și teamă reciprocă între Marile Puteri.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, toate puterile europene, cu excepția Marii Britanii, dispuneau de o armată de recruți, cu un număr mic de cadre antrenate servind activ și un număr foarte mare de civili în rezervă. Dar, în caz de război, puterile europene puteau mobiliza armate uriașe în doar câteva zile.

„Mobilizarea în masă se baza pe o planificare detaliată, astfel încât fiecare recrut putea ajunge la unitatea de care ținea, echipat adecvat, apoi unitățile erau reunite în configurații corecte și transportate, în general cu trenul, la pozițiile care le fuseseră desemnate.

Calendarele erau adevărate opere de artă, dar de cele mai multe ori lipsite de flexibilitate, nepermițând, cum a fost cazul Germaniei în 1914, o mobilizare parțială pe doar un singur front, astfel încât Germania a intrat în război simultan împotriva Rusiei și Franței în loc să declare război doar Rusiei”, scrie istoricul Margaret Mac Millan în cartea „Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914”.

Calendare și planuri rigide

La acest mecanism rigid de mobilizare s-a mai adăugat un pericol care a contribuit enorm: cu cât un stat putea să mobilizeze mai rapid, cu atât îi creșteau șansele la începutul confruntărilor militare. Dacă o putere militară întârzia mobilizarea era în pericol de a pierde războiul înainte de a fi dat primele lupte.

„Dacă inamicul se afla la granițe în timp ce oamenii tăi încă se străduiau să ajungă la unitățile lor sau să se urce în trenuri, războiul era ca și pierdut. Calendarele și planurile rigide amenințau să preia ele deciziile finale din mâinile liderilor civili”, consideră Margaret MacMillan.

Planurile militare se bazau cum era și normal pe alianțele din care făceau parte Marile Puteri europene, care au căutat să se alieze pentru a-și ascunde slăbiciunile.

„Franţa, care pierdea cursa demografică în fața Germaniei, a încheiat o alianță cu Rusia, în mare parte pentru importantele rezerve de efective militare ale acesteia. În schimb, Rusia a primit capital și tehnologie franceză.

Alianța franco-rusă însă a făcut-o pe Germania să se simtă încercuită; aceasta s-a apropiat mai mult de Austro-Ungaria și, procedând astfel, a preluat și rivalitățile acesteia cu Rusia din Balcani. Pentru Germania, cursa navală era un mijloc de a obliga Marea Britanie să asume o atitudine mai prietenoasă; în schimb, ea nu a făcut decât să o convingă pe cea din urmă nu numai să surclaseze Germania în acest domeniu, dar și să abandoneze indiferența sa tradițională față de Europa și să se apropie mai mult de Franța şi Rusia”, precizează Margaret MacMillan.

Teama Marilor Puteri

Odată conturate cele două mari alianțe, Antanta, compusă din Franța, Rusia și Marea Britanie, respectiv Tripla Alianță, Germania, Austro-Ungaria, Italia și România, orice conflict între două țări aflate în blocuri militare diferite putea declanșa un amplu război, ceea ce într-un final s-a și întâmplat.

La baza celor două blocuri militare a stat teama. O frică resimțită de Marile Puteri, una față de cealaltă, și care era proiectată în spațiul public. Această frică a stat apoi la baza mecanismului care dus la declanșarea războiului.

„Teama juca și ea un rol important în atitudinile pe care le asumau Marile Puteri una față de cealaltă și în felul în care liderii și opinia publică acceptau războiul ca pe un instrument politic. Austro-Ungaria se temea că avea să dispară ca putere dacă nu lua măsuri în privința naționalismului slav din cadrul propriilor granițe. (…)

Franța se temea de vecina sa Germania, mai puternică din punct de vedere economic și militar. Germania privea din ce în ce mai temătoare spre est.

Rusia se dezvolta rapid și se reînarma; dacă Germania nu se confrunta cu Rusia curând, era posibil să nu mai aibă capacitatea de a o mai face vreodată.

Marea Britanie avea mult de câștigat din perpetuarea păcii, dar se temea, precum o făcuse dintotdeauna, de situația în care o singură putere ar fi dominat continentul. Fiecare putere se temea de celelalte”.

În cele din urmă, acumularea acestor tensiuni și temeri a făcut ca decidenții politici să privească războiul drept soluția inevitabilă. Mulți dintre ei se așteptau la o confruntare scurtă și decisivă, care să rezolve rapid disputele dintre Marile Puteri. Ceea ce nu au anticipat a fost impactul revoluției tehnologice asupra câmpului de luptă. Aceleași progrese științifice care aduseseră prosperitate și confort au generat și arme capabile să provoace distrugeri la o scară nemaivăzută până atunci.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce urmărea Rusia în Balcani înainte de Primul Război Mondial?

Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului

Femeile-pilot americane care au ajutat Aliații în cel de-Al Doilea Război Mondial

Războiul din Ucraina, la fel de îndelungat ca Primului Război Mondial dar fără niciun deznodământ la orizont