Inegalitatea fiscală a alimentat Revoluția Franceză. Inegalitățile profunde din sistemul de taxare au avut un rol important în declanșarea Revoluției Franceze, potrivit unui studiu publicat de ROCKWOOL Foundation Berlin (Germania). Pentru prima dată, economiștii au reușit să demonstreze această legătură cu ajutorul datelor istorice.
Inegalitatea fiscală a alimentat Revoluția Franceză. Analiza arată că, între 1750 și 1789, regiunile în care taxa pe sare și taxele vamale interne erau cele mai ridicate au înregistrat de două ori mai multe revolte decât districtele cu impozite reduse.
„Nemulțumirea populației s-a reflectat și în ‘caietele de plângeri’ (Cahiers de doléances) prezentate regelui de către reprezentanții stării a treia la începutul anului 1789. Regiunile cu taxe mai mari au inclus cu 72% mai multe reclamații privind impozitele și taxele vamale”, spune Marco Tabellini, cercetător la ROCKWOOL Foundation Berlin, profesor asistent la Harvard Business School (SUA) și coautor al studiului.
Diferențele de impozitare erau uriașe. În districtele cu taxe mici, gospodăriile plăteau echivalentul a 2,5% din venitul anual pentru taxa pe sare, în timp ce în regiunile cele mai împovărate această proporție ajungea la 13%.
„Acest resentiment acumulat de-a lungul timpului s-a suprapus, în 1788, peste o vară extrem de secetoasă și o iarnă neobișnuit de geroasă, care au dus la scumpirea pâinii și la izbucnirea unei serii de revolte provocate de foamete”, adaugă Tabellini.
În același timp, regele intenționa să majoreze taxele pentru a acoperi datoriile uriașe ale Franței. Sprijinul militar oferit coloniilor americane în Războiul de Independență și cheltuielile extravagante ale curții de la Versailles goliseră vistieria statului, iar monarhul refuza să declare falimentul, scrie Phys.org.
Potrivit cercetătorilor, efectele acestor inegalități fiscale s-au resimțit pe tot parcursul Revoluției Franceze. Districtele care suportaseră cele mai mari taxe au fost mai implicate în revoltele izbucnite după asaltul asupra Bastiliei din 14 iulie 1789, mișcări care au culminat în august cu abolirea privilegiilor feudale, inclusiv a scutirilor de taxe de care beneficia nobilimea.
Studiul arată că aceste diferențe au influențat și scena politică. „Deputații proveniți din districtele cele mai împovărate fiscal au criticat mai dur monarhia, au susținut mai ferm reformele revoluționare și au fost mai predispuși să voteze pentru executarea regelui în ianuarie 1793”, spune Tabellini. Concluzia se bazează pe analiza discursurilor parlamentare rostite între mai 1789 și ianuarie 1793.
„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea
Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie