De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pentru majoritatea oamenilor, frica este un semnal de alarmă. Atunci când apare un pericol real, organismul se pregătește să reacționeze. În cazul unui film de groază, spectatorul știe că nu se află în pericol, că monstrul nu poate ieși din ecran și că ceea ce vede este o poveste.

Știe, de asemenea, că muzica și efectele sonore sunt acolo pentru a-l speria și că filmul se va termina în aproximativ două ore. Și, deși este conștient de toate acestea, alege în continuare să urmărească filmul și să se lase speriat.

Cercetările despre horror arată că frica și plăcerea pot apărea în aceeași experiență. Contează însă cât de intensă este frica, cât de reală pare amenințarea și cât control simte spectatorul că are asupra situației.

Când frica devine plăcută

Un studiu realizat într-o casă bântuită din Danemarca a urmărit 110 participanți cu ajutorul unor monitoare pentru ritmul cardiac. Cercetătorii au observat o relație în formă de U inversat între frică și plăcere: prea puțină frică făcea experiența mai puțin interesantă, iar prea multă reducea plăcerea. Cele mai ridicate niveluri de satisfacție apăreau la un nivel intermediar de activare.

Rezultatul explică de ce cineva poate țipa într-o scenă înfricoșătoare și, câteva secunde mai târziu, să râdă. Reacția fiziologică este reală, dar spectatorul știe că se află într-un mediu sigur.

Acest „nivel potrivit” pare important în frica recreativă. O experiență prea puțin intensă poate deveni plictisitoare, iar una copleșitoare poate înceta să mai fie plăcută.

Știm că este ficțiune, dar reacția rămâne reală

Un film horror funcționează tocmai pentru că spectatorul acceptă, pentru durata poveștii, regulile ei. Imaginea, sunetul, montajul și așteptarea următoarei scene pot produce reacții emoționale puternice, chiar dacă informația rațională rămâne prezentă: „Sunt acasă. Sunt în siguranță. Este un film”.

Cercetarea despre frica recreativă arată că această combinație dintre siguranță și amenințare percepută poate permite oamenilor să se apropie de stimuli care, într-o situație reală, ar determina evitarea.

Cât de real pare ceea ce vedem contează și el. Un studiu publicat în 2024, pe 558 de participanți, a analizat reacțiile la scene din filme horror și a separat două componente care sunt adesea confundate: excitarea și plăcerea. Scenele percepute ca mai înfricoșătoare și mai reale au fost asociate cu niveluri mai ridicate ale ambelor, iar curiozitatea morbidă a fost asociată, la rândul ei, cu excitarea și plăcerea.

De ce vrem să vedem ce ne sperie? Curiozitatea are un rol important.

Oamenii nu caută doar informații plăcute. Un experiment publicat în 2017 a arătat că participanții au ales, în anumite condiții, imagini care prezentau moarte, violență sau pericol în locul unor alternative neutre. Autorii au numit acest fenomen „curiozitate morbidă”.

În cazul filmelor horror, curiozitatea poate lua forme foarte simple: cine este criminalul, ce se află după ușă, dacă personajul va scăpa sau cum se va termina povestea. Suspansul ține atenția tocmai pentru că răspunsul este amânat.

Studiul din 2024 arată însă că nu toate elementele înfricoșătoare produc aceeași reacție. Scenele percepute ca foarte dezgustătoare au fost asociate cu o plăcere mai redusă, în timp ce frica, realismul perceput și curiozitatea morbidă au fost asociate cu o plăcere mai mare.

Asta explică de ce cineva poate aprecia un film tensionat și totuși să evite producțiile care merg prea departe în direcția dezgustului sau a violenței grafice.

Nu tuturor le place aceeași frică

Preferința pentru filme horror diferă de la o persoană la alta. O analiză a cercetărilor despre filmele de groază a găsit o asociere între căutarea senzațiilor puternice și preferința pentru horror în unele studii, dar relația nu apare constant în toate cercetările. Prin urmare, nu există o singură trăsătură de personalitate care să explice de ce unei persoane îi plac filmele de groază.

Există și oameni care gestionează frica foarte diferit.

Un studiu realizat pe 280 de vizitatori ai unei atracții horror i-a împărțit, în funcție de modul în care abordau experiența, în două categorii: unii încercau să-și intensifice frica, în timp ce alții încercau să o reducă. Cei din primul grup au raportat niveluri mai ridicate de frică, dar satisfacția generală a fost similară în ambele grupuri.

Cu alte cuvinte, oamenii pot ajunge la o experiență plăcută prin strategii diferite. Un spectator poate căuta intensitatea, în timp ce altul încearcă să păstreze frica sub control.

De ce este important sentimentul de control

Una dintre explicațiile pentru plăcerea asociată fricii recreative este faptul că persoana știe că poate opri experiența.

La un film, poți închide televizorul, poți aprinde lumina sau poți schimba programul. Într-o atracție horror, poți ieși din încăpere/sală sau poți decide să nu mai participi la o experiență similară.

Această posibilitate schimbă felul în care este percepută amenințarea. Pericolul pare intens, dar este în același timp limitat și controlabil.

Studiul cu cei 280 de vizitatori arată tocmai această diferență: unii oameni încercau să-și crească frica, iar alții să o reducă. Ambele strategii puteau duce la o experiență satisfăcătoare.

Ce se întâmplă după ce ne speriem?

Faptul că râdem după o sperietură nu înseamnă neapărat că frica a fost falsă.

Cercetări despre reacțiile oamenilor la sperieturi arată că râsul și zâmbetul pot apărea imediat după un moment de teamă, însă aceste reacții nu reprezintă întotdeauna dovada unei plăceri autentice. Uneori pot fi și o modalitate de a descărca tensiunea sau de a semnala celorlalți că situația nu mai este percepută ca amenințătoare.

În cazul filmelor horror, însă, plăcerea poate apărea chiar în timpul experienței, nu doar după ce aceasta se termină. Studiile despre frica recreativă sugerează că satisfacția depinde de echilibrul dintre intensitatea emoției și senzația de siguranță.

Nu căutăm neapărat să fim cât mai speriați

Poate acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale cercetărilor asupra horrorului.

O persoană care urmărește un film de groază nu caută neapărat nivelul maxim de frică. Uneori caută exact acel punct în care tensiunea este suficient de puternică pentru a fi interesantă, dar nu atât de mare încât experiența să devină copleșitoare.

Studiul realizat în casa bântuită cu cei 110 participanți a găsit tocmai această relație în formă de U inversat între frică și plăcere.

Iar cercetarea pe cei 280 de vizitatori arată că oamenii pot încerca în mod activ să regleze nivelul fricii pentru a ajunge la experiența pe care o doresc. De aceea, aceeași scenă poate fi captivantă pentru o persoană și insuportabilă pentru alta.

De ce plătim ca să ne speriem?

Răspunsul nu este că oamenilor le place frica în sine.

Ne poate plăcea o experiență în care frica este suficient de intensă pentru a ne capta atenția, dar apare într-un context pe care îl considerăm sigur. Putem urmări pericolul, putem simți cum ne crește pulsul și putem rămâne curioși să vedem ce urmează, știind în același timp că filmul nu reprezintă un pericol real.

Cercetările arată că există mai multe motive pentru care oamenii aleg horrorul, iar acestea variază de la căutarea senzațiilor puternice până la curiozitate, plăcerea suspansului și felul în care fiecare persoană își reglează frica. Nu există o singură explicație care să se potrivească tuturor spectatorilor.

Filmele de groază ne permit să simțim frica fără să fim în pericol. Putem urmări o situație amenințătoare, putem avea o reacție fizică reală și, în același timp, știm că putem opri filmul oricând.

Știați că?

Un studiu din 2024 a analizat reacțiile a 558 de participanți la scene horror și a separat statistic excitarea de plăcere.

Un alt studiu, realizat pe 280 de vizitatori ai unei atracții horror, a arătat că atât cei care încercau să-și intensifice frica, cât și cei care încercau să o reducă puteau ajunge la un nivel similar de satisfacție.

Curiozitatea morbidă desemnează interesul pentru informații despre moarte, violență sau alte forme de suferință și a fost studiată experimental ca formă de curiozitate.

Surse:

https://www.frontiersin.org/journals/psychology/articles/10.3389/fpsyg.2019.02298/full

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33137263/

https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371%2Fjournal.pone.0178399

Vă mai recomandăm să citiți și:

Filmele anilor ’90 care au prezis surprinzător de bine lumea de azi

Cum au schimbat filmele lui Steven Spielberg felul în care vedem extratereștrii. De la invadatori la ființe cu care oamenii încearcă să comunice

Ce spune știința despre oamenii care se uită la filme nonstop?

Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu