Cine a inventat parola? De la santinelele Romei antice la conturile de internet

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O parolă poate proteja astăzi un cont bancar, un e-mail, un telefon sau un profil de social media. Ideea de a folosi un secret pentru a verifica dacă cineva are dreptul să intre într-un anumit loc este însă mult mai veche decât calculatoarele și internetul.

Armata romană folosea deja un astfel de sistem, iar mii de ani mai târziu aceeași idee avea să devină o componentă de bază a securității informatice.

Parola exista înaintea computerelor

Una dintre cele mai vechi descrieri cunoscute ale acestui sistem apare în scrierile istoricului grec Polybius, care a trăit în secolul al II-lea î.Hr.

În volumul său despre organizarea armatei romane, Polybius descrie modul în care era transmis „cuvântul de recunoaștere” pentru noapte. Acesta era înscris pe o tăbliță de lemn, primită de la tribuni și transmisă succesiv prin unitățile militare până ajungea la soldații care trebuiau să-l cunoască.

Sistemul îi ajuta pe romani să verifice dacă o persoană care se apropia de un post de pază era un camarad sau un posibil intrus.

Cum foloseau romanii cuvântul de recunoaștere

Cuvântul de recunoaștere era stabilit pentru fiecare noapte și era transmis printr-un lanț de soldați și ofițeri. Tăblița pe care era scris era verificată la întoarcere, astfel încât comandanții să poată afla dacă fusese transmisă până la toate unitățile.

Prin urmare, parola romană nu funcționa exact ca una modernă. Nu era doar un cuvânt memorat și rostit, ci făcea parte dintr-un sistem militar de identificare, în care informația secretă era transmisă și verificată.

Principiul de bază era însă asemănător cu cel de astăzi: accesul depindea de cunoașterea unei informații pe care persoanele din afara grupului nu trebuiau să o știe.

Când a ajuns parola în calculatoare

Problema a reapărut în anii 1960, atunci când mai multe persoane au început să folosească același computer.

La Massachusetts Institute of Technology, cercetătorii dezvoltau Compatible Time-Sharing System, cunoscut sub numele de CTSS. Sistemul permitea mai multor utilizatori să lucreze pe același calculator, fiecare având propriile fișiere și propriul spațiu de lucru.

Pentru ca un utilizator să nu poată intra în fișierele altuia, sistemul a folosit parole pentru identificarea conturilor. CTSS a devenit astfel unul dintre primele sisteme de time-sharing care au introdus autentificarea individuală a utilizatorilor.

Fernando J. Corbató, unul dintre principalii cercetători implicați în dezvoltarea CTSS, avea să devină ulterior una dintre figurile importante din istoria sistemelor de time-sharing.

Primul mare incident de securitate a parolelor

Parolele au avut însă probleme de securitate aproape de la început.

În 1966, o eroare de administrare a făcut ca fișierul care conținea parolele CTSS să fie afișat utilizatorilor sistemului. Incidentul a devenit unul dintre exemplele timpurii care au arătat cât de important este să nu păstrezi parolele într-o formă care poate fi citită direct.

Experiența a contribuit la dezvoltarea ideii de stocare a parolelor într-o formă care nu permite recuperarea lor directă, folosind transformări unidirecționale.

Cum sunt protejate parolele astăzi

În sistemele moderne, parola nu ar trebui păstrată, în mod normal, ca text simplu.

În schimb, serviciul poate aplica o funcție criptografică asupra parolei și poate stoca rezultatul. La autentificare, valoarea introdusă este procesată în același mod și comparată cu informația păstrată de sistem.

Pentru protecție suplimentară sunt folosite tehnici precum hashing-ul iterat și salturile criptografice. NIST recomandă, de asemenea, blocarea parolelor comune sau compromise și consideră lungimea un factor important pentru rezistența unei parole.

De ce parolele lungi sunt mai importante decât cele complicate

O parolă scurtă poate fi încercată foarte repede de programe care testează automat combinații sau cuvinte cunoscute.

De aceea, recomandările moderne pun accent pe lungime. NIST arată că parolele lungi, inclusiv frazele formate din mai multe cuvinte, pot oferi o protecție mai bună decât parolele scurte construite după reguli complicate de tipul „o literă mare, o cifră și un simbol”.

La fel de important este să nu folosim aceeași parolă pentru mai multe conturi. Dacă o parolă este compromisă într-un singur serviciu și este reutilizată în altă parte, atacatorul o poate încerca și pe celelalte conturi.

De ce au apărut managerii de parole

Numărul mare de conturi a creat o altă problemă: memorarea tuturor parolelor.

Managerii de parole pot genera și păstra parole lungi și diferite pentru fiecare serviciu. Utilizatorul nu mai trebuie să memoreze fiecare combinație în parte, ci poate proteja toate parolele cu o parolă principală sau cu un alt mecanism de autentificare.

Astfel, instrumentele moderne încearcă să rezolve una dintre cele mai vechi probleme ale parolelor: oamenii nu sunt foarte buni la memorarea unui număr mare de secrete complet diferite.

Parola nu mai este singura metodă de autentificare

În prezent, parola poate fi însoțită de un al doilea factor, precum un cod generat de o aplicație sau o cheie de securitate. Există și metode care folosesc amprenta ori recunoașterea facială.

O altă tehnologie este cea a passkeys, care permite autentificarea fără introducerea unei parole tradiționale. Sistemul se bazează pe criptografie cu cheie publică, iar dispozitivul utilizatorului dovedește că deține cheia necesară pentru autentificare. FIDO Alliance promovează passkeys ca o alternativă mai rezistentă la phishing decât parolele tradiționale.

În 2026, FIDO Alliance raporta că protecția împotriva phishingului se numără printre principalele motive pentru care organizațiile adoptă passkeys.

De la armata romană la telefonul mobil

Sistemul descris de Polybius și autentificarea modernă sunt despărțite de aproape două milenii, dar au aceeași problemă de rezolvat: cum verifici dacă persoana din fața ta are dreptul să intre?

În Antichitate, romanii foloseau un cuvânt de recunoaștere transmis prin unitățile militare. În anii 1960, utilizatorii de calculatoare aveau nevoie de parole pentru a-și proteja fișierele. Astăzi, aceeași idee protejează conturi care conțin fotografii, bani, documente și conversații private.

Parola nu a fost, așadar, inventată de internet. Internetul a transformat o idee foarte veche într-unul dintre cele mai folosite sisteme de autentificare.

Știați că?

Polybius descria în secolul al II-lea î.Hr. un sistem prin care armata romană transmitea pentru fiecare noapte un cuvânt de recunoaștere înscris pe o tăbliță de lemn.

CTSS, dezvoltat la MIT la începutul anilor 1960, a fost unul dintre primele sisteme de time-sharing care au folosit parole pentru separarea conturilor utilizatorilor.

În 1966, o eroare a făcut ca parolele utilizatorilor CTSS să fie afișate pe ecranele sistemului, un incident care a contribuit la dezvoltarea metodelor de stocare unidirecțională a parolelor.

Astăzi, passkeys încearcă să reducă dependența de parole și să ofere autentificare mai rezistentă la phishing.

Surse:

https://developers.google.com/identity/passkeys

https://www.cl.cam.ac.uk/techreports/UCAM-CL-TR-819.pdf

https://www.multicians.org/shell.html

https://medium.com/wonk-bridge/the-forgotten-origin-of-passwords-37c64427cd01

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a apărut hashtagul? Povestea simbolului inventat cu mult înaintea Internetului

Cine a inventat omleta? Povestea unui preparat vechi de mii de ani pe care aproape fiecare cultură îl revendică

Cine a inventat butonul Like? Povestea celui mai apăsat buton de pe Internet

Istoria unei invenții apărute din greșeală. Cum s-a născut cafeaua decofeinizată?