O metodă terapeutică experimentală a reușit să redea abilități vizuale limitate unor pacienți care sufereau de orbire profundă.
Studiul, publicat recent în revista The New England Journal of Medicine, combină terapia genică, cu utilizarea unor ochelari speciali echipați cu camere video, oferind speranțe reale pentru persoanele afectate de afecțiuni degenerative ale retinei.
Cercetarea a fost coordonată de oftalmologul José-Alain Sahel de la Universitatea din Pittsburgh și de cercetătorul în domeniul vederii Botond Roska de la Institutul de Oftalmologie Moleculară și Clinică din Basel, Elveția.
Studiul a inclus un eșantion restrâns de 10 pacienți diagnosticați cu retinită pigmentară, un grup de boli ereditare în care celulele fotoreceptoare de la nivelul retinei se degradează treptat, ducând în cele din urmă la pierderea completă a vederii.
Abordarea, cunoscută sub numele de optogenetică, presupune introducerea unui nou mod în care celulele nervoase supraviețuitoare de pe retină pot reacționa la lumină.
Fiecare participant a primit o singură injecție la nivelul ochiului. Un virus modificat genetic a livrat instrucțiunile necesare pentru ca celulele ganglionare retiniene, cele care transmit semnalele vizuale către creier, să producă o proteină fotosensibilă numită ChrimsonR.
Pacienții au fost dotați cu ochelari speciali care conțin o cameră video integrată. Aceasta captează modificările de luminozitate din mediu, iar un procesor portabil le transformă în modele de lumină de culoare chihlimbar, proiectate direct pe retină pentru a activa protecția sensibilă indusă prin terapia genică.
Ochelarii se adaptează automat la condițiile exterioare de iluminare, asigurând o stimulare optimă.
Rezultatele clinice au arătat îmbunătățiri promițătoare. Șapte dintre participanți au prezentat o sensibilitate crescută la lumină, variind de la o creștere de două ori până la de 62 de ori față de nivelul inițial.
În plus, în cadrul testelor de recunoaștere, patru pacienți au demonstrat o capacitate constantă de a detecta, localiza și atinge obiecte aflate pe o masă (cum ar fi un caiet sau o cutie mică), o abilitate pe care nu o mai aveau înainte de tratament.
Din punct de vedere al siguranței, majoritatea efectelor secundare au fost ușoare sau moderate, incluzând inflamații intraoculare tratate cu succes.
Deși studiul a fost unul preliminar, neavând un braț de control, rezultatele deschid o direcție extrem de promițătoare.
Autorii subliniază că următoarele obiective includ creșterea sensibilității senzorilor optogenetici pentru a permite recunoașterea fețelor și cititul, scrie ScienceAlert.
Unde nu ar trebui să porți lentile de contact? Vederea poate fi afectată grav!
90% dintre pierderile de vedere pot fi prevenite. Ce depinde de noi și ce ține de vârstă?
Poluarea aerului afectează vederea copiilor, indică un studiu
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere