Vorbitul în gând îți modifică pupilele altfel decât vorbitul cu voce tare. Dimensiunea pupilelor poate dezvălui informații surprinzătoare despre activitatea creierului, de la modul în care percepem informațiile până la felul în care respirăm sau ne imaginăm anumite lucruri. Un nou studiu realizat de cercetători japonezi arată că pupilele reacționează diferit atunci când vorbim cu voce tare față de momentele în care purtăm un dialog interior.
Cercetarea, publicată în revista iScience, a fost coordonată de Ryuta Kuwamizu, de la Universitatea Tsukuba, și Ryoichi Watanabe, de la Universitatea Ritsumeikan (ambele din Japonia).
„Studiile de neuroimagistică din ultimele două-trei decenii sugerează că dialogul interior utilizează o rețea cerebrală frontotemporală implicată în producerea vorbirii, care se suprapune parțial, dar nu este identică cu cea activată în timpul vorbirii cu voce tare”, explică autorii.
Pentru a investiga legătura dintre vorbire și nivelul de activare cerebrală, cercetătorii au realizat trei experimente la care au participat 80 de studenți sănătoși. Aceștia au efectuat exerciții de numărare, fie cu voce tare, fie în gând, în timp ce dimensiunea pupilelor le era monitorizată. S-a descoperit că vorbitul în gând îți modifică pupilele altfel decât vorbitul cu voce tare.
Primul experiment presupunea numărarea consecutivă, începând de la unu. În al doilea, participanții trebuiau să numere obiecte, precum pisici, mingi sau cărți. Ultimul experiment era mai dificil și presupunea numărarea din doi în doi, din trei în trei sau din patru în patru.
Rezultatele au evidențiat diferențe neașteptate. Vorbitul cu voce tare a provocat constant dilatarea pupilelor, indiferent de dificultatea exercițiului. În schimb, vorbitul în gând a produs reacții diferite în funcție de efortul mintal necesar.
În primul experiment, pupilele participanților s-au contractat atunci când numărau în gând. În al doilea, dimensiunea acestora nu s-a modificat semnificativ. Abia în ultimul experiment, cel mai solicitant, dialogul interior a determinat dilatarea pupilelor, însă într-o măsură mai mică decât vorbitul cu voce tare.
„Cea mai solidă constatare din toate cele trei experimente a fost dilatarea constantă a pupilelor provocată de vorbitul cu voce tare, sugerând că vocalizarea reprezintă un factor important în activarea cerebrală asociată reacțiilor pupilare”, explică cercetătorii, potrivit ScienceAlert.
Potrivit acestora, fenomenul reflectă probabil implicarea simultană a controlului motor, respirației, feedbackului senzorial și atenției, procese care activează sistemele cerebrale responsabile de starea de alertă.
Transformarea gândurilor în cuvinte rostite necesită coordonarea mai multor mecanisme, inclusiv articularea sunetelor, respirația și monitorizarea auditivă, ceea ce ar putea explica diferențele observate.
În cel mai dificil experiment, dilatarea pupilelor a ajuns la aproximativ 0,4 milimetri și s-a menținut peste zece secunde. Cercetătorii au constatat că această reacție este comparabilă cu cea produsă de un efort fizic intens, precum ciclismul la aproximativ 80% din consumul maxim de oxigen.
Descoperirile sugerează că vorbirea cu voce tare solicită mecanismele de activare cerebrală mult mai intens decât dialogul interior, chiar și atunci când efectuăm aceleași sarcini mintale.
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă