O piesă de teatru publicată anonim în urmă cu 430 de ani ar putea oferi noi informații despre relația dintre William Shakespeare și Christopher Marlowe, doi dintre cei mai importanți dramaturgi ai Renașterii engleze.
Cercetători de la universitățile Kent și Leeds au analizat particularitățile lingvistice ale textului și susțin că Shakespeare ar fi fost autorul principal, în timp ce Marlowe ar fi contribuit la mai multe scene.
Rezultatele, anunțate în octombrie 2026, privesc piesa istorică Edward III, a cărei paternitate a fost dezbătută timp de secole. Noua atribuire ar putea schimba imaginea celor doi scriitori, considerați adesea rivali, sugerând că au avut o colaborare artistică mai strânsă decât se credea.
Edward III a fost publicată la Londra în 1596, fără numele dramaturgului pe pagina de titlu.
Piesa urmărește domnia regelui Eduard al III-lea al Angliei și conflictele sale militare cu Franța, într-o perioadă care a marcat începutul Războiului de O Sută de Ani.
Textul cuprinde atât scene politice și militare, cât și episoade dedicate relațiilor personale și dilemelor morale ale personajelor.
Încă din secolul al XVIII-lea, cercetătorii au observat asemănări între anumite pasaje și stilul lui Shakespeare. În 1760, editorul Edward Capell a propus atribuirea piesei dramaturgului englez.
Ulterior, diferiți specialiști au susținut că Shakespeare ar fi scris doar anumite scene, în timp ce alte fragmente ar putea aparține unor autori contemporani.
Printre numele propuse s-au numărat Christopher Marlowe și Thomas Kyd.
Noua analiză a fost realizată de Rory Loughnane, de la Universitatea din Kent, și Brett Greatley-Hirsch, profesor la Universitatea din Leeds.
Cei doi au utilizat metode computerizate de atribuire a autorului, cunoscute sub denumirea de stilometrie.
Aceste tehnici examinează particularități lingvistice care pot fi greu de observat prin simpla lectură: frecvența anumitor cuvinte, preferințele de vocabular și structurile recurente ale exprimării.
Textul piesei a fost comparat cu opere atribuite cu certitudine unui număr de zece dramaturgi activi la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Într-unul dintre teste, 23 de segmente au fost atribuite lui Shakespeare, iar nouă lui Marlowe.
Potrivit autorilor cercetării, mai multe metode independente au indicat aceeași împărțire.
Printre fragmentele atribuite lui Shakespeare se află un discurs în care întunecarea neașteptată a cerului provoacă teamă în tabăra franceză.
În schimb, analiza atribuie lui Marlowe un discurs din scena finală, dedicat unui războinic.
William Shakespeare și Christopher Marlowe s-au născut în 1564, la numai câteva săptămâni distanță.
Amândoi au devenit dramaturgi într-o perioadă în care teatrul londonez se dezvolta rapid și atrăgea un public tot mai numeros.
Marlowe s-a remarcat prin piese precum Doctor Faustus și Tamburlaine, influențând profund teatrul englez al epocii.
Shakespeare avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi din istorie, însă începuturile carierei sale sunt documentate incomplet.
Marlowe a murit în 1593, la numai 29 de ani, în urma unei altercații la Deptford.
Prin urmare, dacă cei doi au colaborat la Edward III, această colaborare trebuie să fi avut loc înainte de moartea sa, probabil în jurul anului 1592.
Nu ar fi singura legătură profesională dintre ei. În 2016, editorii ediției New Oxford Shakespeare l-au identificat pe Marlowe drept colaborator la cele trei piese Henry VI.
Noua cercetare sugerează că asemenea colaborări ar fi putut reprezenta o componentă importantă a începuturilor carierei lui Shakespeare.
Deși autorii cercetării consideră rezultatele foarte convingătoare, interpretarea nu este acceptată unanim.
Jonathan Bate, specialist în opera lui Shakespeare, a publicat la 19 octombrie 2026 o analiză critică în care contestă amploarea contribuției atribuite dramaturgului.
Potrivit propriilor sale teste, Shakespeare ar fi scris aproximativ 30–40% din piesă, nu cea mai mare parte.
Bate avertizează și asupra dificultății de a diferenția stilul lui Marlowe de cel al altor dramaturgi contemporani, precum Thomas Kyd, George Peele sau Robert Greene.
Problema este importantă deoarece scriitorii aceleiași perioade foloseau adesea convenții teatrale și expresii asemănătoare.
Mai mult, studiul complet al cercetătorilor Loughnane și Greatley-Hirsch urmează să apară în revista academică Shakespeare Quarterly, astfel că metodologia și rezultatele detaliate vor putea fi evaluate abia după publicare.
Dacă atribuirea va fi susținută de cercetările ulterioare, Edward III ar putea ocupa un loc mai important în opera lui Shakespeare.
Descoperirea ar aduce și noi informații despre modul în care erau scrise piesele în teatrul elisabetan, unde colaborarea dintre dramaturgi era o practică obișnuită.
Imaginea autorului genial care lucrează întotdeauna singur nu reflectă neapărat realitatea industriei teatrale londoneze de la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Cercetarea readuce astfel în discuție o întrebare esențială pentru istoria literară: cât dintr-o operă poate fi atribuit unui singur autor atunci când influențele, colaborările și revizuirile făceau parte din procesul de creație?
În cazul piesei Edward III, răspunsul rămâne deschis, însă metodele digitale oferă noi posibilități de investigare a unui mister literar vechi de peste patru secole.
Surse:
https://phys.org/news/2026-10-shakespeare-wrote-edward-iii-marlowe.html
https://jonathanbate.substack.com/p/did-shakespeare-and-marlowe-work
Casa lui William Shakespeare ar fi fost în sfârșit găsită după 400 de ani
Hamnet: povestea pe care Shakespeare nu a scris-o
Cine a fost soția lui Shakespeare? Întrebările la care istoria nu poate răspunde